Mangalia: Anchetele în „dosarul“ ANL continuă

0
308

„Dosarul“ locuinţelor ANL care, afirmă conducerea primăriei Mangalia, ar cuprinde o serie de nereguli anchetate la ora actuală este departe de a se fi finalizat. În cadrul întâlnirii pe care edilul local Cristian Radu a avut-o ieri cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari, acesta a declarat că, din cele 140 de familii ce beneficiază, în prezent, de o locuinţă de tip ANL, 70 au, la dosar, certificate de boală atat pe numele adulţilor, cat mai ales ale copiilor. Este vorba despre boli cronice sau chiar incurabile, ce urmează a fi probate de beneficiari, întrucât, la ora actuală, anchetele declanşate de primărie vizează, printre altele şi veridicitatea acestor afecţiuni.

Mai mult, în urma anchetelor de până acum, se pare că 80% dintre bolile cu pricina ar fi fost certificate de un singur medic.

Editia de Sud, Miercuri, 17 oct.2012.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply