Dinu C. Giurescu — la plecarea unui om de o eleganță rară’. Articol semnat de Adrian Cioroianu

0
175
Booking.com

Exis­tă oameni a căror pre­zen­ță, ală­tu­ri de noi, ni se pare a fi un bun dat și pri­mit oda­tă pen­tru tot­dea­u­na, de care ne bucu­răm mereu dar pen­tru care mul­țu­mim Pro­vi­den­ței prea rar. Iar când acei oameni plea­că din­tre noi, înțe­le­gem brusc ce mare‑i golul ce rămâ­ne în urma lor.

Dinu C. Giu­res­cu a deve­nit pro­fe­sor al gene­ra­ți­ei mele în acei ani hao­tici dar plini de spe­ran­țe, 1991–1992. Toc­mai reve­ni­se din SUA, iar cea care l‑a che­mat în facul­ta­te, dacă nu mă înșel, a fost deca­na de atunci, dna Zoe Petre.

Pri­mul curs spe­cial al dlui Giu­res­cu a fost dedi­cat “Anu­lui 1945 și impu­ne­rii guver­nu­lui Petru Gro­za”. Mi‑a plă­cut atât de mult încât am decis să-mi schimb spe­cia­li­za­rea (inten­ția mea ini­ția­lă era spre Isto­rie Moder­nă româ­neas­că). Gra­ție dlui Giu­res­cu și pri­e­te­ni­ei, inclu­siv pro­fe­sio­na­le, pe care acest om mi‑a arătat‑o, atunci mi-am ales ca spe­cia­li­za­re de licen­ță Isto­ria Con­tem­po­ra­nă. N‑am regre­tat nici­o­da­tă — ba n‑am înce­tat să‑i mul­țu­mesc, în gând sau în cuvin­te, pro­fe­so­ru­lui Giu­res­cu pen­tru aceas­ta și pen­tru lec­ția de ele­gan­ță pe care ne‑a dat‑o atunci și mereu, tutu­ror celor care am lucrat cu el.

Pro­fe­so­rul Giu­res­cu, al cărui sis­tem de a pre­da după fișe era ulu­i­tor, a fost pri­mul care ne‑a lăsat la exa­me­ne cu ce cărți doream pe masă. Subiec­te­le pe care ni le dădea erau ast­fel gân­di­te (și atât de noi) încât nu aveam de unde să (-l) copi­em. Ori­ce note ne-ar fi dat, aveam impre­sia că pri­meam pes­te ceea ce meri­tam — așa de bun și cur­te­ni­tor era acest om.

Dinu C. Giu­res­cu a fost al tre­i­lea vlăs­tar al unei fami­lii de isto­rici: el, tatăl (Con­stan­tin C. Giu­res­cu) și buni­cul său Con­stan­tin Giu­res­cu au ser­vit, pe rând, His­to­ria româ­ni­lor. Absol­vent al Facul­tă­ții de Isto­rie din Uni­ver­si­ta­tea Bucu­rești, a rămas ca pro­fe­sor aici aproa­pe până la capăt, chiar și după ce, intr-un fel, ni l‑a “împru­mu­tat” Aca­de­mia Româ­nă.

Era mân­dru, pe drept cuvânt, mai ales de tatăl său. Ca asis­tent al dân­su­lui, apoi lec­tor etc., obiș­nu­iam să stau rela­tiv mult și des de vor­bă cu dl Dinu C. Giu­res­cu, fie în apar­ta­men­tul dân­su­lui de pa Calea Vic­to­ri­ei (arhi­plin de cărți, fișe și caie­te de notițe ale fie­că­rei zile!), fie mai ales în pau­za cur­su­ri­lor sale din facul­ta­te, care mai întot­dea­u­na se petre­ceau după-ami­a­za. DCG avea o gus­ta­re pre­fe­ra­tă în ace­le pau­ze — mân­ca pere, scoa­se în pun­gă de plas­tic din gean­ta în care avea sute de fișe de lec­tu­ră -, iar când vor­bea des­pre tatăl său îi spu­nea Pro­fe­so­rul. Nu l‑am auzit vreo­da­tă vor­bind de rău pe cine­va, nici măcar pe oame­nii care atunci îi mai făceau une­le șica­ne, prin facul­ta­te sau prin via­ță în sens larg. Om fin, îi miro­sea de la o poș­tă pe impos­tori, dar până și față de ei era de o dez­ar­man­tă și chris­ti­că ele­gan­ță.

Era din gene­ra­ția care spu­nea “dudu­ie” în loc de “domni­șoa­ră”, iar o “doam­nă bine” la dân­sul se tra­du­cea auto­mat prin “cucoa­nă”. Iar toa­te aces­te cuvin­te, ca și toa­tă isto­ria pe care ne‑o poves­tea, la dân­sul sunau foar­te bine.

Odih­neas­că-se în pace! A fost un inte­lec­tu­al, un pro­fe­sor, aca­de­mi­cian și savant al aces­te țări și, mai ales, un om bun! 

(sur­sa: Adri­an Cio­ro­ia­nu, Fb, 24.04.2018).


piese-auto-mangalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele