Victor RAVINI — La loc comanda!

0
380

Vic­tor RAVINI — La loc coman­da!

Lucram la ICE Auto­trac­tor-Dacia Bra­șov. Eram a cin­cea pute­re mondi­a­lă la trac­toa­re, după Ford, Mas­sey-Fer­gu­son, Fiat și Rena­ult. Am pro­pus să orga­ni­zăm o cara­va­nă cu trac­toa­re și bul­do­ze­re trans­por­ta­te pe cami­oa­ne, în jurul Medi­te­ra­nei, ca să facem demon­stra­ții comer­ci­a­le. Toa­tă ierar­hia a apro­bat. Am pla­ni­fi­cat că vom foto­gra­fia pro­du­se­le noas­tre pe fun­da­lul ves­ti­gi­i­lor arhe­o­lo­gi­ce din Ate­na, Tur­cia, Egipt, nor­dul Afri­cii, vom tre­ce Gibral­ta­rul, vom ajun­ge în Fran­ța și o să fug la Paris, cu Dacia cara­va­nei, cu ARO-ul, sau cu vre­un trac­tor. Cu cucu! Ce naiv eram pe atunci. Habar n‑aveam cum se fuge din țară. Când a venit vre­mea să fug din țară, mult mai târ­ziu, nu am fugit cu vre­un bul­do­zer pe șeni­le, ci cu avio­nul. Am făcut toa­te demer­su­ri­le pen­tru cara­va­nă, obți­nu­sem trac­toa­re­le și cele­lal­te pro­du­se, însă nu și cami­oa­ne­le Roman. Fabri­ca nu a răs­puns la scri­so­ri­le noas­tre. Mă tri­mi­te șeful meu, ing. Flo­res­cu Ionel, la fabri­ca de cami­oa­ne, la direc­to­rul Căpi­ta­nu. Așa îl che­ma. Eu, când mă duceam pe la minis­te­re sau între­prin­deri și spu­neam răs­pi­cat că eram de la Între­prin­de­rea de Comerț Exte­ri­or Auto­trac­tor-Dacia, ori­ci­ne ar fi fost acei șefi, își corec­tau pozi­ția și fre­za, se închi­deau la pan­ta­loni și îmi vor­beau cu un res­pect maxim. Când i‑am spus lui Căpi­ta­nu de unde vin, a urlat:

— Afffarr­ră!

M‑am uitat mirat la ingi­ne­rii din jurul lui. Ăia nu se mirau. N‑am zis nimic și am ple­cat. M‑am întors la birou și iarăși nu am zis nimic, m‑am așe­zat și am relu­at zia­rul să‑l citesc. Șeful m‑a între­bat:

— Cum a fost? Direc­to­rul Căpi­ta­nu era ca întot­dea­u­na la linia de montaj și urla la mun­ci­tori? Ges­ti­cu­la cu levi­e­rul în mână? Sau în mod cu totul excep­țio­nal era în birou?

— În birou.

— Și a arun­cat după dum­ne­a­voas­tră cu căli­ma­ra de pe birou?

— Nu.

— Acum câte­va zile i‑a arun­cat căli­ma­ra în cap con­ta­bi­lu­lui șef. I‑a spart capul și uite așa îi cur­gea sân­ge­le șiroa­ie. De atunci, ăla s‑a eva­po­rat și e dat dis­pă­rut. Nici nevas­ta lui nu știe unde e. L‑au cău­tat mili­ție­nii cu câi­nii prin Poia­nă și cu cor­doa­ne de volun­tari. Au gre­blat toa­tă Poia­na și degea­ba.

— Așa de tare i‑a spart capul?

— Da. Acum îl cau­tă și prin Del­tă, a zis Flo­res­cu în glu­mă.

— Să‑l cau­te și prin Ala­s­ka! a zis un coleg, insi­nu­ând că ăla fugi­se din țară.

 Pes­te vreo două zile, în hol la intra­re, să nu-mi cred ochi­lor: Căpi­ta­nu se cer­ta cu por­ta­rul. Voia să intre, să vor­beas­că cu Bădi­țo­iu, direc­tor de pro­du­se la cami­oa­ne, iar por­ta­rul nu îl lăsa.

— Poți să fii mata­le direc­to­rul Căpi­ta­nu, poți să fii și direc­to­rul Colo­ne­lu, poți să fii și Sfân­tu Sisoe, aici nu intră nici Dum­ne­zeu dacă nu are legi­ti­ma­ție de ser­vi­ciu! Poți să fii chiar și Sta­lin, pes­te mine nu tre­ce nimeni, nici cu tan­cul!

M‑am oprit să asist la come­dia asta sim­pa­ti­că, iar por­ta­rul, văzân­du-mă că pri­veam cu cel mai mare inte­res și zâm­beam cu o deo­se­bi­tă încân­ta­re, se îndâr­jea și mai rău să îmi ara­te ce vigi­lent era. Ar fi fost sufi­cient să‑i spun por­ta­ru­lui să‑l lase să intre și l‑ar fi lăsat. L‑am lăsat pe Căpi­ta­nu în pla­ta Dom­nu­lui. În pla­ta dom­nu­lui por­tar, să‑i plă­teas­că ăla, pen­tru obrăz­ni­cia lui de alal­tă­ieri, la el în birou.

M‑am dus să‑i spun șefu­lui și cole­gi­lor, cum por­ta­rul nu îl lăsa pe Căpi­ta­nu să intre la Bădi­țo­iu. Flo­res­cu și‑a fre­cat mâi­ni­le de bucu­rie și a scui­pat în pal­me, de par­că s‑ar fi arun­cat în Olt să înoa­te. Era și el tot oltean, ca mine. Ne‑a spus chi­co­tind, că direc­to­rul Căpi­ta­nu fuse­se des­ti­tu­it. Nu ști­am. Căpi­ta­nu îl nime­ri­se pe direc­to­rul comer­ci­al în umăr, nu în cap, cu căli­ma­ra aia grea de pe birou. Vic­ti­ma se duse­se la Bucu­rești, pe la minis­ter ori pe unde s‑o fi dus. S‑a zbă­tut câte­va zile și a obți­nut darea afa­ră a demen­tu­lui. Nu s‑a pus pro­ble­ma ce dia­gnos­tic avea Căpi­ta­nu la cre­ieri. A doua zi dimi­nea­ța, nu l‑au mai lăsat să intre pe poar­tă la fabri­că. Nu l‑au lăsat nici măcar să-și ia lucru­ri­le per­so­na­le din birou. Ca nu cum­va să facă cine știe ce pros­tii pe aco­lo, să dis­tru­gă acte sau să se bată cu care­va. Cică i‑au adus lucru­ri­le per­so­na­le și i le-au arun­cat pes­te poar­ta închi­să.

Ne bucu­ram noi, însă pes­te vre­un sfert de oră, ne pome­nim cu Mun­tea­nu, șeful de per­so­nal, pes­te noi. Des­chi­de ușa ca un ura­gan și ni‑l pre­zin­tă pe Căpi­ta­nu, că este noul nos­tru șef de birou. Fără nicio expli­ca­ție. Așa, bom­bă. Să cădem pe spa­te. Flo­res­cu Ionel, gal­ben la față și cu res­pi­ra­ția tăi­a­tă, n‑a făcut pe el în pan­ta­loni, ci s‑a ridi­cat dis­ci­pli­nat, să‑i facă loc, în locul său. Până să obser­ve Mun­tea­nu și Căpi­ta­nu asta, i‑am făcut semn lui Flo­res­cu să se așe­ze la loc și i‑am spus lui Mun­tea­nu că mă ocup eu de insta­la­rea nou­lui nos­tru șef. Mun­tea­nu a încu­vi­in­țat din cap și a ieșit. El, șef de per­so­nal, cre­dea că mă cunoș­tea. Nu știa ce îmi poa­te pie­lea de drac, după expre­sia buni­cei mele. Acum, Căpi­ta­nu… al meu era. V‑am spus: eu sunt oltean. Și poa­te nu ști­ați ce e aia soli­da­ri­ta­tea între olte­ni. E mai ceva decât soli­da­ri­ta­tea între con­tra­ban­diș­tii și vame­șii greci. L‑am poftit pe Căpi­ta­nu să intre în biro­ul pe care îl va ocu­pa. Am deranjat‑o pe doam­na Rai­cu, dac­ti­lo­gra­fa, să se dea la o par­te, și am des­chis ușa de care se reze­ma ea cu sca­u­nul. Am aprins lumi­na aco­lo și i‑am făcut loc lui Căpi­ta­nu să trea­că pe lân­gă mine. Aco­lo era o deba­ra, lun­gă de vreo zece metri și lată de vre­un metru și jumă­ta­te, care se îngus­ta la capă­tul celă­lalt, fără fereas­tră. Aco­lo se țineau stea­gu­ri­le, pan­car­te­le cu lozinci sau ce mate­ri­a­le aveam noi pen­tru defi­lări și parăzi, cât și sume­de­nie de lopeți, cu care sala­ri­a­ții dădeau zăpa­da. I‑am aprins lumi­na, cum spu­neam, becul era cam chi­or.

— Aștep­tați! Că vă aduc ime­di­at un sca­un și un birou.

I‑am făcut semn unui coleg să vină după mine, să mă aju­te. În capă­tul cori­do­ru­lui era un sca­un și o măsu­ță scun­dă, pen­tru mași­na de scris, des­cle­ia­te și cam rup­te, care aștep­tau aco­lo de luni de zile să fie repa­ra­te sau arun­ca­te. Le-am potri­vit înche­ie­tu­ri­le, cole­gul le‑a și pus scui­pat la înche­ie­turi ca să le lipeas­că, și i le-am dus lui Căpi­ta­nu.

— Luați loc!

S‑a așe­zat. Am închis ușa, ca să nu îl deran­jăm și m‑am uitat la Flo­res­cu. Ne uitam toți unul la altul și nimeni nu zicea nimic. O cole­gă pore­cli­tă „Ici-șa radio Crai­o­va”, pen­tru că întot­dea­u­na ne ținea la curent cu tot ce se întâm­pla în între­prin­de­re și era vehe­men­tă împo­tri­va arde­le­ni­lor când se luau de noi olte­nii, care îi ata­cam cu ban­cu­ri­le noas­tre, l‑a între­bat pe Flo­res­cu:

—Acu­ma ce facem?

Fos­tul nos­tru șef ne‑a zis să ne ducem fie­ca­re pe rând și să‑i pre­zen­tăm nou­lui nos­tru șef dosa­re­le cu sar­ci­ni­le noas­tre de ser­vici, ca să știe ce lucram fie­ca­re. Misiu­ne cam difi­ci­lă, pen­tru că nici chiar noi nu prea ști­am ce lucram, iar Flo­res­cu nici atât. S‑au dus fie­ca­re pe rând. Rămă­se­sem numai eu. Mă uit la Flo­res­cu și ridic din umeri ca semn de între­ba­re. Mi‑a făcut semn cu capul să mă duc cu dosa­rul pen­tru cara­va­nă și să‑i explic ce și cum. Și a adă­u­gat cu un zâm­bet mali­țios:

— Rugați‑l să vă aju­te să obți­neți cami­oa­ne­le!

Am dat din cap în semn că „Las’ pe mine!” și am intrat la Căpi­ta­nu. Nu a mai urlat la mine să ies afa­ră. I‑am expli­cat pe înde­le­te, foa­ie cu foa­ie din dosar, ce miniș­tri de la Bucu­rești sem­na­se­ră, I‑am ară­tat copi­i­le scri­so­ri­lor pe care i le tri­mi­se­sem lui și l‑a care nu ne‑a răs­puns. L‑am rugat să ne răs­pun­dă la ele acum, pe loc, și i‑am dat un pix.

— Au fost adre­sa­te chiar către dum­ne­a­voas­tră. Puteți să scri­eți rezo­lu­ția ici-șa. Și mă duc ime­di­at să le dau mai depar­te la subal­ter­nii dum­ne­a­voas­tră de la fabri­că. E nevo­ie să ante­da­tăm rezo­lu­ția? Care mode­le de cami­oa­ne con­si­de­rați că ar fi cele mai potri­vi­te pen­tru cara­va­nă? Cam în câte zile vor fi gata cami­oa­ne­le?

Nu zicea nici pâs. Stă­tea și ascul­ta, ca lem­nul, cu capul ple­cat. Capul ple­cat sabia nu‑l taie. Așa să cre­deți dum­ne­a­voas­tră. Ba îl taie. Mă uitam la ceas, cum să mai lun­gesc pre­zen­ta­rea dosa­ru­lui, a difi­cul­tă­ți­lor cu obți­ne­rea cami­oa­ne­lor și cum se va des­fă­șu­ra cara­va­na prin Afri­ca. Repe­tam cam ace­leași lucruri și l‑am asi­gu­rat că el era per­soa­na cea mai com­pe­ten­tă să ne obți­nă cami­oa­ne­le și să defi­ni­ti­veze ast­fel pro­iec­tul cu cara­va­na, obținân­du-le el însuși, prin rela­ți­i­le pe care le avea la fabri­ca de cami­oa­ne. El, care nu mai avea nicio rela­ție aco­lo. Așa e când tai cui­va capul cu feres­tră­ul.

— Asta o să vă asi­gu­re un dema­raj glo­ri­os, în noua dum­ne­a­voas­tră func­ție aici la noi, spre glo­ria expor­tu­lui nos­tru și a pres­ti­gi­u­lui Româ­ni­ei în lume.

Să nu ziceți că sunt sadic. Ca dova­dă, m‑am plic­ti­sit, am ieșit și l‑am lăsat să fiar­bă în suc pro­priu. Flo­res­cu m‑a între­bat din ochi, iar eu i‑am răs­puns tot pe muteș­te, ca să nu audă Căpi­ta­nu, dacă tră­gea cu ure­chea la ușă. Mi-am relu­at lec­tu­ra zia­ru­lui Scân­te­ia, iar cei ce își citi­se­ră zia­rul, își învâr­teau dege­te­le mari, moriș­că. La câtva timp după asta, iese Căpi­ta­nu din deba­ra ca un glonț, nu zice nimic și plea­că. Pes­te câte­va minu­te, vine Mun­tea­nu, se uită la Flo­res­cu și zice:

— La loc coman­da!

— Uff! a răsu­flat ușu­rat Flo­res­cu, făcân­du-și cru­ce cu vâr­ful lim­bii în gură de trei ori.

Vic­tor RAVINI,

Sep­tem­brie 2020,

La Gran­de-Mot­te, Fran­ța.

*********************

MN: Din volu­me­le sem­na­te de Vic­tor Ravini, astăzi vă reco­man­dăm:

Arti­co­le­le sem­na­te de remar­ca­bi­lul scri­i­tor Vic­tor RAVINI, publi­ca­te în pagi­ni­le coti­dia­nu­lui Man­ga­lia News, pot fi citi­te AICI.


Man­ga­lia News, 09.10.2020. (sur­sa: Revis­ta logossiagape.ro).


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply