Primăria Mangalia scoate la concurs postul de ADMINISTRATOR PUBLIC. Ce condiții trebuie îndeplinite

0
1125

Primăria Municipiului Mangalia organizează concurs pentru ocuparea postului contractual vacant de conducere de administrator public, la sediul instituţiei din Şoşeaua Constanței, nr.13. Concursul va avea loc în data de Vineri, 24.11.2017, ora 10:00 — proba scrisă şi în data de Marți, 28.11.2017, ora 11:00 — interviul.

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii specifice:
—studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă in domeniul management, ştiinţe juridice sau administrative;
—vechimea în specialitatea studiilor absolvite de minimum 5 ani;
—disponibilitate pentru program de lucru prelungit;                                                          —cunoştinţe de operare pe calculator — nivel mediu;
—capacitate de exprimare (scris, vorbit, citit) în cel puţin o limbă de circulaţie intemaţională — nivel mediu;
—aptitudini legate de procesul decizional, de organizare şi coordonare de analiză şi sinteză, planificare şi acţiune strategică, control şi depistare a deficienţelor, capacitate relaţională cu superiorii, colegii, subordonaţii şi publicul, spirit de iniliativă, rezolvare operativă şi eficientă a problemelor, capacitate de observaţie, de consiliere şi îndrumare, capacitate de adaptare, capacitate de gestionare eficientă a resurselor alocate.

Dosarele de concurs se vor depune în perioada 03.11.2017 — 16.11.2017, ora 16:00, la Serviciul Resurse Umane-Salarizare.

Mai mult, pe mangalia.ro


 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply