Autorizație vitală pentru proiectul de producție a extracției de gaze naturale offshore Midia, emisă de Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri

0
281

Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a emis astăzi autorizația pentru executarea lucrărilor de foraje geotehnice offshore pe segmentul submarin al viitoarei conducte de alimentare din amonte Ana – STG, în apropierea țărmului, în zona Vadu, județul Constanța.

Autorizația emisă la solicitarea Black Sea Oil&Gas permite activități de investigații geotehnice în interiorul culoarului pe care va fi amplasată conducta submarină ce va transporta gazele extrase din perimetrul offshore Midia către țărm. Zona proiectului MGD cuprinde zăcămintele de gaze Ana și Doina, situate la aproximativ 120 km de țărmul României, în zona cu apă de mică adâncime – cca. 70 de m, a perimetrului XV Midia.

„Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri susține demararea proiectelor de exploatare din perimetrele offshore. Am făcut astăzi un pas esențial în dezvoltarea proiectului de extracție de gaze din zăcămintele Ana și Doina, prin semnarea autorizației care permite investigațiile geotehnice. Această autorizație este vitală în dezoltarea proiectului offshore, întrucât studiul geotehnic va determina adâncimea de amplasare a conductei, pentru a se asigura conformitatea cu cerințele tehnice și cele prevăzute în Legea Offshore. În absența acestui studiu nu se poate proiecta și nici nu se poate construi conducta submarină”, a declarat Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.


Mangalia News, 21.02.2020.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply