Sofia: “Aș propune ca și consilierii și primarul să nu fie plătiți decât după ce au realizat ceva concret”

0
489

“Aseară mă gândeam că nu s-a schimbat nimic, a reînceput circul. De fapt, ce ar putea să se schimbe? Cel care ar fi putut să provoace o schimbare în bine e același dezinteresat. Și dacă lumea a votat…, de ce să schimbe ceva?

   Mi-ar fi plăcut ca măcar consilierii să aibă coloană vertebrală proprie, dar interesul politic, scaunul sunt lucruri mai importante decât respectul față de votanți. Votanții sunt importanți, într-o oarecare măsură, doar în campania electorală.

   Mi-ar fi plăcut ca ceilalți consilieri să caute să găsească o cale de liniște, o cale prin care să reușească să facă ceva pentru urbea noastră. Dar nici aici nu s-a întâmplat nicio minune.

   Suntem parcă blestemați să trăim într-un oraș în care nimeni să nu facă nimic, dar toată lumea să arate cu degetul spre celalalt.

   Pe mine ca locuitor nu mă interesează cine cu cine s-a aliat și nici că pe primar îl doare-n cot de Mangalia și nevoile ei. Pe mine mă interesează că Mangalia e blocată pe timp de vară, iar mult promisa șosea de centură ar fi rezolvat treaba asta, că îmi rup mașina în gropile care cu greu pot fi ocolite, că îmi rup pantofii în trotuarul din ani 70, că la obor miroase a hoit, că, în loc de gardul acela viu din fața blocului am un gazon pârjolit, că nu pot să mă plimb prin portul turistic că e întuneric, că noul parc Evergreen e inutilizabil pe timp de zi, pentru că nu e pic de umbră, iar copacii s-au uscat, deci nici perspectivă să fie umbră nu există. 

   Astea sunt lucrurile mărunte pe care ar trebui să le rezolvați. Nu să ridicați din umeri neputincioși, găsindu-vă scuze mereu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

   Și aș mai face ceva, aș propune ca și consilierii și primarul să nu fie plătiți decât după ce au realizat ceva concret. Nu după ce s-au constituit într-o comisie obscură și au încheiat un proces verbal. Ci după ce au realizat ceva palpabil.

   Evident că înțeleg că nu pentru acel salariu și-au dorit să fie consilieri, că alte interese materiale mult mai sănătoase pentru buzunarul lor, evident, i-au atras, dar măcar o cale de a le măsura realizările și de a-i responsabiliza în vreun fel ar trebui să fie.

   Deși responsabilitate, respect, bun simț… sunt noțiuni care dispar imediat ce își așează posteriorul pe scaun.”

   Sofia, 18.08.2016.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply