Şeful Poliţiei Mangalia a reclamat IGPR pentru DISCRIMINARE!

0
355

nicolae_pescaru

Comisarul şef Nicolae Pescaru, şeful Poliţiei Mangalia, a depus o reclamaţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), vineri, 28 august, vizat fiind Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Mai exact, acesta ar trebui să iasă la pensie pe 3 septembrie anul curent, întrucât a împlinit vârsta, însă a solicitat o prelungire a activităţii până în ianuarie 2016 pentru a beneficia de condiţii mai bune de pensie, atunci urmând să se schimbe legea. Cererea nu i-a fost aprobată, omul legii considerând că este discriminat.

Am depus un raport la IGPR prin care ceream prelungirea activităţii până la 1 ianuarie, pentru a beneficia de condiţii normale de pensie, fiind vorba de legea pensiilor militare. Am fost militar o viaţă întreagă şi nu vreau să ies civil la pensie după legea actuală. Am fost sunat şi mi s-a spus că nu mi s-a aprobat raportul. Aştept un răspuns scris, pentru că aşa e normal, dar nu cred că se va întâmpla. Însă, am reclamat IGPR-ul la Consiliul Naţional al Discriminării şi la Avocatul Poporului pentru că nu se aplică aceleaşi standarde pentru toţi poliţiştii. Adică unora li se aprobă prelungirea activităţii şi câte un an, chiar doi, iar altora, fără motive, le refuză”, a declarat, pentru “Replica”, Nicolae Pescaru.

Liliana CHIRU, replicaonline.ro, 01.09.2015.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply