Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, despre elevii de azi: ”Promoţii animate doar de aspectul material, de competiția după cât mai multe averi”

0
608

Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, rec­to­rul Uni­ver­si­tă­ții Babeș-Bolyai a sus­ți­nut o cuvân­ta­re des­pre impor­tan­ța cul­tu­rii și a stu­di­e­rii isto­ri­ei în școli, punând accen­tul pe nece­si­ta­tea „dimen­siu­nii isto­ri­ce din stu­di­ul moș­te­ni­rii cul­tu­ra­le a uma­ni­tă­ții și a națiu­nii”.

În cadrul sesiu­nii orga­ni­za­te de Aca­de­mia Româ­nă, cu oca­zia Zilei Cul­tu­rii Româ­ne, pro­fe­so­rul Pop a exem­pli­fi­cat unde duce ”edu­ca­ția de tip nou” din șco­li­le româ­nești, ară­tând că ast­fel se obțin gene­ra­ții întregi de anal­fa­beți func­țio­nali.

Am văzut rela­tiv recent că, în pro­gra­me­le șco­la­re, aproa­pe ori­ce refe­rin­ță isto­ri­că din stu­di­ul lite­ra­tu­rii este eli­mi­na­tă, iar cre­a­ți­i­le sunt abor­da­te pe teme mari, gene­roa­se, dar nea­dec­va­te înțe­le­ge­rii ele­vi­lor. Ast­fel, la tema iubi­rii, se exem­pli­fi­că prin Ili­a­da, Dan­te, Emi­ne­scu, Sha­kes­pea­re, Mir­cea Căr­tă­res­cu, Mir­cea Eli­a­de și Camil Petres­cu, la roma­nul soci­al prin „Cio­co­ii vechi și noi” și prin „Răscoa­la”, la lite­ra­tu­ra reli­gi­oa­să prin Dosoftei și Arghezi, la lite­ra­tu­ra isto­ri­că prin Gri­go­re Ure­che, Wal­ter Scott, Cos­ta­che Negru­zzi și Mau­ri­ce Druon etc. Fireș­te, nimeni nu mai citeș­te ope­re­le lite­ra­re res­pec­ti­ve în între­gi­me, ci pro­fe­so­rii și ele­vii se mul­țu­mesc cu „poves­tiri” des­pre aces­te ope­re, cu pas­ti­șe, cu repro­du­ce­rea unor comen­ta­rii ale alto­ra și, rar, cu frag­men­te din lucră­ri­le în cau­ză. De ace­ea, asis­tând la ore în școli, mi‑a fost dat să aud în anii din urmă între­bări și remarci de genul: „De ce scrie Nico­lae Fili­mon așa de naiv în com­pa­ra­ție cu Mir­cea Eli­a­de?”, „De ce să‑l mai stu­di­em pe Dimi­trie Can­te­mir din moment ce Nico­lae Ior­ga a scris mai bine des­pre ace­leași teme?”, „Ce rost mai are azi Alec­san­dri, care este clar infe­ri­or lui Nichi­ta Stă­ne­scu?” etc. Dis­ci­pli­na numi­tă „Isto­rie” – atât cât mai exis­tă ea în școa­lă, la dimen­siu­nea unei ore pe săp­tămâ­nă – abor­dea­ză tot „teme mari”, relu­a­te la nivel supe­ri­or (după cum ni se spu­ne) în fie­ca­re cla­să urmă­toa­re.

De exem­plu, se com­pa­ră revo­lu­ți­i­le din epo­ca moder­nă și con­tem­po­ra­nă, de la Revo­lu­ția Engle­ză din seco­lul al XVII-lea până la Revo­lu­ția Româ­nă de la 1989. La fel se întâm­plă cu răz­bo­a­ie­le sau con­flic­te­le arma­te, de la Răz­bo­i­ul Tro­ian până la Răz­bo­i­ul celor Două Roze (într‑o pri­mă eta­pă) sau de la Răz­bo­a­ie­le Napo­le­o­nie­ne la Al Doi­lea Răz­boi Mondi­al (în altă eta­pă). Ast­fel, unii elevi pot învă­ța câte ceva des­pre Napo­le­on Bona­par­te îna­in­te de a ști date des­pre Marea Revo­lu­ție Fran­ce­ză, care l‑a pro­dus pe Napo­le­on. În urma unei lec­ții de acest fel – de alt­fel, judi­cios pre­da­te de pro­fe­sor – pri­vind orga­ni­za­rea con­flic­te­lor din Anti­chi­ta­te până azi (adi­că de la cata­pul­tă până la meto­de­le digi­ta­le de lup­tă) am auzit o între­ba­re stu­pe­fi­an­tă: „Oare Iuli­us Cae­sar era un om deș­tept, din moment ce nu-și sta­bi­lea stra­te­gia de lup­tă la cal­cu­la­tor și din moment ce nu comu­ni­ca prin e‑mail?”. Des­pre Evul Mediu „întu­ne­cat” ce să mai spun? Min­ți­le tine­re se dez­o­rien­tea­ză com­plet când află că uni­ver­si­tă­ți­le sunt o „inven­ție” toc­mai a „bar­ba­ri­ei medi­e­va­le” sau când văd că, în scrip­to­ri­i­le mănăs­ti­ri­lor, călu­gă­rii tru­di­tori au copi­at manu­scri­se­le între­gii înțe­lep­ciuni anti­ce și le-au păs­trat ca pe odoa­re de preț pen­tru vii­to­ri­me”, a spus pro­fe­so­rul Pop.
Rec­to­rul Uni­ver­si­tă­ții Babeș-Bolyai a deplâns și eli­mi­na­rea com­po­nen­tei spi­ri­tu­a­le din învă­țământ, care are ca rezul­tat „pro­mo­ții ani­ma­te doar de aspec­tul mate­ri­al, de câști­gul bănesc, de com­pe­ti­ția după cât mai mul­te averi”.

Cum s‑a putut ajun­ge la ase­me­nea abe­ra­ții edu­ca­țio­na­le? Evi­dent, prin eli­mi­na­rea dimen­siu­nii isto­ri­ce din stu­di­ul moș­te­ni­rii cul­tu­ra­le a uma­ni­tă­ții și a națiu­nii. Ele­vii nu mai știu și nu mai tre­bu­ie să știe ce a fost cla­si­cis­mul gre­co-latin, care a pre­ce­dat lite­ra­tu­ra cava­le­reas­că a Evu­lui Mediu, nici ce este uma­nis­mul sau rațio­na­lis­mul, nici cărui secol îi apar­ți­ne roman­tis­mul și nici cum s‑a mani­fes­tat ilu­mi­nis­mul. Am făcut expe­ri­men­tul nein­spi­rat de a‑i pune pe stu­den­ții mei din anul I să așe­ze în ordi­ne cro­no­lo­gi­că câte­va curen­te cul­tu­ral-lite­ra­re, anu­me ilu­mi­nism, roman­tism, sim­bo­lism (pla­sa­te de mine alea­to­riu), spu­nân­du-le că s‑au mani­fes­tat în trei seco­le suc­ce­si­ve.

Marea majo­ri­ta­te au fost com­plet nești­u­tori, iar unii mi-au spus că nici nu-și obo­sesc min­tea, fiind­că pot să cau­te pe tele­fon, dacă au nevo­ie. Alții, mai ver­sați în for­me­le de comu­ni­ca­re actu­a­le, au pre­tins că împăr­ți­rea aceas­ta vetus­tă pe curen­te cul­tu­ra­le, lite­ra­re, de idei este o con­ven­ție uma­nă și că lumea tre­bu­ie stu­di­ată și cunos­cu­tă glo­bal, piep­tiș, fără bari­e­re și fără dome­nii. I‑am între­bat atunci des­pre uni­ver­sa­lis­mul tita­ni­lor Renaș­te­rii sau des­pre enci­clo­pe­dis­mul din Seco­lul Lumi­ni­lor și mi-au cerut voie să cau­te pe Goo­gle.

În aces­te con­di­ții, cum să mai îndrăz­nești să întrebi ceva des­pre lip­sa de infor­ma­ții din manu­a­le pri­vind uma­nis­mul româ­nesc, cro­ni­ca­rii, Dosoftei, Var­la­am, Ienă­chi­ță Văcă­res­cu și Sado­vea­nu, Coș­buc și Goga și chiar Topâr­cea­nu și Minu­les­cu? Ți se suge­rea­ză ori ți se spu­ne clar – după pune­rea unor ase­me­nea între­bări – că ești depă­șit de vre­me, bătrân, nos­tal­gic sau, mai rău, națio­na­list și xeno­fob. Prin ast­fel de con­cep­ții ale noi­lor „pro­pa­gan­diști”, tine­rii ajung la un nivel minim de cunoș­tin­țe de cul­tu­ră gene­ra­lă și de cul­tu­ră națio­na­lă, nivel care nu‑i aju­tă deloc să se orien­te­ze în lumea con­tem­po­ra­nă.

De ace­ea, se duc, de exem­plu, la Roma și te cred dacă le spui că Miche­lan­ge­lo a făcut Cape­la Six­ti­nă la 1300, ani­mat de con­cep­ții ilu­mi­nis­te! Ast­fel, prin eli­mi­na­rea com­po­nen­tei spi­ri­tu­a­le a edu­ca­ți­ei, ne tre­zim cu pro­mo­ții ani­ma­te doar de aspec­tul mate­ri­al, de câști­gul bănesc, de com­pe­ti­ția după cât mai mul­te averi. Cam­pa­ni­i­le de deni­gra­re a edu­ca­ți­ei (șco­lii) și a insti­tu­ți­ei bise­ri­cești con­duc în ace­eași direc­ție de repu­di­e­re a valo­ri­lor cul­tu­ra­le”, a afir­mat repu­ta­tul aca­de­mi­cian și isto­ric.

Aca­de­mi­cia­nul a deplâns men­ta­li­ta­tea unor edu­ca­tori care cred că sin­gu­re­le cunoș­tin­țe pe care tine­rii tre­bu­ie să le cunoas­că sunt cele lega­te de mân­ca­rea sănă­toa­să, bus­si­nes sau folo­si­rea cal­cu­la­to­ru­lui. Ado­les­cen­ții știu totul des­pre poke­moni, dar nu știu cine sunt mari­le per­so­na­li­tăți ale isto­ri­ei națio­na­le.

Exis­tă edu­ca­tori care cred (și apli­că în prac­ti­că aceas­tă con­vin­ge­re) că dacă ele­vii înva­ță azi cum să lucre­ze la com­pu­ter, dacă știu (even­tu­al) cum se des­chi­dă o afa­ce­re, cum să mănân­ce sănă­tos, cum să-și dezvol­te anu­mi­te gru­puri de mușchi sau cum să prac­ti­ce meto­de­le con­tra­cep­ti­ve, atunci ei nu mai tre­bu­ie sau nu mai pot să știe și con­ju­ga­rea ver­be­lor nere­gu­la­te, să învețe ver­suri, să înțe­lea­gă pic­tu­ra mura­lă a Voro­ne­țu­lui, să expli­ce noțiu­ni­le de „horă” și de „doi­nă” sau să știe „pe de rost” unde se află Pie­tro­sul Căli­ma­ni­lor.
Este aceas­ta, pro­ba­bil, o gân­di­re de tip digi­tal: memo­ria tine­ri­lor, ca și memo­ria cal­cu­la­to­ru­lui, este limi­ta­tă (că doar nimic nu este infi­nit pe lumea asta pămân­teas­că!) și atunci de ce să le‑o ocu­păm cu „vechi­turi”, cu aspec­te „revo­lu­te”, cu „balast” și să‑i lăsăm nea­dap­tați la epo­ca Face­bo­ok-ului, a Insta­gram-ului sau a What­sAp-ului?

Toa­te bune și fru­moa­se, dacă ar fi așa, dar nu este, fiind­că min­tea omu­lui nu func­țio­nea­ză pe prin­ci­pii digi­ta­le, min­tea ome­neas­că nu este un com­pu­ter. Capa­ci­ta­tea noas­tră de memo­ra­re este, prac­tic, neli­mi­ta­tă, iar nefo­lo­si­rea aces­tei capa­ci­tăți devi­ne, în anii din urmă, un peri­col soci­al. Nedo­ta­rea cre­ie­ru­lui uman cu noțiuni de cul­tu­ră isto­ri­că pre­cum cele men­țio­na­te mai sus îl trans­for­mă pe om într-un ogor fer­til necul­ti­vat. Încă din vechi­me, câm­pu­ri­le cul­ti­va­te intens cu anu­mi­te plan­te erau lăsa­te, după un timp, să „se odih­neas­că”, erau lăsa­te „în pâr­lo­a­gă” sau „în moi­nă”, dar numai cu un scop: ca să poa­tă pro­du­ce apoi mai mult și mai bine ulte­ri­or!

Dacă însă noi, în peri­oa­da celor 12 ani de stu­dii ele­men­ta­re și secun­da­re, îi lăsăm pe elevi să „se odih­neas­că” și nu le ino­cu­lăm deloc sau aproa­pe deloc cul­tu­ră (expe­rien­ța cul­tu­ra­lă a națiu­nii și a ome­ni­rii, moș­te­ni­rea gene­ra­ți­i­lor care ne-au pre­ce­dat) îi lăsăm com­plet de izbe­liș­te, îi lăsăm pra­dă celor mai dure­roa­se și peri­cu­loa­se expe­rien­țe și expe­ri­men­te.

Mulți spun că nu știu, fiind­că au uitat. Este cel mai ade­sea fals: ca să uiți, tre­bu­ie mai întâi să ai din ce uita. Se spu­ne că – în chip para­do­xal – cul­tu­ra gene­ra­lă este ceea ce-ti rămâ­ne în memo­rie, după ce ai uitat ceea ce ai învă­țat în școa­lă!

Azi nu sunt igno­ra­te doar dome­nii de cunoaș­te­re pre­cum isto­ria, isto­ria lite­ra­ră și cul­tu­ra­lă, isto­ria drep­tu­lui sau etno­gra­fia ori geo­gra­fia, ci și isto­ria mate­ma­ti­cii, fizi­cii sau chi­mi­ei, isto­ria medi­ci­nei, isto­ria teh­ni­cii. Vă rog să între­bați un tânăr care sunt meca­nis­me­le sim­ple din fizi­că, sau când a tră­it New­ton, sau ce este un pos­tu­lat, sau când a fost inven­tat moto­rul cu arde­re inter­nă, sau cum, când și de ce s‑a ajuns la vac­ci­nuri.

Tine­rii nu știu din capul lor dacă pela­gra, scor­bu­tul sau poli­o­mie­li­ta sunt boli ori nume de ciu­perci exo­ti­ce (nici cum au fost sal­va­te în lume, în ulti­me­le două seco­le, să zicem, prin vac­ci­na­re, sute de mili­oa­ne de oameni). Nu știu ce / cine este „Făt-Fru­mos din lacri­mă”, nu mai știu ce să cre­a­dă des­pre Mihai Vitea­zul, des­pre Băl­ces­cu și Kogăl­ni­cea­nu, dar știu sigur de Poke­moni, de Har­ry Pot­ter, de Răz­bo­i­ul Ste­le­lor, de Stă­pâ­nul Ine­le­lor ori de felu­ri­te dro­guri.

Nu este rău deloc, evi­dent, că știu aces­te lucruri des­pre lumea care‑i încon­joa­ră, dar este greșit să fie pri­vați pro­gra­ma­tic din zes­trea lor men­ta­lă de moș­te­ni­rea cul­tu­ra­lă a ome­ni­rii”, a mai adă­u­gat Ioan Aurel Pop. Pro­fe­so­rul a înche­iat spu­nând că uni­ver­sa­lul nu poa­te fi înțe­les decât prin par­ti­cu­lar și ade­vă­rul nos­tru este legat de valo­ri­le noas­tre. Aces­ta a deplâns fap­tul că unii se ruși­nea­ză de Emi­ne­scu, sau de cul­tu­ra națio­na­lă.

Prin urma­re, chiar dacă ade­vă­rul este rela­tiv, dar el rămâ­ne ade­văr. Iar ade­vă­rul nos­tru se află în legă­tu­ră cu valo­ri­le noas­tre. Avem un cre­a­tor de talia lui Emi­ne­scu și ne dezi­cem une­ori de el, avem o săr­bă­toa­re a cul­tu­rii națio­na­le și ne ruși­năm de ea, dacă nu de sub­stan­ti­vul „cul­tu­ră”, atunci de adjec­ti­vul „națio­na­lă”, ca și cum ar fi ciu­mat. Deo­cam­da­tă însă – până la reu­și­ta depli­nă a glo­ba­li­ză­rii – un stră­in venit spre noi nu ne va între­ba de Sofo­cle, de Rabe­lais, de Miche­lan­ge­lo sau de Geor­ge Washin­gton, ci de cre­a­to­rii noș­tri de valori, de Ulpia Tra­ia­na, de Den­suș și de Șur­dești, de „Bala­da” lui Porum­bes­cu și de Vic­tor Babeș, de un con­tem­po­ran român al lui Lamar­ti­ne sau des­pre con­struc­to­rul Podu­lui de la Cer­na­vo­da. Cei mai mulți vor tăcea în fața unor ast­fel de între­bări sau vor spu­ne – în păcă­toa­sa tra­di­ție româ­neas­că – că nu avem nimic, că nu am cre­at nimic și că nu repre­zen­tăm nimic. Ne com­plă­cem une­ori în aceas­tă iefti­nă filo­so­fie a nimic­ni­ci­ei, auto­fla­ge­lân­du-ne cu pasiu­ne. Noi nu sun­tem, fireș­te, cre­a­to­rii cul­tu­rii uni­ver­sa­le, dar fără noi (ca și fără cei­lalți), cu sigu­ran­ță, cul­tu­ra lumii ar fi mai săra­că.

Cul­tu­ra româ­neas­că, învă­ța­tă la școa­lă din per­spec­ti­vă isto­ri­că – ca să nu mai auzim oameni spu­nând că Emi­ne­scu sau Coș­buc nu au scris ca Jacqu­es Pré­vert sau ca Edgar Alan Poe – ar putea fi sal­va­rea noas­tră, sal­va­rea min­ți­lor noas­tre, dar și calea de a înțe­le­ge uni­ver­sa­li­ta­tea. Cul­tu­ra lumii – dacă exis­tă – este for­ma­tă din toa­te cul­tu­ri­le națio­na­le și regio­na­le. Ca români, vor­bi­tori de lim­bă româ­nă, ca să‑l recep­tăm pe Goe­the într‑o bună tra­du­ce­re româ­neas­că, tre­bu­ie să‑l pătrun­dem pe Emi­ne­scu, fără de care am fi cu toții mult mai labili, sau nici nu am mai fi. De ace­ea, este bine să veghem aici, la Aca­de­mia Româ­nia, ca noi, româ­nii, să nu uităm nici­o­da­tă „să ne cuprin­dem de acel far­mec sfânt”, așa cum ne îndeam­nă, din veș­ni­cie, Emi­ne­scu.

Las pen­tru un alt pri­lej cri­ti­ca ace­lor opi­nii care nea­gă valoa­rea cul­tu­ri­lor națio­na­le în gene­ral și a cul­tu­rii națio­na­le româ­nești, în spe­cial”, a con­clu­zio­nat Aca­de­mi­cia­nul Ioan Aurel Pop.


Man­ga­lia News, 01.06.2020. (sur­sa: uzp.org.ro).


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele