Dr. Vasile Astărăstoae scrie despre coronavirus și tirania științei: Isteria nu salvează omenirea de prostie și de epidemie

0
191

Vasi­le Astă­răs­to­ae, fost preşe­din­te al Cole­gi­u­lui Medi­ci­lor din Româ­nia şi fost rec­tor al Uni­ver­si­tă­ţii de Medi­ci­nă din Iaşi, a vor­bit des­pre noul coro­na­vi­rus.
 
Vasi­le Astă­răs­to­ae, medic legist român, a răs­puns la mul­te dile­me lega­te de noul coro­na­vi­rus.

”Până acum câte­va zile nu am acor­dat nicio aten­ție ști­ri­lor lega­te de epi­de­mia cu coro­na­vi­rus. Am fost ocu­pat, nu am urmă­rit ști­ri­le. Dar, nici în cele mai sum­bre sce­na­rii, nu puteam să-mi ima­gi­nez iste­ria colec­ti­vă și glo­ba­lă, care s‑a declan­șat. După mai mul­te zile, când am des­chis tele­vi­zo­rul, am cre­zut că fie a înce­put al III-lea răz­boi mondi­al, fie a venit sfâr­și­tul lumii. Spun iste­rie glo­ba­lă pen­tru că ea nu este numai în Româ­nia. Ea se mani­fes­tă și în Chi­na, Ita­lia, Aus­tria etc. Nu mi-am ima­gi­nat că nu se vor ana­li­za para­me­trii epi­de­mi­ei. Dacă sun­tem cât de cât rațio­nali, putem să obser­văm că mor­ta­li­ta­tea (rapor­ta­ta la numă­rul de îmbol­nă­viri decla­ra­te, și nu la popu­la­ția gene­ra­lă) este de apro­xi­ma­tiv 2,4%, apro­pi­a­tă de cea prin gri­pă în 2018 și că coro­na­vi­ru­sul are o pato­ge­nie scă­zu­tă. Cei care au dece­dat în Ita­lia aveau comor­bi­di­tăți majo­re (neo­plasm, BPOC, insu­fi­cen­ță car­d­ia­că sta­di­ul III). Chiar dacă măsu­ri­le auto­ri­tă­ți­lor din Ita­lia au tre­zit admi­ra­ția unor ofi­ci­ali români, în rea­li­ta­te, mul­te sunt absur­de, între care caran­ti­na și ares­ta­rea celor care nu o res­pec­tă.

Aceas­tă pani­că iste­ri­că se expli­că prin fap­tul că nu avem stu­dii lega­te de coro­na­vi­rus (oame­nii se tem de necu­nos­cut), de vite­za de pro­pa­ga­re a epi­de­mi­ei și de fap­tul că nu exis­tă un vac­cin (ca și cum vac­ci­na­rea ar fi pana­ceu uni­ver­sal). Se știe că, unul din­tre efec­te­le per­ver­se ale ido­la­tri­ză­rii vac­ci­nă­rii (și pro­pa­gan­da în acest sens) este că se cre­ea­ză un sen­ti­ment de sigu­ran­ță și nu se mai iau alte măsuri pro­tec­ti­ve împo­tri­va bolii, măsuri care sunt dese­ori mai efi­cien­te decât vac­ci­na­rea.

În absen­ța unui vac­cin, în loc să luăm măsu­ri­le sim­ple și veri­fi­ca­te, ape­lăm la alt idol (ine­fi­cient) și anu­me: caran­ti­na.

Caran­ti­na: O peri­oa­dă de timp în care un vehi­cul, o per­soa­nă sau un mate­ri­al sus­pect de a trans­por­ta o boa­lă con­ta­gi­oa­să sunt reți­nu­te, sunt izo­la­te for­țat în sco­pul de a pre­ve­ni intra­rea ace­lei boli într‑o anu­mi­tă zonă; izo­la­re for­ța­tă sau res­tric­țio­na­rea libe­rei cir­cu­la­ții cu sco­pul de a pre­ve­ni răs­pân­di­rea unei boli con­ta­gi­oa­se (Dic­tio­na­ry of the English Lan­gu­a­ge, 4th Edi­tion, 2000). Cuvân­tul caran­ti­nă pro­vi­ne din lim­ba fran­ce­ză medi­e­va­lă – înseam­nă 40 de zile. Pri­ma con­sem­na­re (caran­ti­na de 40 de zile) se refe­rea la izo­la­rea vapoa­re­lor și a per­soa­ne­lor îna­in­te de a intra în por­tul Dubrov­nik (Ragu­sa) în 1377 pen­tru a impie­di­ca răs­pân­di­rea ciu­mei (moar­tea nea­gră). Caran­ti­na a fost prac­ti­ca­tă (fără suc­ces) şi în sco­pul pre­ve­ni­rii răs­pân­di­rii altor boli, cum ar fi: lepra, sifi­li­sul (în Euro­pa de Nord – în jurul anu­lui 1490), a febrei gal­be­ne și a hole­rei asi­a­ti­ce în Spa­nia (în 1831).

În Vene­ția, în anul 1348, au fost desem­nați trei „gar­dieni” ai sănă­tă­ții publi­ce cu sco­pul de supra­ve­ghea caran­ti­na și a împie­di­ca răs­pân­di­rea ciu­mei

Prin­tre pri­me­le acte legi­sla­ti­ve refe­ri­toa­re la caran­ti­nă se numă­ră Qua­ran­ti­ne Act pro­mul­gat în Anglia în 1710. Arbi­tra­rul, care domi­na în prac­ti­ca­rea caran­ti­nei, a impus o serie de regle­men­tări inter­națio­na­le. Au avut loc o serie de con­fe­rin­țe (Paris – 1852, Con­stan­ti­no­pol – 1866, Vie­na – 1874, Roma – 1885) la care au par­ti­ci­pat repre­zen­tanți ai mari­lor puteri euro­pe­ne cu sco­pul de a uni­for­mi­za acțiu­ni­le des­ti­na­te pre­ve­ni­rii răs­pân­di­rii boli­lor infec­ți­oa­se. Con­clu­zia accep­ta­tă a fost aban­do­na­rea doc­tri­nei caran­ti­nei ultra rigu­roa­se, impu­ne­rea unor stan­dar­de inter­națio­na­le mini­me, cu posi­bi­li­ta­tea ca fie­ca­re țară să impu­nă pro­pri­i­le rigori, în func­ție de par­ti­cu­la­ri­tă­ți­le situ­a­ți­ei.

În a doua jumă­ta­te a seco­lu­lui XX, s‑a con­clu­zio­nat că, într‑o epi­de­mie, caran­ti­na nu infu­len­țea­za decât într‑o pro­por­ție mică des­fă­șu­ra­rea aces­te­ia. Pro­voa­că, însă un con­flict între res­pec­ta­rea drep­tu­ri­lor pacien­tu­lui și poli­ti­ca sta­tu­lui, care limi­tea­ză în pri­mul rând auto­no­mia (prin limi­ta­rea libe­rei cir­cu­la­ții a per­soa­nei, absen­ța con­sim­țămân­tu­lui, tra­ta­ment impus și exclu­de­rea con­fi­den­ți­a­li­tă­ții). Sunt atin­se prin­ci­pi­i­le eti­ce – prin­ci­pi­ul bene­fi­ci­u­lui, non-vătă­mă­rii și jus­ti­ți­ei. De ace­ea caran­ti­na tre­bu­ie intro­du­să doar atunci când peri­co­lul este major și imi­nent, este dove­di­tă efi­cen­tă și doar asu­pra vehi­co­lu­lui care trans­mi­te agen­tul pato­gen. Până în pre­zent, stu­di­i­le mul­ti­cen­tri­ce și meta­a­na­li­ze­le nu au vali­dat caran­ti­na ca meto­dă efi­cen­tă pro­fi­lac­ti­că. Cu toa­te aces­tea ea este uti­li­za­tă fără masu­ră.

De ce? Spe­cia­liș­tii (chiar și cei care nu cred în ea) o reco­man­dă (“nu face rău și ne pro­te­jea­ză – nimeni nu o să ne acu­ze că nu am luat toa­te măsu­ri­le”), popu­la­ția se sim­te pro­te­ja­tă, iar auto­ri­tă­ți­le publi­ce se jus­ti­fi­că spu­nând “așa reco­man­dă ști­in­ța”. Aces­te masuri înseam­nă de fapt tira­nia ști­in­ței. Ști­in­ța care încear­că o tira­nie prin inter­me­di­ul sta­tu­lui. Ști­in­ța care, necon­tro­la­tă, devi­ne o armă secu­la­ră, un crez care este impus prin amenzi și închi­soa­re, care este pro­cla­mat ca ade­văr nu în pre­dici, ci în legi și sta­tu­te și care este răs­pân­dit nu de pele­rini, ci de poli­țiști. Pro­ble­ma ști­in­ței ofi­ci­a­le este ace­ea că ea pe masu­ra ce devi­ne trep­tat tot mai ofi­ci­a­lă, este tot mai puțin ști­in­ți­fi­că. Dacă exis­tă oame­nii căro­ra le pasă de ade­văr și încear­că să obiec­te­ze, ei sunt îngră­diți, mar­gi­na­li­zați, boico­tați și împie­di­cați prin toa­te mij­loa­ce­le să-și sus­ți­nă punc­tul de vede­re.

Apar totuși trei între­bări jus­ti­fi­ca­te

Va ajun­ge epi­de­mia în Româ­nia? Mai devre­me sau mai târ­ziu, da. În con­di­ți­i­le actu­a­le de mobi­li­ta­te a popu­la­ți­ei, este prac­tic impo­si­bil să oprești cir­cu­la­ția viru­su­lui într‑o arie geo­gra­fi­că limi­ta­tă. Rolul auto­ri­tă­ți­lor este de a depis­ta pre­co­ce bol­na­vii și pur­ta­to­rii pen­tru a se putea limi­ta extin­de­rea necon­tro­la­tă a epi­de­mi­ei.

Exis­tă un peri­col grav pen­tru sănă­ta­te? În acest moment nu, pen­tru majo­ri­ta­tea popu­la­ți­ei. Peri­co­lul este real pen­tru per­soa­ne­le vâr­st­ni­ce cu co-mor­bi­di­tăți (cu alte afec­țiuni – majo­ri­ta­tea cro­ni­ce). Îngri­jo­ra­rea mode­ra­tă și jus­ti­fi­ca­tă tre­bu­ie să fie lega­ta de posi­bi­li­ta­tea coro­na­vi­ru­su­lui să sufe­re muta­ții, care să‑i cre­as­că pato­ge­ni­ta­tea. De ace­ea auto­ri­tă­ți­le tre­bu­ie să supra­ve­ghe per­ma­nent aceas­tă posi­bi­li­ta­te.

Ce masuri să luăm pen­tru a ne pro­te­ja? Putem să ne pro­te­jăm fără a intra în pani­că. Nu prin măsuri poli­ție­ne­s­ti, ci prin măsuri de bun simț: evi­ta­rea locu­ri­lor aglo­me­ra­te, dez­in­fec­ție, spă­lat des pe mâini, uti­li­za­rea batis­tei și a maș­ti­lor etc”, a scris Vasi­le Astă­răs­to­ae. (sur­sa: dcnews.ro).


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele