Scrisoarea unui pilot român

0
219

Mă adre­sez vouă, civi­li­lor, fără nicio legă­tu­ră cu avi­a­ția, care‑n momen­tul ăsta citiți tolă­niți în foto­lii, la birou, în metrou sau unde nai­ba vă mai aflați și vă rog să vă bucu­rați de oport­u­ni­ta­tea asta deo­a­re­ce, în exis­ten­ța voas­tră de până acum, cân­d­va, cine­va spe­cial v‑a adus aca­să, întregi! Vreți să vor­bim des­pre cei­lalți, care n‑au mai ajuns? Des­pre fami­li­i­le lor? Nu cred. Hai să vedem ce‑i face spe­ciali. Pen­tru că sunt!

Pe la 17–18 ani, nea­vând table­te, tele­foa­ne și alte raha­turi smart, obiș­nu­iam să citim și mulți din­tre noi, întâm­plă­tor sau nu, au dat pes­te Anto­i­ne de Saint-Exu­pe­ry, Pier­re Clos­ter­man sau Doru Davi­do­vici.

Incon­ști­en­ța vâr­stei nu-ți dă pace și vrei și tu să devii spe­cial, la fel ca ei, fără să ai însă nici cea mai vagă idee la ce te înhami. Isto­ria aia trun­chia­tă, învă­ța­tă în școli, reu­și­se oare­cum să ne cre­e­ze sen­ti­men­tul că apar­ți­nem cui­va, că putem con­ti­nua și scrie isto­rie chiar dacă impli­că sacri­fi­cii.

O săp­tămâ­nă de tes­te medi­ca­le la Cen­trul de Medi­ci­na Aero­nau­ti­că ne‑a înju­mă­tă­țit. Rea­li­zezi că via­ța poa­te fi com­pli­ca­tă când părin­ții tre­bu­ie să sem­ne­ze o hâr­tie că au fost înști­in­țați că pe tim­pul șco­la­ri­ză­rii exis­tă posi­bi­li­ta­tea de acci­den­te sau deces și că sunt de acord. Ai mei n‑au fost, așa că am sem­nat eu, incon­ști­ent, fără să le spun. La exa­me­nul scris si la cel spor­tiv, ne-au înju­mă­tă­țit iar.

Au urmat 4 ani grei, cu trei tipuri de avi­oa­ne învă­ța­te «la sân­ge», nopți albe în fata plan­șe­lor de mări­mea unui zid, o gră­ma­dă de mate­rii la care dacă nu sco­teai un minim de 7, nu urcai în avion și bine­în­țe­les, acci­den­te­le.

Le-au cules res­tu­ri­le din­tre fia­re­le con­tor­sio­na­te ce fuse­se­ră cu câte­va ore îna­in­te un avion, le-au pus în sicrie mici, sigi­la­te, părinți fără grai, bro­bo­a­de negre, cape­te ple­ca­te, tot tacâ­mul adi­că. Ne-am dus pe ascuns spre sea­ră să vedem res­tu­ri­le avio­nu­lui ce zăceau într-un han­gar și prin­tre apa­ra­te­le de bord spar­te, se mai vedeau încă bucăți de oase. Unii au ple­cat, cei mai mulți am rămas, împinși de la spa­te de far­me­cul zbo­ru­lui și dorin­ța cre­ti­nă de a fi spe­ciali.

Am îmbră­cat uni­for­me­le cu mân­drie și tot cu mân­drie pur­tam paju­ra din piept, oame­nii ne pri­veau cu res­pect și nu înțe­le­geam de ce. Nouă ni se părea nor­mal pen­tru că deja accep­ta­sem toa­te sacri­fi­ci­i­le doar să putem zbu­ra. Plă­ce­rea se trans­for­ma­se în drog. Au urmat regi­men­te­le, unii la super­so­ni­ce, alții sub­so­ni­ce, alte sacri­fi­cii prin colo­ni­i­le de lân­gă aero­dro­muri, cu mai mari satis­fac­ții însă: zbu­ram avi­oa­ne de lup­tă. Pri­me­le neves­te ne-au lăsat, pe mare par­te din noi, tot din moti­ve spe­ci­a­le, vreo două la număr: ori erau niș­te cur­ve proas­te ori au rea­li­zat instant că nu-și vor petre­ce via­ta prin­tre ciulini, la mama dra­cu­lui.

Poli­ti­cul inter­ve­ni­se deja, sala­ri­i­le erau la nive­lul unor șoferi de la fos­te­le CAP-uri, am mai cules pe câți­va din­tre noi din­tre fia­re de dural împrăș­ti­a­te pe hec­ta­re și-am mers mai depar­te până când poli­ti­cul a f…t ce‑a mai rămas de f…t și ne‑a luat și petro­lul și pie­se­le de schimb.

Zbu­rau oda­tă pe lună și noap­tea făceau taxi­me­trie, să-și între­ți­nă fami­li­i­le. Cool, nu ?? Cei ce au înde­pli­nit con­di­ți­i­le au ieșit în pen­sie și mare par­te au fost scoși din locu­in­țe­le de ser­vi­ciu. Mi-am întâl­nit foști coman­danți, piloți instruc­tori, cu pen­sii de mize­rie lucrând ca agenți de pază sau șoferi, demo­ra­li­zați, pri­vi­ri­le ni s‑au inter­sec­tat și ruși­nați ne-am pre­fă­cut că nu ne-am văzut. Au rămas spe­ciali într‑o lume în care valoa­rea nu mai valo­rea­ză.

Știți ce‑i face spe­ciali, deși n‑au pen­sii spe­ci­a­le ? În momen­te de cri­ză, ei n‑au cum să se ridi­ce din sca­un, să bată doct cu cio­că­ne­lul de lemn și să amâ­ne sen­tin­ța pen­tru o dată ce va fi comu­ni­ca­tă ulte­ri­or.

Sunt spe­ciali pen­tru că și-au dedi­cat via­ța liniș­tii voas­tre, fie că mai zbo­a­ră sau nu. Sunt spe­ciali pen­tru că vă dați de pământ când îi vedeți evo­lu­ând în show-uri, fără să vedeți transpi­ra­ția din spa­te­le zgo­mo­tu­lui și nici spai­ma din ochii neves­te­lor. Sunt spe­ciali pen­tru ca în situ­a­ții în care ori­ce om nor­mal și-ar face‑o cru­ce mică și-ar accep­ta că s‑a înche­iat, ei vor spu­ne „mai avem o șan­să“. Și sunt spe­ciali pen­tru pri­e­te­nia lor și o mie de alte moti­ve.

Hai să vedem ce‑i face spe­ciali pe pilo­ții civili. Da, cei ce vă aduc pe voi aca­să într‑o buca­ta, pe picioa­re. Mot­to-ul celor de la Fli­ght Safe­ty din Sta­te, cea mai titra­tă insti­tu­ție de trai­ning din lume, este „the best devi­ce in a coc­k­pit is a well train­ed pilot”, adi­că, cel mai bun echi­pa­ment din­tr-un coc­k­pit e un pilot bine antre­nat.

Ăștia, mili­ta­rii care-am sca­păt întregi si încă apți de zbor, ne-am tre­zit că ne tre­bu­ie con­ver­sii de la licen­ța mili­ta­ră la cea civi­lă, adi­că vreo câte­va luni de învă­țat pe rup­te, vreo 9 manu­a­le cu mul­te mii de pagini în engle­ză și ore de trai­ning în zbor și simu­la­toa­re, adi­că bani. Am vân­dut ce mai puteam vin­de din case, ne-am ama­ne­tat tot mai puțin sufle­tul, să zbu­ram din nou. Cei ple­cați de la zero, mai puțin noro­coși, aveau nevo­ie de sume ce fri­zau ridi­co­lul, valoa­rea unor apar­ta­men­te, pe care le-au girat în bănci doar să-și înde­pli­neas­că visul, să fie spe­ciali. Unii au reu­șit, alții nu. Cei ce-au reu­șit s‑au tre­zit în faci­li­tăți de trai­ning din stră­i­nă­ta­te cu trei săp­tămâni la dis­po­zi­ție să învețe un avion com­plex, în lim­ba engle­ză, cu exa­me­ne în fața com­pu­te­ru­lui și pro­ce­duri nor­ma­le și de urgen­ță repe­ta­te în simu­la­tor, dar nu la nesfâr­șit că nu ești în stan­dar­de… Ai vreo două încer­cări să-ți iasă, dacă nu, mai vii cu bani de aca­să tu sau com­pa­nia sau pur și sim­plu pleci. Instruc­to­rii tre­bu­ie con­vinși că-ți pot lăsa pe mână un avion de zeci de mili­oa­ne de dolari sau euro sau ce dra­cu alt­ce­va și mai mult, că ești capa­bil să răs­punzi de vie­ți­le a câtor­va zeci sau sute de pasa­geri. Cool, nu ?

Știți ce‑i face spe­ciali ? Sunt spe­ciali c‑au avut tupe­ul să riș­te liniș­tea lor și a fami­li­i­lor, să-și
înde­pli­neas­că un vis sau să-și demon­stre­ze lor însăși că sunt capa­bili de ceva spe­cial.
La șase luni, exa­me­ne din nou și simu­la­toa­re. La fie­ca­re șase luni. Con­ce­dii pla­ni­fi­ca­te cu un an îna­in­te și aproa­pe nici­o­da­tă nu pică în ace­eași peri­oa­dă cu vacan­ța copi­i­lor sau con­ce­di­ul soți­ei, dacă o mai ai. În prin­ci­piu, da. Dacă nu, găsești alta, acum e mai sim­plu. Pe la mij­lo­cul con­ce­diu­lui sună com­pa­nia că le lip­seș­te un om din echi­paj și ce dra­cu să faci? Te duci. Vizi­te medi­ca­le cu spai­ma de coles­te­rol, dă‑l dra­cu­lui, sper să nu fie pes­te 200. Cur­suri?? Dacă treci Ecu­a­to­rul îți tre­bu­ie ITCZ, dacă treci ocea­nul, ETOPS, RVSM, CRM, Vol­ca­nic Ash, Safe­ty, Secu­ri­ty, LOFT-uri, LVTO, Icing, Upset Reco­ve­ry, Risk Assess­ment și mul­te mul­te alte neno­ro­ciri pe care chiar tre­bu­ie să le știe. Știți ce‑i face spe­ciali? La ei, zbo­rul înce­pe cu mult îna­in­te ca voi să faceți pri­mul pas pe sca­ra avio­nu­lui. Știți ce‑i face spe­ciali și‑i deo­se­beș­te de voi, cei­lalți, dar s‑ar putea să vă invi­die­ze?

Din cenu­și­ul zile­lor ce le tră­im, voi vă puteți mani­fes­ta tris­ta cul­tu­ra #m..eUSR/PSD/PNL /whatever… Ei, indi­fe­rent de ce‑i în sufle­tul lor, vă vor zâm­bi din coc­k­pit, cu toa­te că nuli­tăți cu ștaif le vor hotă­rî vii­to­rul, dacă încă n‑au făcut‑o. Și mai sunt spe­ciali pen­tru că acum târ­ziu, când voi vă minu­nați de c…l lui Char­li­ze The­ron, mare par­te din ei se pre­gă­tesc pen­tru zbo­rul de mâi­ne. Zbo­rul vos­tru. Și mai sunt spe­ciali pen­tru o mie de alte moti­ve”.

Pilot de linie (pen­sio­nar) DORU VÂRLAN. (sur­sa: cotidianul.ro).


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele