Surpriză de proporţii în învăţământ! Elevii vor scăpa de toceală

0
284

acord invatamant

Simona Anghel, Cuget Liber: Întâmplător sau fatidic, ieri, în ziua dezbaterii naţionale organizate de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“, cu tema „Viitoarele planuri-cadru – între aşteptări şi realitate“, a fost făcută publică o a IV-a variantă de plan-cadru pentru gimnaziu, cu totul diferită şi foarte vizionară, propusă de şase din cei 11 experţi numiţi de ministrul Adrian Curaj să coordoneze „elaborarea arhitecturii curriculare“. 

La dezbaterea de ieri, din Capitală, de la Constanţa au participat reprezentanţii Asociaţiei Elevilor, Alexandru Manda şi Ştefan Peltea. Întrebat dacă s-a discutat pe marginea celei de-a patra variante, preşedintele AEC a declarat: „Nu s-a pomenit de această variantă. În schimb, aşa cum a afirmat şi Ligia Deca, consilier prezidenţial pe Educaţie, abia acum punem pe masă adevăratele probleme ale învăţământului românesc, pentru a căror rezolvare cel mai important este să-şi dea mâna elevii şi profesorii. Sindicatele sunt de aceeaşi părere cu noi, elevii, că este foarte importantă creşterea numărului de opţionale, cum de altfel este prevăzut în cea de-a patra variantă”. 

Următoarea dezbatere, de data aceasta provocată de Ministerul Educaţiei, a fost anunţată pentru 16 februarie, la Biblioteca Naţională.

„Trebuie să spargem cercul vicios!“ Cea de-a patra variantă scoasă la… „lumină” propune unirea Matematicii cu Informatica în clasele V-VIII, transformarea Fizicii, Chimiei şi a Biologiei în disciplinele „Ştiinţele vieţii” şi „Ştiinţele mediului”, transformarea Istoriei în „Educaţie pentru societate”, trei ore de Sport pe săptămână şi un număr mai mare de opţionale.

Continuarea, AICI. Vineri, 5 febr.2016.


Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply