Temeiul celei mai vechi conştiinţe de popor neclintit” | „Populaţia pe care o putem numi de autohtonie absolută în Europa” | Copiaţi-le şi repetaţi-le în fiecare zi!

0
170

Miron Sco­ro­be­te: DE ZIUA NOASTRĂ NAŢIONALĂ.

E, fără dubiu, 1 Decem­brie, Ziua Reîn­tre­gi­rii Româ­ni­ei.
Dar, zile­le aces­tea, subiec­tul a dat naş­te­re la dez­ba­teri pe mar­gi­nea lui. A fost rea­du­să în atenţie data de 24 Ianu­a­rie 1859, pri­ma Uni­re. Dar de fapt nu pri­ma, pen­tru că Uni­rea o făcu­se Mihai, la 1600. S‑a cobo­rât însă şi mai adânc în aceas­tă fân­tâ­nă a tim­pu­lui unde s‑a dat de Dece­bal. Şi mai în afund însă îşi sem­na­la pre­zenţa Burebis­ta.

Toa­te aces­tea sunt momen­te esenţi­a­le în deve­ni­rea nea­mu­lui româ­nesc. Tre­bu­ie avut însă în vede­re că ele nu sunt punc­te de por­ni­re, ci împli­niri, nu sunt star­turi ci linii de sosi­re. Pen­tru că, con­fun­dân­du-se cele două carac­te­ris­tici se ajun­ge la erori impar­do­na­bi­le. Ast­fel, unii au susţi­nut în neş­ti­re că Româ­nia s‑a fon­dat la 1918, are deci vâr­sta de 100 de ani, alţii, mai îngă­du­i­tori, i‑au fixat data naş­te­rii la 1859, deci i‑au mai adă­u­gat câte­va dece­nii la vechi­me.

Alt­ce­va tre­bu­ie obser­vat în şirul de date pome­ni­te: ten­dinţa spre uni­ta­te a nea­mu­lui româ­nesc (folo­sim sin­tag­ma „nea­mul româ­nesc” la modul impro­priu, extinzând‑o şi la stră­moşii româ­ni­lor, şi la stră­moşii stră­moşi­lor româ­ni­lor, dar vom vedea ime­di­at că sun­tem jus­ti­fi­ca­ţi să o facem). Nimic nu a putut repri­ma aceas­tă ten­dinţă, nici fărâ­mi­ţa­rea teri­to­ri­u­lui româ­nesc, nici teroa­rea la care româ­nii au fost supu­şi seco­le după seco­le de către dife­ri­te­le stă­pâ­niri căro­ra le-au căzut pra­dă. Cei care încear­că ino­cu­la­rea în conş­ti­inţa româ­ni­lor a unor por­niri cen­tri­fu­ge merg împo­tri­va curen­tu­lui. Toa­te repe­re­le isto­ri­ce amin­ti­te, la care se pot adă­u­ga alte­le mul­te, demon­strea­ză că aspi­ra­ţia româ­ni­lor spre uni­ta­te e o con­stan­tă de bază a con­sti­tu­ţi­ei lor ca neam, o tră­să­tu­ră a firii lor care nu poa­te fi modi­fi­ca­tă cu o ste­mă min­ci­noa­să şi două bre­lo­curi.

Iar 1 Decem­brie 1918 a fost, în sfârşit!, împli­ni­rea unui vis până atunci exis­tent per­pe­tuu dar neîm­pli­nit, „Copil al sufe­rinţii”, îi zicea Goga, de jalea căru­ia ne-au răpo­sat şi moşii, şi părinţii.

Miron Sco­ro­be­te — Arde­a­lul natal.

Revin la diso­ci­e­rea pe care o făceam la înce­put: Nu e voie să con­fun­dăm punc­tul de ple­ca­re cu cel de sosi­re. Aces­tea sunt extre­me­le, şi tre­bu­ie tra­ta­te ca ata­re. Momen­te­le de glo­rie ale isto­ri­ei noas­tre sunt cre­an­ga ver­de pe care o arbo­răm în vâr­ful aco­pe­ri­şu­lui după ce am fixat ulti­ma şin­dri­lă, dar teme­lia, ehei!, pe ace­ea am pus‑o de mult. Româ­nia s‑a împli­nit dar nu s‑a înte­me­iat nici la 1 Decem­brie 1918, nici la 1859, nici sub Mihai Vitea­zul, nici de către Dra­goş, nici de către Negru Vodă, nici la ocu­pa­rea Daci­ei de către romani, nici sub Dece­bal, nici sub Burebis­ta. Româ­nia (cu extin­de­rea sen­su­lui aşa cum am menţio­nat) exis­tă din­tot­dea­u­na, de când lumea, fără nici cel mai mic hia­tus. Aces­ta e esenţi­a­lul pe care noi tre­bu­ie să ni‑l fixăm în memo­rie şi să nu‑l uităm nici­o­da­tă: con­ti­nu­i­ta­tea noas­tră aici fără între­ru­pe­re. Tot ce, per­so­nal, facem noi, mai bine, mai rău, cum putem, nu e alt­ce­va decât intenţia de a le implan­ta con­tem­po­ra­ni­lor în conş­ti­inţă acest ade­văr fun­damen­tal.

Cel mai lim­pe­de şi mai con­ving­ă­tor, fără putinţă de tăga­dă, fără repli­că, o spu­ne un învă­ţat înţe­lept care nici măcar nu e român, dar care vede cu cla­ri­ta­te ade­vă­rul. Iată:

Cât pri­veş­te popo­rul român, lucrul aces­ta se poa­te spu­ne fără greş: ei se trag din popu­la­ţia ori­gi­na­ră care a dat cul­tu­ra de la Vinţu, Haman­gia, Cucu­te­ni, Monte­o­ru. Urme­le aces­tor afir­ma­ţii se găsesc pes­te tot pe cuprin­sul Româ­ni­ei întregi. Sub vatra satu­lui de azi, Cucu­te­ni, din Mol­do­va stau şap­te stra­turi de aşe­ză­ri până la cea mai veche cul­tu­ră pale­o­li­ti­că. Sub ora­şul nos­tru Alba-Iulia se află beciu­ri­le cetă­ţii roma­ne Apu­lum, sub teme­lia ei ceta­tea de pia­tră şi de lemn a daci­lor, iar sub ea supra­pu­se­le aşe­ză­ri care pătrund până la epo­ca de pia­tră. Orna­men­te­le de pe vase­le şi sta­tu­e­te­le de lut din pre­i­s­to­ria româ­neas­că sunt bro­da­te şi azi pe cos­tu­me­le naţio­na­le româ­neşti, se cio­plesc în lem­nul porţi­lor din Mara­mu­reş şi până în Buco­vi­na, din Olte­nia şi până în Dobro­gea. Nu exis­tă un sin­gur model de pe vre­un vas des­co­pe­rit în Monte­o­ru, vechi de patru, cinci mii de ani, să nu se găseas­că în bro­de­ri­i­le româ­ni­lor de azi. Ele dau teme­iul celei mai vechi conş­ti­inţe de popor neclin­tit. Prin Cucu­te­ni şi Monte­o­ru, prin Bue­rebis­ta şi Dece­bal, ei ştiu că sunt o popu­la­ţie de autoh­to­nie indu­bi­ta­bi­lă, într-un lanţ neîn­tre­rupt de gene­ra­ţii, din pre­i­s­to­rie şi până azi. Toţi cei­la­lţi au venit pes­te ei. Unii din nord, alţii din est, câte unii din sud. Unii călări, alţii pe jos, unii cu sabia, alţii cu bâta, unii să cuce­reas­că, alţii să cerşeas­că. Şi acest neo­li­tic nu apa­rţi­ne nici celţi­lor, nici ger­ma­no-fran­ci­lor, nici sla­vi­lor, nici ungu­ri­lor, ci toc­mai popu­la­ţi­ei pe care o putem numi de autoh­to­nie abso­lu­tă în Euro­pa”. (Baron Şte­fan J. Fay).

Teme­iul celei mai vechi conş­ti­inţe de popor neclin­tit”.
„Popu­la­ţia pe care o putem numi de autoh­to­nie abso­lu­tă în Euro­pa”.

Copi­a­ţi-le şi repe­ta­ţi-le în fie­ca­re zi. (Miron Sco­ro­be­te).

Miron Sco­ro­be­te: Înge­rul meu păzi­tor. Fres­că, bise­ri­ca veche din Răchi­to­va, satul meu natal, sec. XV.

Man­ga­lia News, 10.12.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply