Cornel Udrea: Timp e destul, vremea s‑a împuținat…

0
281

Cor­nel Udrea: Timp e des­tul, vre­mea s‑a împu­ți­nat. De ace­ea se gră­besc oame­nii să ajun­gă nică­ieri, fiind­că nici­un­de nu‑i mai bine ca nică­ieri. Mi‑a murit clep­si­dra de foa­me! Du-te, să-ți dea Marea demîn­ca­re, nisi­pul ăsta nu ți‑l dau, este tot ceea ce mi‑a mai rămas din pus­ti­ul ce îl aveam în gri­jă. Vezi cum treci dru­mul: umblă ca bezme­ti­ce­le niș­te cea­suri fără lim­bă. Dacă te văd, vor da vina pe tine, pen­tru că maci­nă în gol și că și-au pier­dut drep­tul de a gos­po­dări tim­pul.

Așa și cu vina tutu­ror, pen­tru că în 30 de ani nu s‑au ocu­pat de sis­te­mul de sănă­ta­te, ba mai mult, s‑au folo­sit de el, de ceea ce dădea cu țîrîi­ta, un pat de spi­tal cu cear­cea­ful umed și miro­si­tor, o urmă de mîn­ca­re, într‑o far­fu­rie de alu­mi­niu, ca la pîr­nă­ia­șii cei mai dez­nă­dăj­du­iți, dar daa­a­ar­nic, pes­te măsu­ră, cu o infec­ție leta­lă, cu cîte-un foc sub bol­nav, cu cîți­va copii care n‑au apu­cat la țîța mamei să învețe abe­ce­da­rul lap­te­lui. De vină, bine­în­țe­les tot noi, și pen­tru cei arși în colec­tiv, că de unul sin­gur ajungi doar făclie și lumi­nezi puțin. Nici­u­nul din­tre tîlhari, după gra­tii. Ba mai mult, unul se rea­șea­ză în jil­țul de pri­mar, uitîn­du-se voios, drept în ochii tăi oste­niți de atî­tea mirări.

Da, sun­tem de vină toți, că nu am stat uniți, ne-am răs­cră­că­rat în ură și potri­v­ni­cie, i‑am ales, nu să ne slu­jeas­că inte­re­se­le, ci să bage la teș­che­rea și în cămări, și o vom face din nou, fiind­că așa sun­tem noi, filo­timi și dăș­tepți foc, spe­cia­liști în toa­te și nimic! Pen­sio­na­ra din Tul­cea, puțină‑n car­te, iubi­toa­re a unui băr­bat pe care îl con­fun­dă cu par­ti­dul, îl umple de cuvin­te neaș­tep­tat de mur­da­re și de vii, pe un alt pen­sio­nar, unul din Satu-Mare, cu care nu are nimic de împăr­țit, nici nu se știu, poa­te doar după cupoa­ne­le de pen­sii, îmbră­ca­te în zdren­țe­le nepă­să­rii, dar stro­pi­te din bel­șug cu lavan­da min­ciu­ni­lor poli­ti­ce. Picioa­re în cur, nu bile­țe­le de amor vîrî­te prin îngus­ti­mea urnei de vot!

Nimeni și Nimic au fost fra­ții noș­tri. Unii ne-am ales cu nimic, alții au ple­cat nică­ieri, să își afle ros­tul. De aici înce­pe tim­pul să ne adu­că amin­te că sosit vre­mea…


Man­ga­lia News, 17.11.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply