Sonata pentru pian, într-un tren marfar… de Lucian Ciuchiță

0
183

Tre­nul fuse­se tic­sit, înghi­țind în vagoa­ne­le sale cam tot atâ­ția pasa­geri câți locu­i­tori avea o comu­nă mai răsă­ri­tă.

Rămă­se­se­ră pe pero­nul gării, „par­do­sit” din bel­șug cu tot soi­ul de amba­la­je, des­tui gură cas­că, atât din­tre cei care îi con­du­se­se­ră pe călă­tori la vagoa­ne, cu ochii în lacri­mi, de par­că gar­ni­tu­ra îi căra direct către Aus­chwitz, cu pri­vi­rea pier­du­tă în zare, în direc­ția tre­nu­lui care dis­pă­ru­se deja din raza lor vizu­a­lă, cât și dintr‑o mul­ți­me de „pero­niști”, care aștep­tau liniș­tiți alte tre­nuri în care să se îmbar­ce spre a ajun­ge în locuri diver­se, majo­ri­ta­tea în inte­res per­so­nal, câți­va în inte­res de ser­vi­ciu și foar­te puțini „de plă­ce­re” – câtă plă­ce­re poți avea să mergi într-un tren româ­nesc.

Tablo­ul era com­ple­tat de: cer­șe­tori, hoți de baga­je și din buzu­na­re, câini vaga­bonzi, tara­be cu diver­se pro­du­se autoh­to­ne, „arti­za­na­le”, măr­furi cu iz orien­tal, pe ris­cul celor care aveau cura­jul să le încer­ce; bețivi, înve­liți cu zia­re, dor­mind fără vise pe bănci și vân­ză­tori de „cuver­turi de bețivi”, sau de amba­la­je fără pre­ten­ții, adi­că de zia­re mus­tind de știri de „sen­za­ție”, pli­ne de atâ­tea min­ciuni sfrun­ta­te încât aproa­pe că îți venea să le crezi.

O lume foar­te pes­tri­ță și gălă­gi­oa­să, un ade­vă­rat Babi­lon din care doar poli­țiș­tii de gară lip­seau.

Călă­to­rii abia suiți în vagoa­ne­le „de Dolj” nu mai pri­di­deau să se ocu­pe de aran­ja­tul baga­je­lor, îndesând în spa­ții insu­fi­cien­te – ca să nu le cadă în cap – saco­șe de rafie, gea­man­ta­ne, tro­le­re și pungi de plas­tic „de–un leu”.

Oda­tă puse toa­te la locul lor, în afa­ra câtor­va călă­tori îmbră­cați în salo­pe­te și chiar „hai­ne civi­le”, sufi­cient de jegoa­se pen­tru a nu mai fi posi­bil să se mur­dă­reas­că în vre­un chip, toți cei­lalți, cu câr­pe, șer­vețe­le și chiar „natur”, cu podul pal­mei, șter­geau cu înver­șu­na­re cana­pe­le­le de vini­lin care fuse­se­ră, pro­ba­bil, cân­d­va, de culoa­re gre­na, dar acum păreau adu­se direct din mina Petri­la.

Gea­mu­ri­le, care nu erau cu totul înțe­pe­ni­te, fuse­se­ră cobo­râ­te, în spe­ran­ța că se va putea aeri­si com­par­ti­men­tul, care duh­nea a transpi­ra­ție, abur de alco­ol, ustu­roi, cea­pă și gaze de lup­tă.

Nimeni nu se plân­gea, oame­nii fiind, cei opti­miști feri­ciți, cei pesi­miști mul­țu­miți că tre­nul „lor” cir­cu­la și că nu fuse­se tras pe dreap­ta din cau­za gre­ve­lor. Asta le-ar mai fi lip­sit.

Bine că nu le lip­sea tim­pul – că dacă „le expi­ra­se” ori­cum nu avea impor­tan­ță… era clar că, până la urmă, vor ajun­ge la des­ti­na­ție, cu sau fără întâr­zi­e­re, dar ce mai con­ta și nici acum nu con­tea­ză căci, hai să fim seri­oși, când CFR–ul (cum o știe ori­ci­ne, e vari­an­ta scur­tă a Căi­lor Fera­te Româ­ne) s–a lău­dat vreo­da­tă cu vreo rea­li­za­re în mate­rie de punc­tu­a­li­ta­te?

Când s–a pome­nit de vreo gar­ni­tu­ră de tren, mai veche sau mai nouă, că a ple­cat și/sau a sosit la timp?! Nici­o­da­tă!

De regu­lă, tre­nu­ri­le româ­nești cir­cu­lă cum vor ele și, mai ales, după un „pro­gram”, cer­ta­men­te, alea­to­riu, care lasă loc unor spe­cu­la­ții tem­po­ra­le și, de ce nu, poa­te să per­mi­tă inter­pre­ta­rea logi­că a „teo­ri­ei rela­ti­vi­tă­ții”, unde ore­le de întâr­zi­e­re sunt ade­sea invers pro­por­țio­na­le cu dis­tan­ța par­cur­să de tren…

Că vine de la Man­ga­lia, ori de la Cluj, sau — Doam­ne fereș­te! — din Mol­do­va, dacă ai capul pe umeri și știi cum merg tre­bu­ri­le, tre­bu­ie să te aștepți la ore bune de întâr­zi­e­re. Ei le numesc minu­te, deși totul e „rot­u­n­jit” și n–ai să citești că are 125 de minu­te întâr­zi­e­re, ci, sim­plu, fără „frac­ții”, 120 de minu­te! Așa apa­re pe tabe­la de „Sosiri”, une­ori și la „Ple­cări”.

Tre­nul cuta­re… întâr­zie 120 de minu­te”, „Acce­le­ra­tu’ W întâr­zie 240 de minu­te”, sau „Per­so­na­lul X, 360 de minu­te.”

După cum îți este noro­cul și de cât de pură ți–a rămas la botez apa în scăl­dă­toa­re.
Mă rog, „scu­ze” – se citeș­te „pre­tex­te” – întot­dea­u­na exis­tă expli­ca­ția: “Tim­pul e de vină!”. Tim­pul, nu tim­pu­ri­le!

Din cau­za ine­vi­ta­bi­le­lor feno­me­ne fizi­ce, inde­pen­den­te de voin­ța și bună­vo­in­ța CFR–ului, dacă este prea cald, ori prea frig, șine­le sufe­ră con­trac­tări, dila­tări, după cum își mani­fes­tă pre­zen­ța gerul sau arși­ța. Și, de fapt și de drept, ce vrea cu ade­vă­rat călă­to­rul?

Să ajun­gă la des­ti­na­ție tea­făr, zdra­văn la cap și la trup, măcar pe cât a fost la ple­ca­re.

Poți să întâr­zii nu 120 sau 240 de minu­te, ci chiar și 420 de minu­te, că tot e de pre­fe­rat situ­a­ți­ei, des­tul de pro­ba­bi­le, să zbo­a­re tre­nul de pe șine, pe câm­puri cu hol­de în pârg, ori tro­ie­ne cât casa, sau pră­păs­tii adânci.

Da, este posi­bi­lă și vari­an­ta să vă îndrep­tați cu pași repe­jori într–o altă direc­ție – unde e de pre­fe­rat să ajun­geți cât mai târ­ziu – aco­lo unde nu este nici dure­re, nici întris­ta­re, nici sus­pin… și nici alte comen­ta­rii, pen­tru că aco­lo totul este alb… veș­nic!

Vari­an­ta aia cu „căl­du­ră de căl­du­ră” este pre­des­ti­na­tă doar celor răi, așa cum sunt toți cei ce ne sunt duș­mani, ori doar anti­pa­tici și nu cred că la ei s–a gân­dit CFR–ul când și–a pro­pus să ne (de)servească.

Ale­xan­dru con­tem­pla tablo­ul miri­fic al toam­nei prin fereas­tra tre­nu­lui al cărui geam era atât de pră­fu­it, unsu­ros și cam pes­te tot zgâri­at, de par­că tre­cu­se printr–o furt­u­nă de nisip saha­ri­a­nă.

Dar nu era vor­ba, de fapt, decât de urme­le con­tac­tu­lui în pli­nă vite­ză a „acce­le­ra­tu­lui” cu diver­se obiec­te arun­ca­te, în timp, pe alte feres­tre de mulți călă­tori; amba­la­je­le unsu­roa­se, borca­ne­le cu mură­turi și cuti­i­le de bere ocu­pând pri­me­le trei locuri într–un top al nesim­ți­rii.

Gea­mul, sus­cep­ti­bil a se dezmem­bra în ori­ce moment în zeci, în sute de cio­buri spre ghi­nio­nul lui Ale­xan­dru, care toc­mai făcu­se o mică pau­ză de lec­tu­ră, pro­ba­bil era pe pri­mul loc, cu sin­ce­ri­ta­te putându–se decla­ra că era mai degra­bă împu­țit decât mur­dar. (frag­ment roman Lucian Ciu­chi­ță).


MN: Lucian Ciu­chi­ță este poet, roman­ci­er, dra­ma­turg, ese­i­st si sce­na­rist român. S‑a năs­cut la 10.02.1969, în Râm­ni­cu-Vâl­cea, jud. Vâl­cea; tatăl său, Apos­tol Ciu­chi­ță, ofi­țer de carie­ră, iar mama, Lucia Ciu­chi­ță (năs­cu­tă Scar­lat), era edu­ca­toa­re. A fost elev al Sco­lii Gene­ra­le Nr. 2 și a absol­vit Lice­ul Ener­ge­tic din Rm. Vâl­cea, in 1987. Este absol­vent al Facul­tă­ții de Ciber­ne­ti­că din ASE Bucu­res­ti (1988–1993). In 1999, obține doc­to­ra­tul in Ciber­ne­ti­că și Sta­tis­ti­că, la ASE Bucu­res­ti.

A lucrat in Tele­vi­ziu­nea Româ­nă, in peri­oa­da 1990–2002, ca repor­ter spe­cial, redac­tor și rea­li­za­tor de emi­siuni. A ince­put acti­vi­ta­tea jur­na­lis­ti­că cu pri­ma emi­siu­ne stu­den­țeas­că „Gau­dea­mus”, ime­di­at după revo­lu­tia din ’89, fiind unul din­tre stu­den­ții revo­lu­țio­nari care au par­ti­ci­pat la eve­ni­men­te. In iunie 1990 este anga­jat redac­tor la redac­ția de știri a TVR. După rea­li­za­rea a două fil­me docu­men­ta­re, este pri­mit in Uniu­nea Cine­aș­ti­lor din Româ­nia, iar în mai 1991, în Aso­ci­a­tia Dra­ma­tur­gi­lor de Film.

A rea­li­zat pes­te 1000 de repor­ta­je și sute de emi­siuni, cele mai cunos­cu­te fiind: „Lege și fără­de­le­ge”, „Trans­fo­ca­tor”, „Actu­a­li­tăți”, „Poli­ția in acțiu­ne”, „Bună dimi­nea­ța”, pre­cum și rubrici în cadrul altor emi­siuni de cul­tu­ră și artă.

A fost pro­fe­sor uni­ver­si­tar și a pre­dat Sta­tis­ti­ca și Mode­la­re Eco­no­mi­ca la ASE, Uni­ver­si­ta­tea Româ­no-Ame­ri­ca­nă și Uni­ver­si­ta­tea N.Titulescu. De ase­me­nea, a pre­dat Eco­no­mie la Aca­de­mia de Poli­ție. In momen­tul de față este cer­ce­tă­tor sti­in­ți­fic aso­ci­at la Aca­de­mia Româ­nă.

Ca scri­i­tor, debu­tea­ză in 1996, cu volu­mul de poe­zii „Oameni si țăr­muri”, cu pre­fa­ța de Marin Sores­cu. Este dis­ci­po­lul maes­tru­lui Marin Sores­cu, cu care a avut o fru­moa­să cola­bo­ra­re, in ulti­mii ani de via­ță ai regre­ta­tu­lui scri­i­tor. Au urmat alte două volu­me de poe­zii, „Cău­tă­to­rul de zim­bri” și „Flo­ri­le bine­lui”, iar pri­mul roman, „Comi­sa­rul Caron-Dis­pa­ri­ția”, a fost publi­cat in 2005. In peri­oa­da 1997–2006 a publi­cat mai mul­te cărți eco­no­mi­ce și o ana­li­ză a feno­me­nu­lui tero­rist con­tem­po­ran.

A scris trei sce­na­rii de film de lung metraj și a rea­li­zat trei fil­me docu­men­ta­re. Până in momen­tul de față, a publi­cat 30 de cărți, atât volu­me de poe­zie cât și roma­ne, nuve­le, ese­uri. Cele două­spre­ze­ce roma­ne se găsesc în toa­te libră­ri­i­le din Româ­nia și se bucu­ră de apre­ci­e­rea citi­to­ri­lor.

Iată o lis­tă cu aces­tea: Insu­la Pur­ga­to­ri­u­lui (roman dis­to­pic); Copo­i­ul din Car­di­ff (roman poli­țist-filo­zo­fic), Tai­fun in adan­curi (thri­l­ler), Geme­nii lui Bor­mann (roman isto­ric), Celes­te-Pla­ne­ta Pur­ga­to­ri­u­lui (SF, fan­ta­sy), un volum de ese­uri filo­zo­fi­ce inti­tu­lat “Mona­da Ratiu­nii”, roma­nul pam­flet “Deșer­tul flu­tu­ri­lor albi”, Sub­ma­ri­nul tero­riș­ti­lor (roman de spi­o­naj) si roma­nul semi-auto­bi­o­gra­fic, “250 de kilo­me­tri si un secol de amin­tiri”, “Pasă­rea de Foc a tine­re­ții” (roman), “Pluto­nul nătă­fle­ți­lor si alte poves­tiri”…, “Cer­cul Negru”.

In 25 iunie 2019, a fost lan­sat roma­nul “Cuți­te­le rosii”, la Muze­ul Națio­nal al Lite­ra­tu­rii Româ­ne. Roma­nul “L’i­le du pur­ga­to­ire”, lan­sat la Salon du Livre-Paris in data de 17 mar­tie 2019, se bucu­ră de recu­noaș­te­re inter­națio­na­lă, fiind pro­mo­vat in țări­le fran­co­fo­ne. Roma­nul amin­tit a fost lan­sat și la Salon du Livre de Montre­al 20–25 noiem­brie, 2019… De fapt, o dub­lă lan­sa­re, doa­re­ce cel mai recent roman, „Ce cau­tă poves­tea mea în fil­mul lor”, a fost lan­sat in data de 24 noiem­brie 2019, la Târ­gul Gau­dea­mus.

Lucian Ciu­chi­ță este cunos­cut inter­națio­nal și pen­tru pro­ce­sul de pla­gi­at pe care îl are cu 5 case de pro­duc­ție de la Hol­lywood, care au rea­li­zat fil­mul Esca­pe Plan, cu Arnold Schwar­ze­n­e­gger și Syl­ves­ter Sta­l­lo­ne in rolu­ri­le prin­ci­pa­le. Pro­du­ca­to­rii fil­mu­lui au folo­sit sce­na­ri­ul lui Lucian Ciu­chi­ță, dar au uitat să‑l trea­că pe gene­ric și, desi­gur, să‑i plă­teas­că drep­tu­ri­le cuve­ni­te. Un pro­ces ine­chi­ta­bil care durea­ză de sase ani și acum se află pe rol la Cur­tea de Apel Bucu­rești.

MN: Poet, roman­ci­er, dra­ma­turg, ese­i­st si sce­na­rist român redu­ta­bil, Lucian Ciu­chi­ță este pre­zent și în pagi­ni­le coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.


Man­ga­lia News, 20.08.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply