Anul Nou Evreiesc (Roș HaȘana) 2020, 19–20 septembrie (1 și 2 Tișrei 5780/5781) | Articol semnat de Lucreția Berzintu

0
197

O mare săr­bă­toa­re la evrei este Anul Nou Evre­iesc 5780/5781 și se săr­bă­to­reș­te timp de două zile (19–20 sep­tem­brie 2020), înce­pând din sea­ra de vineri, la apu­sul soa­re­lui, 18 sep­tem­brie 2020 și se ter­mi­nă în sea­ra de dumi­ni­că, 20 sep­tem­brie.

Roș HaȘa­na (Anul Nou) este ziua supra­nu­mi­tă de Capul Anu­lui (în ebrai­că ”roș”= cap; ”șana” = an), Yom Ha Zika­ron (Ziua Amin­ti­rii, evre­ii come­mo­rea­ză cre­a­rea lumii și-și amin­tesc de res­pon­sa­bi­li­tă­ți­le popo­ru­lui ales de Dum­ne­zeu; medi­tea­ză la fap­te­le bune și cele rele pe care le‑a făcut în anul tre­cut, ziua Jude­că­ții; ziua naș­te­rii lumii și a omu­lui de către Cre­a­tor.

Salu­tul obiș­nu­it al evre­i­lor în aceas­tă peri­oa­dă este ”Șana Tova!” (în ebrai­că ”șana” = an; ”tova” = bun), adi­că ”Să ai un an bun!”

Data Anu­lui Nou vari­a­ză în fie­ca­re an deo­a­re­ce calen­da­rul evre­iesc este luni­so­lar, cu 12 luni, dar schim­ba­rea anu­lui se pro­du­ce toam­na, în sep­tem­brie — octom­brie. Anul Gre­go­ri­an 2020 cores­pun­de anu­lui 5780 ebraic. În Isra­el se folo­sesc ambe­le calen­da­re. Cele 12 luni din calen­da­rul ebraic cores­pund, în ordi­nea lor cu cea a zodi­i­lor luna­re. Ele sunt ace­leași, ca ordi­ne și denu­mi­re, cu o sin­gu­ră excep­ție: în locul zodi­ei racu­lui este capri­cor­nul și invers.

Luni­le anu­lui din calen­da­rul ebraic sunt: 1. Tișrei (sep­tem­brie — octom­brie); 2. Heș­van (octom­brie — noiem­brie); 3. Kislev (noiem­brie — decem­brie); 4. Tevet (decem­brie — ianu­a­rie); 5. Șvat (ianu­a­rie — febru­a­rie); 6. Adar (febru­a­rie — mar­tie); 7. Nisan (mar­tie — apri­lie); 8. Yiar (apri­lie — mai); 9. Șivan (mai — iunie); 10. Tamuz (iunie — iulie); 11. Av (iulie — august); 12. Elul (august — sep­tem­brie).

După tra­di­ția iudai­că tal­mu­di­că (în ebrai­că ”tal­mud” are sen­sul de stu­diu, învă­ță­tu­ră), în Tal­mu­dul de Roș HaȘa­na se men­țio­nea­ză că popo­rul evreu are patru înce­pu­turi de an:

1. La 1 Tișrei este Anul Nou după ziua naș­te­rii lumii, momen­tul când a fost cre­at pri­mul om: Adam, cal­cu­lat a fi fost în 7 octom­brie 3761 î.c. În aceas­tă zi, an de an, fie­ca­re evreu își face o ana­li­ză a vie­ții din tre­cut, se roa­gă la Dum­ne­zeu pen­tru ier­ta­rea păca­te­lor și a schim­bă­rii în bine;

2. La 1 Nisan este soco­tit ca înce­put de an după ieși­rea din Egipt și săr­bă­toa­rea Regi­lor. Dacă un rege își înce­pea domnia îna­in­te cu o lună de Nisan, la înce­pu­tul anu­lui (Nisan) intra în al doi­lea an de domnie. Se con­si­de­ră an nou pen­tru evrei la ieși­rea din Egipt, deo­a­re­ce ace­la a fost momen­tul când evre­ii s‑au for­mat ca națiu­ne;

3. La 1 Elul este înce­put de an pen­tru zeciu­eli. Când exis­ta Tem­plul, se adu­cea la aceas­tă dată zeciu­ia­la de ani­ma­le și recol­tă;

4. La 15 Șvat (ianu­a­rie-febru­a­rie), Tu-Bi-Șvat, săr­bă­toa­rea anu­lui nou al pomi­lor, când fie­ca­re evreu are obli­ga­ția în aceas­tă zi de a plan­ta puieți și con­su­mă fruc­te din Țara Sfân­tă.

Cărţi­le sfin­te spun că aceas­tă peri­oa­dă, a Anu­lui Nou, este dedi­ca­tă exclu­siv jude­că­ţii, soar­ta omu­lui urmând să se pece­tlu­ias­că la urmă­toa­rea mare săr­bă­toa­re, Yom Kippur, ziua ispă­şi­rii. Zile­le din­tre Roş haȘa­na şi Yom Kippur (zece la număr) sunt con­si­de­ra­te ca făcând par­te din pro­ce­sul săr­bă­to­rii şi sunt numi­te în ansam­blu „Cele zece zile ale căinţei”. Aces­te zile au o încăr­că­tu­ră reli­gi­oa­să apar­te, cul­minând cu Ziua Răs­cum­pă­ră­rii (Yom Kippur). Când se refe­ră la aces­te zile, Tal­mu­dul spu­ne că, de Roş HaȘa­na, cei care sunt în mod evi­dent dre­pţi sunt înscri­şi ime­di­at în car­tea vieţii, iar cei care sunt în mod clar nele­giui­ţi sunt înscri­şi în car­tea morţii şi toţi cei­la­lţi sunt cla­si­fi­ca­ţi ca „Bei­no­nim” (la mij­loc). Soar­ta lor se deci­de pe baza acţiu­ni­lor pe care le între­prind în aces­te zile. Tal­mu­dul spu­ne în con­ti­nu­a­re că toţi evre­ii din ziua de azi ar tre­bui să se con­si­de­re „beno­nim” şi în con­se­cinţă să-şi îndrep­te fap­te­le în aces­te zile, pen­tru că ele pot atâr­na greu în balanţa în care Dum­ne­zeu îşi cân­tă­reş­te hotă­râri­le.

Cel mai impor­tant obi­cei la Anul Nou Evre­iesc este, pro­ba­bil, sufla­tul din Șofar (corn de ber­bec). Suna­tul din șofar sim­bo­li­zea­ză ”tre­zi­rea” popo­ru­lui pen­tru a medi­ta la fap­te­le sale din tre­cut și schim­ba­rea în bine a celor rele. De a deve­ni mai bun fie­ca­re. Șofa­rul pre­ves­teș­te Ziua Jude­că­ții și sune­te­le aces­tu­ia se aud în cele două zile ale Anu­lui Nou. În fie­ca­re zi se suflă din șofar de la sina­go­gă, de o sută de ori, folo­sin­du-se patru tonuri dife­ri­te. Dacă Roș haȘa­na cade într-un șabat (ziua a VII‑a de odih­nă — sâm­bă­tă) atunci nu se suflă din șofar.

Mare­le rabin Mai­mo­ni­de con­si­de­ra că sune­te­le șofa­ru­lui ar însem­na aten­țio­na­rea evre­i­lor, ca și cum s‑ar spu­ne:

”Deș­teap­tă-te, tre­zeș­te-te din som­nul tău! Medi­tea­ză la fap­te­le tale și por­neș­te spre pocă­in­ță!”

Cor­nul de ber­bec amin­tes­te evre­i­lor de sacri­fi­ci­ul lui Isa­ac. Dum­ne­zeu l‑a tes­tat pe Avra­ham, poruncindu‑i să îl sacri­fi­ce pe fiul său drag și mult aștep­tat care era menit să împli­neas­că pro­mi­siu­nea că Avra­ham va deve­ni tatăl popo­ru­lui ales. Avra­ham s‑a supus, dar îna­in­te să poa­tă înde­plini porun­ca, i s‑a spus să se opreas­că pen­tru că și‑a dove­dit cre­din­ța în Dum­ne­zeu și și‑a câști­gat locul ca tată al popo­ru­lui evreu. În loc să-și sacri­fi­ce fiul, Avra­ham a sacri­fi­cat pen­tru Dum­ne­zeu, un ber­bec. Cor­nul ber­be­cu­lui amin­tes­te de acel eve­ni­ment și de meri­tul lui Avra­ham și al fiu­lui lui, Isa­ac.

O altă tra­di­ție de lun­gă dura­tă este numi­tă Tash­li­kh; un ritu­al prin care cre­din­cio­șii merg pe jos până la un pârâu sau un râu unde golesc buzu­na­re­le lor (în care au avut pus ceva, de exem­plu pes­met), sim­bo­li­zând lepă­da­re de păca­te­le lor din anul pre­ce­dent. Acest lucru se face de obi­cei după — ami­a­ză, în pri­ma zi de Roș haȘa­na.

Prac­ti­ci­le săr­bă­to­rii au sco­pul de a îndrep­ta carac­te­re­le oame­ni­lor.

Cina de Anul Nou este deco­ra­tă cu lumâ­nări de săr­bă­toa­re aprin­se și de pe masă nu lip­sesc fruc­te­le proas­pe­te de sezon, în spe­cial stru­gu­rii.

Prin­tre ali­men­te­le tra­di­țio­na­le este pâi­nea de săr­bă­toa­re, cunos­cu­tă cu nume­le de Hal­la, în mod nor­mal albă și împle­ti­tă, pră­ji­tu­ra cu mie­re și peș­te­le (sim­bo­li­zea­ză pros­pe­ri­ta­te și bel­șug).

Cele mai popu­la­re ali­men­te ce se mănân­că de Roș haȘa­na sunt mere­le și pâi­ne înmu­ia­tă în mie­re, sim­bo­li­zând un nou an dul­ce.

După ce se mănân­că mere cu mie­re, se spu­ne urmă­toa­rea bine­cu­vân­ta­re pes­te fruc­te:

”Bine­cu­vân­tat ești, Doam­ne Dum­ne­ze­ul nos­tru, rege al uni­ver­su­lui, care cre­a­ză fruc­te de copac. Amin.”

Rodia, este ade­sea o par­te din mân­că­ru­ri­le de săr­bă­toa­re. Se spu­ne că 613 semin­țe, care este numă­rul de porunci, sau fap­te­le bune, ser­veș­te pen­tru a amin­ti ascul­ta­rea fami­li­ei de Dum­ne­zeu, în anul ce a tre­cut.

Apoi se con­su­mă și un fruct nou, împre­u­nă cu o rugă­ciu­ne de bine­cu­vân­ta­re, menit să dea un alt semn că a înce­put un an nou.

La loc de frun­te sunt pre­pa­ra­te­le din peș­te; o rețe­tă tra­di­țio­na­lă este ”Gefil­te fish” — se citeș­te ”Ghe­fil­te fiș” (în lim­ba Yid­dish înseam­nă peș­te umplut) dar care se asea­mă­nă cu o răci­tu­ră (piftie) din peri­șoa­re de peș­te, fără ustu­roi. Sea­ra de Anul Nou fără gefil­te fish este  de necon­ce­put pen­tru evre­ii ori­gi­nari din Euro­pa de est, tra­di­ție culi­na­ră ce datea­ză încă din Evul Mediu. Peș­te­le ce se con­su­mă,  tra­di­țio­nal, este cra­pul, știu­ca ș.a. Unii spun că mân­ca­rea pre­pa­ra­tă din mai mul­te soiuri de peș­te adu­ce noroc.

Tutu­ror celor care săr­bă­to­resc Anul Nou Evre­iesc, Șana Tova!

Lucre­ția Ber­zin­tu, 17 sep­tem­brie 2020.


Man­ga­lia News, 18.09.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply