Secţia de chirurgie a Spitalului din Mangalia poartă numele prof. univ. dr. Vasile Sârbu

0
694

1-sectia-chirurgie-prof-dr-vasile-sarbu-mangalia

Secţia de chirurgie din cadrul Spitalului municipal Mangalia va purta, începând de astăzi, numele prof. univ. dr. Vasile Sârbu. În acest sens, la sediul unităţii  medicale a fost organizat un eveniment la care au participat primarul Radu Cristian, managerul spitalului, dr. Liviu Mocanu şi  prof. univ. dr. Viorel Tode, medic primar urolog, de la spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

2-sectia-chirurgie-prof-dr-vasile-sarbu-mangalia

Redenumirea secţiei de chirurgie a fost votată recent de consilierii locali, în urma unui proiect iniţiat de edilul oraşului, la propunerea conducerii Spitalului. Această iniţiativă a venit ca semn de recunoaştere a meritelor prof. Sârbu, în domeniul medicinei. Renumitul chirurg s-a arătat onorat de acest demers, afirmând că este o plăcere pentru el să profeseze la spitalul din Mangalia.

3-sectia-chirurgie-prof-dr-vasile-sarbu-mangalia

“Acest oraş are nevoie de medici la mai multe specialităţi, şi apreciez implicarea pozitivă şi sprijinul din partea primarului. În curând, sperăm să achiziţionăm aparatură nouă pentru toate secţiile spitalului, cu bani europeni”, a subliniat prof. Sârbu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

La rândul său, primarul Radu Cristian şi-a manifestat recunoştinţa faţă de activitatea dr. Sârbu şi a medicilor din mediciilor din cadrul Spitalului Municipal Mangalia.

“La Primărie, acordăm o atenţie deosebită educaţiei şi sănătăţii, prin urmare, veţi avea mereu tot sprijinul meu şi al consilierilor locali ai Mangaliei”, a menţionat primarul.

Vasile Sârbu este profesor universitar, medic primar chirurgie generală şi vasculară, şeful Clinicii Chirurgie II a Spitalului Clinic Judetean Constanta şi prorector cercetare ştiinţifică la Universitatea “Ovidius”Constanta.

4-sectia-chirurgie-prof-dr-vasile-sarbu-mangalia

La Mangalia, acesta activează în cadrul secţiei de chirurgie a Spitalului Municipal din vara anului 2013. Profesorul este recunoscut ca un pionier în materie, fiind primul chirurg român care a efectuat o operaţie laparoscopică, în ţara noastră, dar şi primul transplant renal, la Constanţa.

3 octombrie 2014, Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply