Municipiul MANGALIA, 25 de ani, în 25 de episoade — Legendele Callatisului (1)

0
631

Muni­ci­pi­ul MANGALIA, 25 de ani, în 25 de epi­soa­de

Într‑o rubri­că ani­ver­sa­ră, dedi­ca­tă celor 25 de ani de la înfi­in­ța­rea muni­ci­pi­u­lui Man­ga­lia, ale­gând alea­to­riu cele mai sem­ni­fi­ca­ti­ve 25 de momen­te impor­tan­te din via­ța orașului–cetate, aș înce­pe cu…

- Legen­de­le Cal­la­ti­su­lui -

Se poves­teș­te că ora­şul Cal­la­tis a fost o colo­nie a hera­cle­o­ţi­lor, ce a apă­rut la porun­ca dată de cele­brul ora­col de la Del­phi. Tem­plul situ­at pe ver­san­ții Mun­te­lui Par­nas, Gre­cia, con­si­de­rat cen­trul lumii, a fost închi­nat zeu­lui Apo­l­lo. Ora­co­lul din Del­phi avea rolul de a face pro­fe­ții prin inter­me­di­ul Piti­ei, pre­o­tea­sa zeu­lui Apo­l­lo. Însuși Zeus îi dădu­se pute­rea spe­cia­lă a pro­fe­ți­ei.

Legen­da duce tim­pul şi mai depar­te. O regi­nă a ama­zoa­ne­lor, poa­te Alc­me­na, mama lui Hera­cles, zămi­slit cu mare­le Zeus, tra­ves­tit, pen­tru a o cuceri, în soţul aces­te­ia, Amfi­trion, ascun­zân­du-se de răz­bu­na­rea Herei, soţia înşe­la­tă a lui Zeus, să se fi refu­gi­at pe malul unei ape negre şi de aco­lo să urmă­reas­că cum fiul ei, supu­nân­du-se ora­co­lu­lui de la Del­phi, a înde­pli­nit cele 12 porunci?

Într‑o altă vari­an­tă, Pen­the­si­le­ea, regi­na Ama­zoa­ne­lor, a pus să se clă­deas­că ora­şul după ce Her­cu­le şi Teseu au intrat pe furiş în împă­ră­ţie şi s‑au lup­tat cu Hipo­li­ta şi Mena­li­ta.

Din­co­lo de toa­te aces­te povești, ora­şul Cal­la­tis, sau vechea Cal­la­ti­dă, a rămas con­sem­nat în lucră­ri­le unor scri­i­tori antici, prin­tre care Pto­le­meu, Stra­bo, Mem­non, Ovi­di­us, Pli­ni­us cel Bătrân.11

Cea mai veche cin­sti­re a lui Zeus la Cal­la­tis, lăsa­tă pe un frag­ment cera­mic din­tr-un vas, datea­ză de la sfârşi­tul seco­lu­lui al V‑lea, înce­pu­tul seco­lu­lui al lV-lea a.Chr., aces­ta apă­rând sub for­ma de Soter — sal­va­tor sau mân­tu­i­tor. Badis­kos ofe­rea Zeu­lui trac Soter vasul ca semn că aces­ta fuse­se decla­rat sal­va­to­rul cetă­ţii. Isto­ri­cii pre­su­pun că la Cal­la­tis exis­ta chiar un tem­plu închi­nat aces­tui zeu.15

Cal­la­tis — sin­gu­ra colo­nie dori­că de pe ţăr­mul Pon­tu­lui Euxin

Pri­mii care s‑au sta­bi­lit aici au fost tra­cii, înte­me­ind aşe­za­rea cunos­cu­tă sub nume­le de Acer­va­tis sau Cer­ba­tis. Pe locul fos­tei aşe­ză­ri tra­ce, gre­cii acos­ta­ţi aici vor con­strui ceta­tea care avea să rămâ­nă în isto­rie sub nume­le de Cal­la­tis.

Din­tre toa­te colo­ni­i­le gre­ceşti din Dobro­gea, Cal­la­tis a avut cel mai inte­re­sant tre­cut. A fost înte­me­ia­tă pe la 570 a.Ch. de colo­ni­şti din Hera­cle­ea Pon­ti­că – pe ţăr­mul nor­dic al Asi­ei Mici, unde e azi ora­şul Ere­gli — ea însă­şi colo­nie a Mega­rei.

Lima­nul Man­ga­lia, la gura căru­ia  s‑au aşe­zat cal­la­ti­e­nii, pur­ta nume­le  getic Cer­ba­tis; aceş­tia l‑au schim­bat în Cal­la­tis, în amin­ti­rea râu­lui Calis din patria lor de ori­gi­ne, dând acest nume şi ora­şu­lui.

Cal­la­ti­e­nii mun­ceau direct pămân­tul din jurul cetă­ţii şi făcu­se­ră din el unul din cele  mai cău­ta­te grâ­na­re ale Dobro­gei. De ace­ea emble­ma ora­şu­lui era spi­cul de grâu. In scurt timp, Cal­la­tis depă­şeş­te pe rând cele­lal­te cetă­ţi gre­ceşti pon­ti­ce, pro­gresând  din punct de vede­re eco­no­mic, poli­tic şi cul­tu­ral. În anul 313 a.Ch. ea ajun­ge în frun­tea cetă­ţi­lor din Dobro­gea. Sunt bine cunos­cu­te mone­de­le de bronz emi­se la Cal­la­tis care înfă­ţi­şau pe o faţă pe Deme­tra, zei­ţa agri­cul­tu­rii din anti­chi­ta­tea grea­că, iar pe cea­lal­tă o cunu­nă de spi­ce de grâu. Sub romani ajun­ge din nou la o situ­a­ţie înflo­ri­toa­re din punct de vede­re eco­no­mic şi cul­tu­ral. Inva­zi­i­le bar­ba­re care urma­ră o slă­bi­ră din nou: o cuce­ri­re sla­vă sau ava­ră, urma­tă de incen­diu o dis­tru­se definitiv.”[1]

Geo­gra­ful Scym­nos de Chi­os datea­ză naş­te­rea ora­şu­lui la anul 507 a.Chr., pe tim­pul rege­lui Mace­do­ni­ei Amyn­tas l, care a domnit între anii 540–498 a.Chr.[2]

Hera­k­les din Cal­la­tis este zeul decla­rat fon­da­tor al cetă­ţii.

Per­so­na­li­tă­ţi­le cetă­ţii anti­ce

Cei mai impor­tanţi învă­țați din Cal­la­tis au fost Deme­tri­os (sec. III a.Ch.), isto­ric şi geo­graf, autor al masi­vei ope­re „Des­pre Asia şi Euro­pa”, „o îna­l­tă auto­ri­ta­te în mate­rie de geo­gra­fie şi isto­rie a regiu­ni­lor pontice”,[3] Istros Cal­la­tia­nul (sec. III a.Ch.), lite­rat şi cri­tic lite­rar, posi­bil auto­rul lucră­rii „Des­pre tra­ge­die”; Sati­ros Peri­pa­te­ti­cul (sec. III a.Ch.), tot lite­rat, cre­a­tor al genu­lui bio­gra­fic, căru­ia i se dato­rea­ză „Via­ţa lui Euri­pi­de”; Hera­clei­des supra­nu­mit Lem­bos (sec. II a.Ch.) gra­ma­tic, bio­graf şi isto­ric, îna­lt fun­cţio­nar în Egip­tul lagid, a scris o via­ţă a lui Arhi­me­de, din nefe­ri­ci­re dis­pă­ru­tă, la fel ca şi ope­re­le celor­la­lţi cărturari.[4]

Pe la anii 216–200 a.Ch. Deme­tri­os Cal­la­tia­nul scria „Des­pre Asia şi Euro­pa”, în 20 de volu­me, lucra­re monu­men­ta­lă, folo­si­tă de isto­ri­cii şi geo­gra­fii vre­mii ca sur­să de docu­men­ta­re. Prin­tre cei care s‑au inspi­rat din stu­di­i­le lui Deme­tri­os Cal­la­tia­nul s‑a numă­rat şi ves­ti­tul polyhis­tor Hero­dot, care a putut des­crie ast­fel dru­mul lui Dari­us al lui His­pas­pe. Şi Skym­nos din Chi­os s‑a folo­sit de scri­e­ri­le lui Deme­tri­os, ară­tând că sci­ţii se întin­deau în Dobro­gea, în seco­lul ll a.Chr. până la râul Zyras, astăzi Bato­va, sau Valea fără Iar­nă, din­co­lo de care erau kro­by­zii traci.[5]

Dio­ge­ne Laer­tiu (sec.al lll-lea d.Hr.) scria: ”Au fost două­zeci de băr­ba­ţi ves­ti­ţi cu nume­le de Deme­tri­os… al şase­lea, Deme­tri­os din Cal­la­tis care a scris o lucra­re de geo­gra­fie des­pre Asia şi Euro­pa în 20 de cărţi. Ope­ra aces­tu­ia este baza­tă pe cer­ce­tări per­so­na­le şi a fost con­si­de­ra­tă una din­tre cele mai bune des­cri­eri geo­gra­fi­ce şi etno­gra­fi­ce ale ţinu­tu­ri­lor din jurul Pon­tu­lui, fiind sur­să de docu­men­ta­re pen­tru isto­ri­cii şi geo­gra­fii timpului.[6]

Tot Laer­tiu scria des­pre Hera­clid, filo­sof ori­gi­nar şi cel din Cal­la­tis (170–146 î.Hr.) „care a tră­it în Egipt, la cur­tea rege­lui Pto­lo­meu şi a scris Suc­ce­siu­nea (în timp a filo­so­fi­lor) în 6 cărţi şi Raţio­na­men­tul lem­be­u­tic”.

Lui Publi­us Vini­ci­us, guver­na­tor cu pute­re con­su­la­ră, patron decla­rat bine­fă­că­to­rul cal­la­ti­e­ni­lor, i se închi­nă la anul 131 a.Chr. un monu­ment. El avea şi ran­gul de stra­ta­gos, putând ţine locul de gene­ral de arma­tă, ceea ce demon­strea­ză că ceta­tea cal­la­tia­nă era pro­vin­cie sena­to­ri­a­lă, iar ceta­tea apa­rţi­nea de Mace­do­nia.

Apo­l­lo­ni­os este pri­mul direc­tor de şcoa­lă din ţara noas­tră, fiind ales geru­si­ar­ches, preşe­din­te al Geru­si­ei, un fel de fun­da­ţie de astăzi. El lansea­ză o mani­fes­ta­re spe­cia­lă cele­bra­tă numai cu bătrâ­nii Cal­la­ti­su­lui, având ca motiv cul­tul împă­ra­ţi­lor. Acest cult al împă­ra­ţi­lor se cele­bra la Cal­la­tis şi îna­in­te de Apo­l­lo­ni­os. Dar săr­bă­toa­rea de cin­sti­re a împă­ra­ţi­lor nu era sin­gu­ra pre­o­cu­pa­re a Geru­si­ei. Ea avea mul­te atri­bu­te soci­al-reli­gi­oa­se, prin­tre care între­ți­ne­rea unui local pro­priu în care să fie expu­să ste­la din mar­mo­ră cu lau­de­le pen­tru Apo­l­lo­ni­os.

Gym­na­si­ul ora­şu­lui ser­vea ca punct cen­tral al adu­nă­rii şi al ser­bă­ri­lor. O dată pe an, la ser­ba­re, par­ti­ci­pau deo­po­tri­vă feme­i­le şi copi­ii, dar şi scla­vii, aceas­ta fiind con­si­de­ra­tă săr­bă­toa­re naţio­na­lă. Chel­tu­ie­li­le erau supor­ta­te de magis­tra­tul bogat, din ave­rea lui.

În acest gym­na­siu s‑a for­mat geo­gra­ful Deme­tri­os.

Via­ţa eco­no­mi­că a cetă­ţii

Anul 46 d.Ch. găseş­te Dobro­gea sub admi­nis­tra­ţia direc­tă a Impe­ri­u­lui Roman. Trans­for­ma­rea se făcu­se trep­tat şi în mod paş­nic, res­pec­tân­du-se dorinţe­le popu­la­ţi­ei loca­le. Dobro­gea devi­ne unul din prin­ci­pa­lii fur­ni­zori de grâu pen­tru imperiu.[7]

Cal­la­tis şi‑a păs­trat sta­tu­tul de cen­tru comer­ci­al inter­na­ţio­nal pe toa­tă peri­oa­da ocu­pa­ţi­ei roma­ne. Popu­la­ţia Cal­la­ti­su­lui era de 10.000 — 15.000 locu­i­tori.

Orga­ni­zat, ca toa­te cele­lal­te colo­nii gre­ceşti ca un oraş-stat, cu orga­ni­za­re şi con­du­ce­re pro­prie, pute­rea în ceta­te apa­rţi­nea cetă­ţe­ni­lor cal­l­la­ti­eni liberi, cu drep­turi depli­ne. Orga­nul suprem de con­du­ce­re era Adu­na­rea popo­ru­lui, pe lân­gă care fun­cţio­na un corp con­sul­ta­tiv, denu­mit sfat. Cetă­ţe­nii Cal­la­ti­su­lui sunt recu­nos­cu­ţi ca având averi mari, pro­cu­ra­te din exploa­ta­rea solu­lui, acti­vi­ta­tea comer­ci­a­lă şi cea meş­teşu­gă­reas­că.

Arri­an ates­tă că la Cal­la­tis se afla o  „sta­ţie” pen­tru coră­bii

Cala­tos (Cal­la­tis) a fost unul din­tre epi­sco­pa­te­le afla­te sub orân­du­ia­la mitro­po­li­ei de Tomis.[8] Aici a fost con­stru­it un palat de mari pro­porţii pre­vă­zut cu o sală de cult  rela­tiv amplă, des­co­pe­ri­re numi­tă de arhe­o­logi patri­ci­a­nă. Ea demon­strea­ză că şi Cal­la­tis a fost reşe­dinţă epi­sco­pa­lă, supu­nân­du-se epi­sco­pus metro­po­li­ta­nus de la Tomis. În lis­ta epi­sco­pi­lor şi a mitro­po­li­ţi­lor din Dobro­gea  se află şi doi epi­scopi de Cal­la­tis: Şte­fan (seco­lul Vl p.Chr..) şi Petre (?) (seco­lul Vl p.Chr.)[9]

Şte­fan de Cal­la­tis, pro­ba­bil con­tem­po­ran cu Pater­nus, sci­tul de Tomis,  este al şap­te­lea între două­zeci de ierarhi ce sem­nea­ză o epis­to­lă pe adre­sa Papei Hor­mis­das la Roma.[10]

De la mij­lo­cul seco­lu­lui al lV-lea a.Chr., Cal­la­tis bate pri­me­le sale mone­de, dra­h­me de argint, cu gre­u­ta­tea între 5–6 gra­me. Ele imi­tă în mare măsu­ră repre­zen­tă­ri­le de pe mone­de­le mace­do­nie­ne din tim­pul domni­ei lui Ale­xan­dru cel Mare.

La Man­ga­lia a fost găsi­tă o inscri­pţie conţinând Tra­ta­tul de pace înche­iat între Roma şi Cal­la­tis. Este cel mai vechi docu­ment în lim­ba lati­nă cunos­cut în răsă­ri­tul Euro­pei. Este un tra­tat de ali­anţă şi asis­tenţă mutu­a­lă cu Roma. Tra­ta­tul datea­ză din jurul anu­lui 72 a.Chr.

În sec. l d.Hr., ceta­tea Cal­la­tis a aju­tat cu bani Roma.[11]


Legen­da:
[1]Vulpe, Radu, Cal­la­tis-poves­tea unei cetă­ţi ele­ne din Dobro­gea, Ana­le­le Dobro­gei, 12, 1931, p. 31.
[2]Ionescu-Dobrogeanu, M.Dobrogea  în pra­gul vea­cu­lui XX, Bucu­reşti, 1904, p.464.
[3] Pippi­di, D.M., Ber­ciu, D, Geţi şi greci la Dună­rea de Jos din cele mai vechi tim­puri până la cuce­ri­rea roma­nă. Bucu­reşti, Edi­tu­ra Aca­de­mi­ei RPR, 1965, p.244
[4] Rădu­les­cu, Adri­an, Bito­lea­nu, Ion, Isto­ria din­tre Dună­re şi Marea Nea­gră. Dobro­gea, Bucu­reşti, Edi­tu­ra şti­inţi­fi­că şi enci­clo­pe­di­că, 1980, p. 54.
[5]Brătescu, Con­stan­tin, Popu­la­ţia Dobro­gei, în Dobro­gea, Cinci­zeci de ani de via­ţă româ­neas­că, Edi­tu­ra Cul­tu­ra naţio­na­lă, 1928, p.203
[6]Diodor, apud Vasi­le Pâr­van, Geru­sia din Cal­la­tis, Bucu­reşti, Aca­de­mia Româ­nă, Libră­ri­i­le SOCEC, 1920, p.59
[7]Vasile Pâr­van, Înce­pu­tu­ri­le vieţii roma­ne la Guri­le Dună­rii, p.88
[8]Lungu, Vir­gil, Cre­ş­ti­nis­mul în con­tex­tul vest pon­tic, Edi­tu­ra T.C.SEN, Sibiu, 2000, p.81
[9]Em.Popescu, Chris­ti­a­ni­tas, p. 214, apud Vir­gil  Lun­gu, Cre­ş­ti­nis­mul în con­tex­tul vest pon­tic, Edi­tu­ra T.C.SEN, Sibiu, 2000, p.82
[10]Silvestri, Artur, Arhe­ti­pul călu­gă­ri­lor sci­ţi. Ese­uri des­pre Bizanţul para­lel. Bucu­reşti, Car­pa­thia Press, 2003, p.23
[11] Suce­vea­nu, Ale­xan­dru, Via­ţa eco­no­mi­că în Dobro­gea roma­nă, seco­le­le l‑lll e.n., Bucu­reşti, Edi­tu­ra Academiei,1977, p.155.

(Text pre­lu­crat și adno­tat de autori, din lucra­rea MANGALIA 100 DE REPERE, Edi­tu­ra Next Book, Con­stan­ța, 2018).

MN: Între­gul seri­al ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, 25 de ani în 25 de epi­soa­de”, poa­te fi vizio­nat aici, la rubri­ca ani­ver­sa­ră a coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.

Citi­to­rii care doresc să-și pro­cu­re mono­gra­fia MANGALIA 100 DE REPERE, de Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, sunt rugați să ne scrie pe adre­sa redac­ți­ei: [email protected]


Man­ga­lia News, Sâm­bă­tă, 25.01.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele