Surpriză de proporţii la Mangalia. Îşi ia Iorguş revanşa în faţa lui Cristian Radu?

0
362

zanfiriorgus

Municipiul Mangalia revine, din nou, în atenţia opiniei publice, iar alegerile locale din acest an vor fi, la fel ca şi acum patru ani, la fel de interesante.
Din câte se pare, fostul primar Zanfir Iorguş s-a răzgândit şi, spun surse din apropierea sa, astăzi, îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al Municipiului Mangalia din postura de independent.
Aceleaşi surse ne-au precizat că decizia luată de Zanfir Iorguş vine ca urmare a faptului că între PNL şi PSD s-ar fi creat un blat politic, ambele formaţiuni fiind de acord, neoficial, să-l susţină pentru câştigarea unui nou mandat pe actualul edil Cristian Radu.
Concret, candidatura lui Iorguş ar veni pe fondul nemulţumirii acestuia după ce social-democraţii, care, iniţial anunţaseră candidatura lui Paul Foleanu din partea PSD Mangalia, l-au înlocuit pe acesta cu actualul viceprimar Bogdan Maganu, care cooperează foarte bine cu actualul edil Cristian Radu.
Mai mult, sursele noastre au precizat că proiectului de candidatură al lui Zanfir Iorguş s-ar fi alăturat şi alţi social-democraţi care îl vor urma în alegeri.
Aşadar, cu toate că Zanfir Iorguş a anunţat cu ceva timp în urmă că nu va mai candida la Primăria Mangalia susţinându-l pe Paul Foleanu pentru această funcţie, lucrurile s-au dat totalmente peste cap odată cu decizia PSD de a-l înlocui pe Foleanu cu Maganu.
Practic, această înlocuire a fost validată, vineri, şi de PSD Constanţa, moment în care liderul PSD Constanţa, Felix Stroe a lăsat de înţeles că schimbarea candidatului a venit pe fondul unei cercetări sociologice care indică faptul că Bogdan Maganu stă mai bine în preferinţele electoratului.

Cititi continuarea în cugetliber.ro, marti, 26.04.2016.


Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook



Elefant.ro



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply