Angela Elena Soare: De câte ori mă întreabă copiii dacă eu cred în ‚Moșu’, le răspund că eu cred în Dumnezeu…

0
261

Angela Elena Soare: De câte ori mă întreabă copiii dacă eu cred în ‚Moșu’, le răspund că eu cred în Dumnezeu…

”De câte ori mă întreabă copiii dacă eu cred în ‚Moșu’, le răspund că eu cred în Dumnezeu. Și încep să le povestesc unele din miracolele care au avut loc, în mod real, în perioada Crăciunului, în viața mea.

Cu foarte mulți ani în urmă, școala noastră semnase un parteneriat cu o instituție care proteja copii fără familie, dar neadoptabili, pentru că erau mulți frați împreună și nu se dorea despărțirea lor. Noi făceam activități extrașcolare împreună cu acei copii: Mergeam la ei, veneau la noi, ne jucam și învățam împreună.

Într-o iarnă, departe în timp, mă chinuiam de vreo lună să adun fonduri pentru cadourile lor de Crăciun. Venise vremea să fac cumpărături pentru 52 de copii cu vârste între 2 și 14 ani. Aveam în buzunar fix 200 lei – sponsorizare de la un partid la modă atunci. Am intrat într-un mall local și mă gândeam să iau fiecărui copil câte o ciocolată mică, pe care urma să o leg cu fundă. Mă plimbam printre rafturi extrem de tristă, era seară și eu mă uitam atentă la prețuri când … a început miracolul.

Două colege, învățătoare, au intrat în magazin, au venit direct spre mine și mi-au dat un pachețel mic, cerându-și scuze că nu ‚au mai mult’. Am deschis pachețelul și, spre marea mea surpriză, am găsit înauntru 250 lei, donații ale copiilor mici din școala noastră, pentru prietenii noștri instituționalizați.

Deja plănuiam să adaug alte dulciuri legate cu fundă, când a sunat telefonul: era o colegă a soțului meu, fostă elevă și mereu prietenă, care mă aștepta, în fața magazinului, cu o ‚mică’ donație din partea colegilor din secție – nici mai mult, nici mai puțin decât … 800 lei! Deja făceam febră de emoție, când a sunat telefonul din nou și colega mea de la Liceul ‚Callatis’ a venit la magazin cu o ‘mică’ donație din partea copiilor … alți 400 de lei.

Treaba devenea tot mai serioasă, am început să alerg ca o nebună printre rafturi, alegând portocale, ciocolate, biscuiți și, pentru că acum aveam cu ce, m-am repezit la o librărie micuță, să cumpăr cărți de povești. Patroana librăriei m-a auzit cum vorbeam singură printre rafturi, a venit să mă ajute și … mi-a donat toate cărțile alese.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Începuse să ningă, eu eram transpirată și cu lacrimi de recunoștință înghețate pe obraji, atunci când a sunat, din nou, telefonul și o altă colegă învățătoare m-a anunțat că îmi donează un brad adevărat, doar să vin eu să îl aleg (fostul soț al doamnei vindea brazi în piață).

A doua zi, dimineața, am plecat spre copiii fără părinți cu un microbuz închiriat de directorul de atunci al școlii, cu d-na prof. de religie, cu doamnele învățătoare, cu d-na prof de la Liceul ‘Callatis’ și cu copilul propriu, ca să putem căra 52 de pachete de poveste și ditamai bradul, cu suport cu tot.

Cadoul meu cel mai de preț, din acel an, este amintirea unui pici de 5 ani, care exclama extaziat, la nesfârșit: ‚Este un brad adevărat!’ După ce am montat bradul, piciul s-a instalat lângă el și l-a adulmecat și l-a mângâiat și i-a vorbit, total absent la restul de cadouri. Astăzi îmi plec capul în fața icoanei și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot binele pe care îl revarsă în lume! Vă doresc tuturor, din inimă, să vi se împlinească miracolul propriu, de Crăciun!

Angela Elena Soare, decembrie 2020.


Mangalia News, 26.12.2020.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply