Ioan Iacob: Invadat de toamnă, am descoperit un grupaj de versuri despre Sfidătoarea iubire…

0
235

Ioan Iacob: Un experiment – o poezie tradusă în trei limbi de mare circulaţie internațională.

Am găsit azi, invadat de toamnă (a fost o zi de toamnă superbă la Bucureşti), un grupaj de versuri publicat în “România literară” înainte de 1974 (anul în care am terminat FILOLOGIA la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi). Sunt curios să văd dacă aceste versuri mai pot avea un ecou peste timp. Şi aştept cu emoţie, dacă vor fi, comentarii şi de pe alte meridiane. Vă mulţumesc, tuturor celor care vor avea răbdarea să “îndure” nişte versuri scrise prin 1972, sau 1973… Primul poem postat aici va fi, evident, în limba română.

~ Sfidătoarea iubire ~

Buchete roşii de frunze,
sânge enigmatic şi nou
ce se cere a fi trăit
în artere,
Simt toamna ca pe o iubire fatală,
nimic nu mă mai leagă de parcuri
şi de cărări…
Toate drumurile miros puţin
a singurătate,
arborilor gravi din amurg
li se pierde
acvatic
urma,
Toamna hoinară umblă
descheiată la haină,
precum lăstunii…
Va veni o lotcă şi va tăia
în două jumătăţi
lacul, viaţa mea şi
frumuseţea acestor cuvinte
de care mă voi îndura
încă o dată,
pentru a le pune împreună
într-un poem.

Ioan Iacob, 26 septembrie 2021, București. (Va urma o versiune în engleză a poemului).

MN: Alte scrieri ce poartă semnătura dragului nostru colaborator, domnul Prof. Dr. Ioan Iacobputeți citi AICI.


Mangalia News, 27.09.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply