Lucian Ciuchiță – Bunica Alexandrina…

0
427

Lucian Ciuchiță – Bunica Alexandrina…

A spune despre bunica Alexandrina că era o femeie simplă de la țară, ar fi o impietate… Era o forță a naturii. În vârstă de 27 de ani, cu bărbatul plecat pe front și cu slabe speranțe și șanse să-l mai revadă vreodată, nu-și pierdea vremea bocind, lamentându-se, ci își vedea de gospodărie precum cel mai destoinic bărbat, într-un stil dur, spartan, adaptat acelor vremuri.

Avea o pereche de pantofi în lada de zestre, dar n-avea nevoie de „fudulie”… îi folosea doar de sărbători, sau când se întâmpla să meargă pe la biserică. Umbla desculță pe ploaie, pe arșiță, ba chiar și iarna prin nămeți. Dobora copaci falnici cu securea, ca un tăietor de lemne profesionist, pe care apoi îi căra în spate, din pădure până în curtea casei, unde îi „mărunțea” fără joagăr, tot cu securea, ca lemne de foc.

Casa, din chirpici, destul de solidă, avea două mici odăi și o prispă de-a lungul peretelui din față. Bunica Alexandrina muncea pe câmp și planta fel de fel de legume în grădina din spatele casei; creștea păsări și un porc și avea grijă de cei mici, străduindu-se să nu le lipsească prea multe. Adevărul este că le lipseau foarte multe.
Cum poate să fie viața în vreme de război?! O femeie singură, nici frumoasă, nici urâtă, analfabetă, dar care lua decizii mai rapid decât un om cu carte. Unele erau chiar bune, altele… ferească Dumnezeu!

Mai târziu, a învățat, cu lecții puține, mai mult singură, să scrie și să citească. S-a ajutat de Biblie, singura carte din casă. Era o Biblie mare, cu coperți negre, din primele ediții apărute în România, cu litere mari pe care le silabisea cu destulă greutate, dar femeia se străduia, la lumina felinarului sau a lumânării… că ziua nu era vreme. Trudea non-stop, de la cinci dimineața până la șapte seara. Descoperise puterea binefăcătoare a petrolului lampant, mult înainte de apariția cărților cu sfaturi naturiste – în fapt leacuri băbești, cosmetizate lingvistic. Se ungea cu petrol lampant pe tot corpul și, mai ales pe cap, fiind răsplătită cu o podoabă capilară de invidiat, cu nimic inferioară celor pe care le obțin azi femeile, folosind fel de fel de șampoane scumpe. Își punea singură ventuze, când simțea că o paște vreo răceală, iar cu lipitorile avea o lungă și fructuoasă relație, la fel și cu viermii puși pe rană să „pape” țesuturile gangrenoase și să lase curate rănile purulente.

Desigur, bunica știa toate leacurile băbești, primitive, medicina fiind pe atunci departe de ce este acum, dar, partea cea mai amuzantă este că, după 50 de ani de la uzul acestor tratamente „empirice”, medicina britanică a descoperit că Alexandrina avea mare dreptate și că atât lipitorile cât și viermii de carne pot face adevărate minuni, pot vindeca acolo unde medicina alopată se lovește cu capul în zid și se spală pe mâini ca Pilat din Pont, declarând că „tratamentul a fost bun, dar pacientul a murit!”

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cum vă spuneam la început, bunica era o adevărată comoară la casa omului… și, în plus, știa să se bată. Era ușor de bănuit cum învățase să dea cu pumnul, căci avea doi frați boxeri în București. Amândoi erau boxeri profesioniști și nu la categoria „muscă”, „țânțar” ori „libelulă”, ci la categoria grea. Probabil, în copilăria lor, Alexandrina fiind sora cea mare, îi ajutase cu câteva scatoalce pe frățiorii ei, Gicu și Codin Corcodel, care așa își începuseră „antrenamentele” de viitori pugiliști. Vom reveni cât de curând cu amănunte despre frații săi din București… mulțumindu-ne, deocamdată, să vă sporim uimirea peste măsură, spunându-vă că Alexandrina deținea, fără să posede permis de port armă, un ditamai pistol Browning, cu zece cartușe în magazie. De unde avea pistolul? Ei bine, era pistolul soțului ei, Ion, cel care acum era în război și i-l lăsase cu limbă de moarte:

– Lisandră, dacă vin hoții, nu sta pe gânduri, trage cu pistolul în ei. Ai înțeles?

Și, așa cum timpul avea să o dovedească curând, bine a făcut Ion că i-a lăsat Browning-ul.

Într-o seară mai neagră ca iadul, când Luna nici chip să se vadă pe bolta cerească, trei tâlhari, care terorizau Bălceștiul și pe care jandarmii nu-i știau nici măcar după nume și astfel nu reușeau să îi prindă, dezertori ori scăpați ca prin urechile acului de încorporare, au hotărât să-i facă Alexandrinei o „vizită”.

Nu aveau habar cât de proastă le fusese ideea, fiind evident că nu știau cu cine au de-a face, nebănuind că acolo se afla o femeie specială și, în plus, una capabilă să tragă cu pistolul. Cu arma în mână, Alexandrina părea străbunica Angelinei Jolie, iar producătorii de la Hollywood, de ar fi știut de ea, cu siguranță și-ar fi smuls părul din cap de disperare că au ratat o secvență care ar fi făcut cinste filmelor cu gangsteri din perioada lui Al Capone.

Alexandrina dormea iepurește, tresărind la orice adiere care îi bătea în fereastră, la orice sunet scos de copilași, care, de cele mai multe ori, și asta este o regulă universal valabilă în vremuri grele, numai un somn lin nu aveau. Visau că vin rușii și le împușcă mama, că vin americanii și le bombardează casa și visele lor, invariabil, se transformau în coșmaruri lungi și dese. Alexandrina tresărea la cel mai mic zgomot, ca o pisică care simte șoricelul că mișună pe sub pat.

În noaptea aceea în care tâlharii au hotărât să o „viziteze”, Alexandrina, cum a auzit un mic zgomot pe-afară, s-a sculat imediat și s-a dus urgent la lada de zestre. Acolo, între haine și pantofi, se afla pistolul. Era încărcat și cu cartuș pe țeavă. L-a luat cu dexteritatea unuia care numai cu așa ceva se ocupă, cu priceperea unui luptător de comando și s-a apropiat de fereastră. Cu tot întunericul, a văzut două umbre deja ajunse în curte și o alta care sărea gardul. Cum nu prea îi veneau musafiri în vizită nici în timpul zilei… nu încăpea îndoială… erau răufăcători puși pe rele. Și-a adus aminte rapid de ceea ce-i spusese Ion: „Tragi!” A deschis fereastra și a îndreptat pistolul, pe rând, spre cele trei umbre periculoase. A apăsat pe trăgaci… Bang! Bang! Bang! Trei focuri în noapte au spart tăcerea în zeci de ecouri care s-au auzit prin toate cotloanele Bălceștiului.

Unii au aprins felinare și, unii cu mâinile goale, alții cu furci sau topoare, au ieșit urgent din case, să vadă ce s-a întâmplat. Alții, cei mai mulți, s-au ascuns și mai bine sub plăpumi sau pe sub pat… Dacă veniseră rușii?!

Umbrele dispăruseră de mult, ca un fum de țigară în bătaia vântului. Unul dintre tâlhari, rănit mortal, a murit câteva ore mai târziu și a fost îngropat în pădure de ceilalți doi, temându-se – și nu fără temei – că dacă îl găseau puteau să facă imediat legătura cu ei, căci erau frați de sânge, iar măștile pe care le purtau când tâlhăreau nu le-ar mai fi fost de niciun folos. N-a fost numai un tâlhar mai puțin, căci ceilalți doi s-au lecuit imediat și nu le-a mai trebuit vreodată să fure. Lângă cel îngropat au lăsat și măștile și trecutul lor… dar, la naiba, pe cine ar mai interesa acum cum se numeau cei doi foști tâlhari?! Nu făcuseră lucruri bune și nu se scriseseră balade despre ei, nu fuseseră haiduci, ci tâlhari, nu furaseră de la bogați ca să dea săracilor, ci erau doar niște scursuri fără nume.

În schimb, chiar dacă nimeni nu a știut cine a fost în acea seara în curtea Alexandrinei, numele ei era pe toate buzele a doua zi. Toată lumea o lăuda pentru curajul ei și toți care o întâlneau pe uliță, încercau să intre în vorba cu ea, să-i caute prietenia.

Nici jandarmii nu s-au „autosesizat”, făcându-i dosar și confiscându-i pistolul, mulțumiți că au rezolvat favorabil o situație care pe ei îi depășise. Și nimeni, bineînțeles, de atunci nu a mai avut curajul să-i facă „vizite” noaptea. Ba unii au susținut că nici ziua nu i-a mai călcat cineva pragul.

Devenise peste noapte o legendă… „Pistolara de la miezul nopții.” (fragment din romanul “250 de kilometri si un secol de amintiri” – Lucian Ciuchiță).


Lucian Ciuchiță este poet, romancier, dramaturg, eseist si scenarist român. S-a născut la 10.02.1969, în Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea; tatăl său, Apostol Ciuchiță, ofițer de carieră, iar mama, Lucia Ciuchiță (născută Scarlat), era educatoare. A fost elev al Scolii Generale Nr. 2 și a absolvit Liceul Energetic din Rm. Vâlcea, in 1987. Este absolvent al Facultății de Cibernetică din ASE Bucuresti (1988-1993). In 1999, obține doctoratul in Cibernetică și Statistică la ASE Bucuresti.

A lucrat in Televiziunea Română, in perioada 1990-2002, ca reporter special, redactor și realizator de emisiuni. A inceput activitatea jurnalistică cu prima emisiune studențească „Gaudeamus”, imediat după revolutia din ’89, fiind unul dintre studenții revoluționari care au participat la evenimente. In iunie 1990 este angajat redactor la redacția de știri a TVR. După realizarea a două filme documentare, este primit in Uniunea Cineaștilor din Romania, în mai 1991, în Asociatia Dramaturgilor de Film.

A realizat peste 1000 de reportaje si sute de emisiuni, cele mai cunoscute fiind: „Lege si fărădelege”, „Transfocator”, „Actualități”, „Poliția in acțiune”, „Bună dimineața”, precum și rubrici in cadrul altor emisiuni de cultură și artă.

A fost profesor universitar și a predat Statistica și Modelare Economica la ASE, Universitatea Româno-Americană și Universitatea N.Titulescu. De asemenea, a predat Economie la Academia de Poliție. In momentul de față este cercetător stiințific asociat la Academia Română.

Ca scriitor, debutează in 1996, cu volumul de poezii „Oameni si țărmuri”, cu prefața de Marin Sorescu. Este discipolul maestrului Marin Sorescu, cu care a avut o frumoasă colaborare, in ultimii ani de viață ai regretatului scriitor. Au urmat alte două volume de poezii, „Căutătorul de zimbri” și „Florile binelui”, iar primul roman, „Comisarul Caron-Dispariția”, a fost publicat in 2005. In perioada 1997-2006 a publicat mai multe cărți economice și o analiză a fenomenului terorist contemporan.

A scris trei scenarii de film de lung metraj și a realizat trei filme documentare. Până in momentul de față, a publicat 30 de cărți, atât volume de poezie cât și romane, nuvele, eseuri. Cele douăsprezece romane se găsesc în toate librăriile din România și se bucură de aprecierea cititorilor.

Iată o listă cu acestea: Insula Purgatoriului (roman distopic); Copoiul din Cardiff (roman polițist-filozofic), Taifun in adancuri (thriller), Gemenii lui Bormann (roman istoric), Celeste-Planeta Purgatoriului (SF, fantasy), un volum de eseuri filozofice intitulat “Monada Ratiunii”, romanul pamflet “Desertul fluturilor albi”, Submarinul teroristilor (roman de spionaj) si romanul semi-autobiografic, “250 de kilometri si un secol de amintiri”, “Pasărea de Foc a tinereții” (roman), “Plutonul nătăfleților si alte povestiri”

In 25 iunie 2019, a fost lansat romanul “Cuțitele rosii”, la Muzeul Național al Literaturii Române. Romanul “L’ile du purgatoire”, lansat la Salon du Livre-Paris in data de 17 martie 2019, se bucură de recunoaștere internațională, fiind promovat in țările francofone. Romanul amintit a fost lansat și la Salon du Livre de Montreal 20-25 noiembrie, 2019… De fapt, o dublă lansare, doarece cel mai recent roman, „Ce caută povestea mea în filmul lor”, a fost lansat in data de 24 noiembrie 2019, la Târgul Gaudeamus.

Lucian Ciuchiță este cunoscut internațional și pentru procesul de plagiat pe care îl are cu 5 case de producție de la Hollywood, care au realizat filmul Escape Plan, cu Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone in rolurile principale. Producatorii filmului au folosit scenariul lui Lucian Ciuchiță, dar au uitat să-l treacă pe generic și, desigur, să-i plătească drepturile cuvenite. Un proces inechitabil care durează de sase ani și acum se află pe rol la Curtea de Apel București.

MN: Poet, romancier, dramaturg, eseist si scenarist român redutabil, Lucian Ciuchiță este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News.


Mangalia News, 12.04.2020.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply