Ovidiu Sorin Cupșa: SCOATEM SABIA, SAU CAZMAUA?

0
507

Mă uit în spațiul public al Constanței și constat că e la modă să se ascută săbii. Eu aș prefera cazmalele, deoarece sabia doar rănește. Cazmaua poate fi folosită și ca armă, în ultimă instanță, dar între timp mai poți săpa cu ea o fundație, un șanț, un părculeț, un strat de ceapă…

S-a declanșat de câteva luni interesul pentru alegerile locale. Pe de o parte, e asaltul în șarjă al pretendenților, pe cealaltă baricadarea îndârjită a ocupanților.

Personal, nu am perceput în spațiul public propuneri de soluții și strategii de dezvoltare pe termen lung, de nicio parte. Văd doar niște oameni care vor sa vină sau să rămână “la butoane” și alții care îi înjură pentru că vor! Poate nu vor să-și vândă ponturi unii altora!

Văd pe de o parte doar o administrație care se zbate pe ultima sută de metri să mai arate câte ceva, bazându-se pe PUG depășit – de 20 de ani, presată intern de un status-quo istoric și cu un buget gâfâind, din cauza lipsei de granturi europene și investiții locale.

De cealaltă parte văd un cumul de declarații cu valențe providențiale, care ba se substituie justiției, ba critică fără să devoaleze vreo strategie și tind să exploateaze frustrări în loc să creeze speranțe.

Unde sunt strategii tăi, Constanța?
Unde sunt programele de guvernare locală?
Unde sunt proiectele de dezvoltare durabilă?
Unde sunt cazmalele cu care săpăm noile fundații?

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Alegerile locale sunt cu și despre cetățenii orașului. Simplele declarații politice și asocierea cu un partid sau altul nu înseamnă soluții și nu garantează succesul în alegeri și nici cel ulterior câștigării lor.

Rolul liderilor de partid este de a identifica și a propune oameni “cu pedigree”, care au creat și au administrat ceva, pe care apoi să-i susțină prin lobby național și politici guvernamentale. Deoarece managementul public nu trebuie confundat cu Parlamentul. El este în principal executiv, nu doar deliberativ.

În fața unui buget devii neputincios, dacă n-ai viziune să-l administrezi, chiar dacă dorința ta e mare. În fața unui hățiș birocratic poți ajunge infractor, chiar dacă intențiile tale sunt bune. În fața unui Consiliu în care n-ai oameni cu experiență, pierzi toate argumentele, pentru că n-ai cui le expune.

Niciun viitor primar, niciun viitor presedinte de consiliu județean, nu va reuși sa facă ceva notabil dacă va aborda Constanța ca pe o enclavă a unui grup politic, de interese sau de orice altă natură. Ci doar dacă va avea bune intenții, deschidere și transparență, inteligența de a nu ostiliza ireversibil și de a capacita toți cetățenii Constanței într-un proiect comun.

Căci – deși la prima vedere pare o onoare – să conduci un orașul în care locuiește familia ta, prietenii tăi, oamenii care te cunosc înseamnă o uriașă responsabilitate.
Poti să faci treabă bună sau în egală măsură să te faci de rușine pentru tot restul vieții.

Deoarece, indiferent de simpatia politică a constănțeanului, guvernarea locală ne afectează direct, pe toți. Nu ne vedem doar la televizor, ci ne întâlnim în aceleași mall-uri sau piețe, circulăm pe aceleași străzi, stăm în aceleași cartiere, ne întâlnim la aceleași evenimente sociale sau private… Trebuie să ne privim și în ochi, uneori!

Bunul mers al orașului nostru ne interesează pe toți, în egală măsură. De aceea, politicile locale trebuie să fie proactive, nu reactive, calate pe dezvoltare, nu pe administrare. Ele trebuie regândite din temelii.

Piața investițiilor trebuie transparentizată și liberalizată, bugetele locale trebuie reconstruite pe noi principii și serviciile urbane trebuie modernizate. Urbanizarea trebuie redefinită pentru a corespunde secolului XXI, strategiile de dezvoltare trebuie redesenate și susținute de investiții și fonduri nerambursabile.

E foarte important să înțelegem că toate construcțiile haotice, distrugerea spațiilor verzi, congestionarea stradală, lipsa locurilor de muncă decente, sunt consecințe, nu cauze în sine. Pentru că, timp de zeci de ani, s-a gândit minimal, de la an la an, iar cetățeanului i s-au oferit doar perspective pe termen scurt.

Alegerile locale sunt peste 6 luni. 6 luni în care trebuie să avem elaborate aceste strategii. 6 luni în care cetățenii să fie informați transparent despre intențiile pe termen lung ale viitorilor administratori. 6 luni în care candidații să stea pe străzi, să se întâlnească cu grupuri de cetățeni, nu doar prin birouri, la televizor sau pe facebook.

Anul 2020 poate fi șansa, sau blestemul Constanței! În următorul deceniu putem deveni un oraș modern, dezvoltat cu adevarat european, sau să rămânem o urbe de provincie, care se luptă încă cu asfaltarea propriilor ulițe și în care oamenii se urăsc pentru un loc de parcare pe trotuar.

Dacă vom continua să ascuțim săbiile, în loc să punem mâna pe cazmale, s-ar putea să câștigăm doar mici victorii “a la Pirus”, în urma cărora să ne coste mai mult să ne îngropăm morții și să ne îngrijim răniții, decât să ne reconstruim orașul.

Eu cred că acum, când întreaga Românie a dat un semnal că vrea să se modernizeze, Constanța va dovedi că poate redeveni ”fruntea”.

Așa să ne-ajute Dumnezeu!

Ovidiu Sorin Cupșa, decembrie 2019.


Mangalia News, 04.01.2020.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply