Povestea inginerului Mircea Ulubeanu, specialistul român care a inventat stabilopozii

0
196

Rea­li­ză­ri­le spe­cia­lis­tu­lui hidro­teh­nist Mir­cea Ulu­bea­nu au deve­nit cele­bre. De‑a lun­gul ani­lor, struc­tu­ri­le de beton de pe malul mării au ajuns par­te inte­gran­tă a pei­sa­ju­lui lito­ra­lu­lui româ­nesc.

Fai­moa­sa pro­men­a­dă de lân­gă Cazi­no­ul din Con­stanţa este stră­ju­i­tă de ţesă­tu­ra de sta­bi­lo­pozi – ace­le struc­turi de beton cu for­mă tetra­e­dri­că, pe care toa­tă lumea le admi­ră, dar aproa­pe nimeni nu ştie cine le‑a cre­at. Auto­rul lor este bucu­reş­tea­nul Mir­cea Ulu­bea­nu, un stră­lu­cit ingi­ner român care a fost dese­ori com­pa­rat cu Anghel Salig­ny pen­tru ide­i­le sale ino­va­toa­re. Cre­a­to­rul sta­bi­lo­po­zi­lor s‑a stins din via­ţă în 2005, fără o recu­noa­ş­te­re publi­că pe deplin meri­ta­tă.

Cum se con­stru­ieş­te o carie­ră

Mir­cea Ulu­bea­nu s‑a năs­cut la 21 decem­brie 1912, la Bucu­reşti. Tatăl său stu­di­a­se Şti­inţe­le eco­no­mi­ce la Paris, iar mama sa, cas­ni­că, se dedi­ca­se cre­ş­te­rii celor doi copii. A pri­mit o edu­ca­ţie soli­dă, frec­ven­tând lice­e­le „Mihai Vitea­zul“ şi „Ghe­or­ghe Lazăr“, unde a avut ca das­căli somi­tă­ţi de nivel uni­ver­si­tar. Unul din­tre pro­fe­sori a fost Eugen Lovi­ne­scu.

Şcoa­la din acea vre­me îndem­na ele­vii să se instru­ias­că în mul­ti­ple dire­cţii. Ast­fel, pe lân­gă mate­ria sa pre­fe­ra­tă, mate­ma­ti­ca, licea­nul Mir­cea Ulu­bea­nu se cul­ti­va în lati­nă, fran­ce­ză, isto­rie şi lite­ra­tu­ră uni­ver­sa­lă. A stu­di­at vioa­ra şi a exce­lat la sport: rugby, hochei, schi, înot, cano­taj. Până la aproa­pe 93 de ani, a făcut zil­nic gim­nas­ti­că şi a mers pe jos. Avea un dic­ton pre­fe­rat: „Le mou­ve­ment c’est la vie!“ („Miş­ca­rea este via­ţă“).

În 1934, şi‑a ales carie­ra de ingi­ner con­struc­tor. În stu­denţie cre­ea­ză pri­mul pro­iect: o casă pen­tru fami­lia sa, în care avea să tră­i­as­că toa­tă via­ţa. Nu mult după inau­gu­ra­re, tatăl său moa­re dintr‑o bana­lă apen­di­ci­tă, iar tână­rul de 25 de ani devi­ne sin­gu­rul susţi­nă­tor al mamei şi-al suro­rii sale mai mici. Ter­mi­nă Insti­tu­tul Poli­teh­nic în anul 1938 şi este anga­jat şef de secţie la Admi­nis­tra­ţia Por­tu­ri­lor şi Căi­lor de comu­ni­ca­ţie pe apă (P.C.A.). Aco­lo înce­pe mun­ca de şan­ti­er şi depla­să­ri­le în dife­ri­te colţuri ale ţării.

Aşa ajun­ge să rea­li­ze­ze mai mul­te pro­iec­te impor­tan­te pen­tru Româ­nia: stu­di­ul de teren şi ela­bo­ra­rea ante­pro­iec­tu­lui cana­lu­lui navi­ga­bil Cer­na­vo­dă – Taşa­ul, pro­iec­ta­rea şi exe­cu­ţia lucră­ri­lor hidro­teh­ni­ce (diguri, bara­je, stă­vi­la­re, cana­le) pen­tru inun­da­rea albiei majo­re a Pru­tu­lui în zona Nemţeni, Gura Jiu­lui, Albi­ţa, exe­cu­ta­rea unui feri­bot la lima­nul Nis­tru­lui, pro­iec­ta­rea şi exe­cu­ta­rea lucră­ri­lor de refa­ce­re a Por­tu­lui Gala­ţi, în urma dis­tru­ge­ri­lor pro­du­se de cutre­mu­rul din 1940 şi de răz­boi.

Din 1951 până la pen­sio­na­re, ingi­ne­rul Mir­cea Ulu­bea­nu acti­vea­ză în Minis­te­rul Trans­por­tu­ri­lor Auto, Nava­le şi Aerie­ne din Bucu­reşti. Con­stanţa, ate­li­e­rul de cre­a­ţie Deşi unul din­tre pri­me­le sale pro­iec­te a fost Cala de con­stru­cţie şi lan­sa­re pen­tru nave de 20.000 tone de la Şan­ti­e­rul Naval Gala­ţi, Con­stanţa a deve­nit în scurt timp ate­li­e­rul de cre­a­ţie al ingi­ne­ru­lui Ulu­bea­nu. A înce­put cu ame­na­ja­rea por­tu­lui de turism şi agre­ment Tomis, apoi a inven­tat sis­te­mul de che­soa­ne dis­tanţa­te pen­tru con­so­li­da­rea fale­zei ora­şu­lui, care înce­pu­se să alu­ne­ce.

Au urmat sis­te­ma­ti­za­rea şi extin­de­rea Por­tu­lui Con­stanţa. Pro­iec­tul era măreţ: o supra­fa­ţă de 523 de hec­ta­re cuprin­zând diguri de adă­pos­ti­re de 5.334 de metri, che­iuri de 12.165 de metri, bazi­ne de 154 de hec­ta­re, plat­for­me por­tu­a­re de 269 de hec­ta­re, dis­po­zi­ti­ve de căi fera­te – 200 de kilo­me­tri, dru­muri – 12 kilo­me­tri, maga­zii – 320.000 de metri pătra­ţi, 194 de maca­ra­le. Ca şef de pro­iect, ingi­ne­rul Ulu­bea­nu era mai tot tim­pul che­mat la Con­stanţa, fiind soco­tit cel mai potri­vit pen­tru a ţine piept dis­cu­ţi­i­lor cu Ceau­şes­cu. Iar solu­ţia pro­pu­să de ingi­ne­rul Ulu­bea­nu era întot­dea­u­na accep­ta­tă de „întâi­ul spe­cia­list al ţării“.

Cu apro­bă­ri­le la nivel de judeţ era mai sim­plu, pro­iec­te­le erau ime­di­at sem­na­te, pen­tru că se ştia deja că ele atră­geau după sine pros­pe­ri­ta­tea judeţu­lui Con­stanţa. I se spu­nea chiar că, spre deo­se­bi­re de cei­la­lţi, care veneau să cea­ră, Ulu­bea­nu câş­ti­ga pământ pen­tru ţară, adi­că venea să dăru­ias­că“, rela­tea­ză fii­ca ingi­ne­ru­lui Ulu­bea­nu, Nico­le Sima.

Sta­bi­lo­po­dul, năs­cut din eco­no­mie

Con­ti­nu­a­rea, în adev.ro/pbcci0

Citiți și: STABILOPODUL — O inven­ție româ­neas­că pe care nu avem drep­tul s‑o igno­răm!


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply