Luminița Popescu — Ce repede se face tîrziu în viață…

1
1303
Booking.com

   Că de nu ar fi, nu s-ar poves­ti.

   Să fim!

   Poa­te că mai am timp, dar nu mai am răb­da­re cu cei care nu meri­tă nimic din ceea ce sunt eu. Anii au tre­cut, am învă­țat lec­ții pre­da­te de oameni, nu de via­ță. Am ales să nu chiu­lesc de la ore și am pri­mit toa­te tes­te­le posi­bi­le. De la une­le am ieșit plîn­gînd nești­ind înco­tro să o apuc, însă nu am dis­pe­rat. Lasă, îmi ziceam, așa sunt oame­nii…

   Acum știu să nu cer mult de unde este puțin, ba chiar am învă­țat să nu mai cer deloc. Cică mai bine este să fii sur­prins decît să fii dez­a­mă­git. Înțe­lept ar fi să nu ai aștep­tări. Să vezi cum, de la o vre­me, nu mai tre­sari cînd sună tele­fo­nul. Ăsta e pri­mul semn că ți se rupe-n paișpe.

   Te vor între­ba apoi fățar­nic-gri­juliu, ”Hei, dar ce-i cu tine!? Par­că nu mai ești tu, te doa­re ceva?”, iar tu le vei răs­pun­de țin­tin­du-le frun­tea cu o pri­vi­re albas­tră, ”Oo, nu, abia acum nu mă mai doa­re nimic.”

   Ca un călă­tor flă­mînd și obo­sit de drum te așterni pe cale și începi să cauți răs­pun­suri în ceea ce ai deve­nit. Nu te jude­ca prea aspru, dă-ți o șan­să așa cum ai dat de zeci de ori alto­ra. Ești și tu un suflet de om. Cine ți-a zis că tre­bu­ie să fii puter­ni­că și feri­ci­tă, ți-a fost duș­man. Nu tre­bu­ie nimic nici­o­da­tă, dacă tu nu vrei. Puter­ni­ce să fie trac­toa­re­le în bra­z­dă, nu eu în via­ță. Eu sunt o ini­mă-pute­re și atît.

   Copi­ii au cres­cut, din mers pri­cepi cum să-i lași să devi­nă oameni. Deși te sui pe vîr­furi, nu mai ajungi să-i cuprinzi de după umeri, ci îi cuprinzi de brîu și îți pui capul în drep­tul ini­mii să îi auzi băta­ia.

Cînd erau micuți, erai și tu ca argin­tul viu. Zile și nopți de griji care nu se vor sfîr­și, atî­ta vre­me cît te vei numi  ”mamă”.

   Mă uit la noi cum ne trans­for­măm. Cine nu ar vrea glez­ne sub­țiri pînă la adînci bătrî­neți? Cine nu și-ar dori să nu sim­tă nici­o­da­tă ce-i poli­ar­tri­ta?

   Fii cumin­te și pri­ce­pe: dacă ai gușă, nu-ți vor creș­te aripi. Că nu ești pasă­re, ești om. Tu poți creș­te în iubi­re, asta se va vedea pe chi­pul tău.

   Ce repe­de se face tîr­ziu în via­ță. Și nu poți să zici că n-ai ști­ut. Ce n-ai ști­ut? Doar nu ți-a furat nimeni tim­pul cu obo­roa­ca. Am veri­fi­cat eu, tot 21 de zile au tre­cut pînă să iasă puii din găoa­că.

   Iro­sim timp cu nemi­lu­i­ta, ca niș­te copii pros­tuți stăm cu înghe­ța­ta în mînă sub soa­re­le arză­tor. Ca să nu se ter­mi­ne, nu mîn­căm din ea, însă ime­di­at vedem că ne-a rămas doar cor­ne­tul. Ce-a fost mai bun s-a scurs prin­tre dege­te.

   Acum e luni, acum e vineri. Știm doar să aler­găm, înce­tu­cu nu mai merg decît bătrî­nii doar pen­tru că ei cunosc valoa­rea tim­pu­lui. Cînd a murit buni­ca, mama plîn­gea sfîși­e­tor și zicea încet lîn­gă sicriu: S-a dus mila mea, doar mama îmi zicea ”Mai odih­neș­te-te, pui­că, mai tra­ge-ți sufle­tul!”

   Tic-tac, tic-tac, din clep­si­dră cur­ge și cînd dormi, fiin­ță. Nu te întris­ta, bucu­ră-te că ți s-a dat și mul­țu­meș­te.

   Fii bun, nu știi nici­o­da­tă cînd se stin­ge lumi­na. Fără lamen­tări inu­ti­le și mof­turi, tră­ieș­te cumin­te, pînă în cea din urmă dimi­nea­ță.

(Sur­sa: facebook.com/luminita.popescu).

   Citiți și: Lumi­ni­ta Popes­cu — Des­pre cum vrea țara să te îngroa­pe în dato­rii.


Man­ga­lia News, 22.09.2018.


piese-auto-mangalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele