În aşteptarea verdictului privind alegerile locale de la Mangalia,

0
211
Iorguş nu ştie dacă mai candidează, dar e sigur că Tusac “mai ia o bătaie”.Iorguş nu ştie dacă mai candidează, dar e sigur că Tusac "mai ia o bătaie"

Deputatul Zanfir Iorguş aşteaptă ca instanţa să îi dea dreptate în privinţa demersului său, prin care contestă decizia din luna iunie a acestui an a Biroului Electoral Central, de reluare a alegerilor din Mangalia. Eu cred că voi reuşi să arăt că BEC a luat o decizie neconformă cu realitatea, bazată pe declaraţii false. Am înţeles că termen în proces va fi în octombrie. Eu nu vreau, prin acest demers, să mă întorc neapărat la primărie, ci vreau să arăt că ce s-a întâmplat la Mangalia este fără precedent în România, şi să nu se mai întâmple, a declarat Zanfir Iorguş. Vreau să demonstrez că alegerile au fost intenţionat viciate, a mai spus Iorguş.

Reamintim că Biroul Electoral Central a decis reluarea alegerilor în 6 localităţi din România, între care şi Mangalia. La Mangalia, BEC a concluzionat, urmare a mai multor sesizări, că s-a votat şi după închiderea urnelor, iar alegerile cu repetiţie au avut loc în data de 24 iunie. Urmare a noului scrutin, primar a fost desemnat Cristian Radu. La primul tur, în data de 10 iunie, câştigător fusese declarat Zanfir Iorguş. Mai departe, deputatul spune că nu ştie ce va face dacă instanţa îi dă dreptate, susţinând că nu vrea neapărat fotoliul de primar, la fel cum nu ştie dacă el va fi desemnat candidat al partidului pentru Colegiul 5.

Vom candida din partea unei alianţe. În orice caz, Alianţa România Dreaptă, din care face parte şi PDL, are mari şanse să reprezinte în Parlament, după alegeri, Colegiul 5. Ţin foarte mult ca alianţa să câştige acest colegiu, a declarat Iorguş. În ceea ce-l priveşte pe fostul primar al Mangaliei, din mandatul 2008-2012, Claudiu Tusac, Zanfir Iorguş a declarat: Dacă va candida pe Colegiul 5, o să mai ia o bătaie.

Alexandra ANTON, Replica, vineri, 7 sept.2012.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply