Muzeografii și bibliotecarii constănțeni nu vor participa la Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor, evenimente planificate pentru data de 18 mai

0
466
Începând cu anul 2005, în ziua de 23 aprilie, România sărbătorește Ziua Bibliotecarului și Ziua internațională a cărților și a drepturilor de autor. Astăzi, ca în fiecare an, angajații din biblioteci au pregătit publicului activități distractive și educative, dovedindu-și dedicarea, pasiunea și profesionalismul.
Simultan, a avut loc ședința Consiliului Economic și Social, pe ordinea de zi a căreia nu s-a găsit ordonanța care ar trebui să stopeze discriminările salariale pentru sărbătoriții de astăzi și angajații din muzee. Așadar, în timp ce unii au muncit pentru a aduce zâmbete publicului larg, dar mai ales copiilor, alții au răsplătit aceste eforturi cu o indiferență care se traduce prin umilire, sfidare și bătaie de joc.
Pentru că sunt sătui de a fi dați la o parte de pe lista priorităților guvernanților și de a fi victime ale minciunilor acestora, membrii Sindicatului „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța, angajați ai Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, ai Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, ai Muzeului de Artă Populară Constanța și ai Muzeului de Artă Constanța, declară că nu vor participa la organizarea evenimentelor Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor, care vor avea loc în data de 18 mai. În schimb, îi puteți găsi, în aceeași zi, în Piața Victoriei din București, începând cu ora 17:00. Acolo, veți avea ocazia să cunoașteți oameni de cultură, profesioniști pregătiți să vă împărtășească din experiența lor și specialiști a căror activitate modelează caractere și construiește cariere.
Alături de celelalte sindicate afiliate Federației „CulturMedia” și CNS Cartel Alfa, Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța îndeamnă la solidaritate, invitând toți lucrătorii din muzee, biblioteci și alte instituții de cultură, de spectacole și învățământ, precum și publicul larg, să participe la protestul organizat în data de 18 mai. Împreună suntem mai puternici și mai convingători!
Încheiem prin a le transmite colegilor bibliotecari că o parte a succesului nostru ca specialiști li se datorează și că le dorim sănătate, putere de muncă și cât mai multe motive pentru a zâmbi”, transmite Oana GRIGORUȚĂ, președinta Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța.


Mangalia News, 24.04.2024.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply