Nu rataţi numărul 5 al revistei Sport Constanţa. Un editorial incendiar!

0
431

mondialeleluptepeplajamangalia

„Cuget Liber” le-a pregătit cititorilor săi o nouă surpriză, iar azi, în chioşcurile „Cuget Liber”, constănţenii vor găsi cel de-al cincilea număr al revistei Sport Constanţa.

Ediţia de iunie este rezervată, în bună parte, super-evenimentului de la Mangalia, Campionatul Mondial de lupte pe plajă, însă nu trebuie să rataţi editorialul care abordează o problemă delicată – dezastrul handbalului feminin. Interese şi jocuri de culise. Spicuim din editorial:

Cronica unei retrogradări anticipate

(…) rubrica de faţă să o rezerv handbalului. Mai exact, handbalului feminin, într-un context dramatic: retrogradarea echipei CSU Neptun Constanţa din Liga Naţională.

Personal, acest eşec nu mă surprinde. Şi cred că nu-i surprinde nici pe cei care cunosc dedesubturile fenomenului sportiv. Neptunul a „picat”, iar ceea ce e foaaarte interesant este faptul că această contra-performanţă a fost generată, în primul rând, din interior. Nu cred că cei care ţin hăţurile la acest club şi-au dorit cu adevărat ca echipa să trăiască. Pentru că, dacă aveau gânduri bune cu această echipă, ar fi făcut ceva. Ar fi întărit lotul, ar fi creat concurenţă, un mecanism motivant, ar fi plătit salarii. Uuups, am vorbit de salariile fetelor şi antrenorilor? Păi nu sunt bani, nu ne lasă legea, nu vin sponsorii la handbal!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Fraţilor, hai să lăsăm vrăjelile la o parte şi să o spunem pe cea dreaptă. Dar când aţi intrat în fenomen, nu cunoşteaţi aceste realităţi? E un fel de a te gândi la Mercedes când tu nu ai bani de-un biet Logan. Sau au fost – întreb doar! – alte socoteli? (…)

Varianta integrală a editorialului o găsiţi, vineri, în revista Sport Constanţa! Se difuzează gratuit! 

Mai mult, în cugetliber.ro, Vineri, 12 iunie 2015.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply