Mangalia, orașul devenit prima şi cea mai mare garnizoană militară din Dobrogea. Episodul 17 din serialul ”Municipiul Mangalia, la 25 de ani”, de Aurelia Lăpușan

0
750

Anul 1948 este anul în care regi­mul sta­li­nist se insta­lea­ză cu toa­te ten­ta­cu­le­le, în toa­te sta­te­le afla­te sub domi­na­ţia Krem­li­nu­lui, inclu­siv Româ­nia. Trans­for­ma­rea poli­ti­că a ţării, obiec­tiv care a înce­put încă din 1945, s‑a pro­dus trep­tat, prin aca­pa­ra­rea de către comu­ni­şti a prin­ci­pa­le­lor pâr­ghii de con­du­ce­re ale sta­tu­lui, prin înlă­tu­ra­rea și deca­pi­ta­rea eli­te­lor poli­ti­ce şi mili­ta­re ale ţării.

Domi­na­ţia mili­ta­ră sovi­e­ti­că asu­pra Româ­ni­ei s‑a rea­li­zat atât prin pre­zenţa Arma­tei Roşii pe teri­to­ri­ul Româ­ni­ei, până în anul 1958, cât şi prin trans­for­ma­rea sis­te­mu­lui mili­tar şi de secu­ri­ta­te româ­nesc după mode­lul Uniu­nii Sovi­e­ti­ce. Menţi­ne­rea tru­pe­lor sovi­e­ti­ce pe teri­to­ri­ul sta­te­lor de demo­cra­ţie popu­la­ră a urmă­rit asi­gu­ra­rea con­tro­lu­lui asu­pra aces­to­ra, folo­si­rea lor pen­tru repri­ma­rea ori­că­ror încer­cări de disi­denţă în cadrul sis­te­mu­lui, ca şi pen­tru asi­gu­ra­rea forţei nece­sa­re blo­cu­lui comu­nist de „a se apă­ra împo­tri­va agre­siu­nii impe­ria­lis­te din Europa.”[1]

Pen­tru întă­ri­rea con­tro­lu­lui asu­pra soci­e­tă­ţii româ­neşti, la ordi­nul lui Sta­lin, a fost con­sti­tu­i­tă Dire­cţia Gene­ra­lă a Secu­ri­tă­ţii Sta­tu­lui, care com­ple­ta struc­tu­ri­le sta­tu­lui de tip sovi­e­tic. Tot atunci, au fost înfi­inţa­te şi tru­pe­le de secu­ri­ta­te şi res­truc­tu­ra­te tru­pe­le de gră­ni­ceri, pre­cum şi cele de pom­pieri.

U.R.S.S. a exploa­tat sis­te­ma­tic și total întrea­ga eco­no­mie româ­neas­că. Aceas­ta s‑a făcut prin inter­me­di­ul soci­e­tă­ţi­lor mix­te româ­no-sovi­e­ti­ce – Sovro­mu­ri­le — înfi­inţa­te în toa­te dome­ni­i­le che­ie ale eco­no­mi­ei româ­neşti: extra­cţia de petrol, căr­bu­ne şi ura­niu, în dome­ni­ul ban­car, trans­por­turi, indus­tria chi­mi­că, side­rur­gie, asigurări.[2] În Româ­nia au fun­cţio­nat 26 de sovro­muri.

Am făcut aces­te pre­ci­zări pen­tru a sub­li­nia impor­tan­ța Man­ga­li­ei ca port comer­ci­al și mili­tar, pozi­ția stra­te­gi­că a loca­li­tă­ții, inte­re­se­le majo­re ale ocu­pan­tu­lui față de resur­se­le vita­le ale Româ­ni­ei. De men­țio­nat că încă din 1938 exis­ta un stu­diu de ame­na­ja­re a aces­tui port, sem­nat de ami­ral Petre Băr­bu­les­cu, pen­tru a fi acce­si­bil şi nave­lor mili­ta­re de tonaj mediu.

În plus, după înfi­inţa­rea Ali­anţei Nord-Atlan­ti­ce, în 1949, Uniu­nea Sovi­e­ti­că se hotă­râ­se să retro­ce­de­ze Româ­ni­ei sub­ma­ri­ne­le, dis­tru­gă­toa­re­le, moni­toa­re­le flu­vi­a­le şi une­le nave auxi­li­a­re, deşi Tra­ta­tul de Pace din 1947 nu ne per­mi­tea să mai avem în dota­re ast­fel de nave.

Pen­tru o mai bună dislo­ca­re a aces­tor nave, ce urmau a fi pri­mi­te în 1950, cre­a­rea unui port mili­tar la Man­ga­lia în inte­ri­o­rul lacu­lui Man­ga­lia, ar fi asi­gu­rat con­di­ţii opti­me de sta­ţio­na­re şi întreţi­ne­re. Ast­fel, în 1950 încep lucră­ri­le de pune­re în apli­ca­re a unei con­ce­pţii mili­ta­re pen­tru care se con­sti­tu­ie o comi­sie de supra­ve­ghe­re a lucră­ri­lor şi două gru­puri de lucru a câte 200–250 mili­tari. Mili­ta­rii încor­po­ra­ţi pro­ve­neau, în marea lor majo­ri­ta­te, din fami­li­i­le ale căror averi fuse­se­ră con­fis­ca­te sau naţio­na­li­za­te.

Gene­ra­lul Ion Ere­mia, Minis­tru Adjunct pen­tru Con­stru­cţii Mili­ta­re, îşi amin­tea într‑o car­te de memo­rii: ”Am con­dus lucră­ri­le de dezvol­ta­re şi con­so­li­da­re a por­tu­lui Man­ga­lia şi cea mai mare par­te din por­tul mili­tar ane­xă. În anul 1955, în urma unor cri­tici adu­se lui Ghe­or­ghiu – Dej, pen­tru încre­me­ni­rea lui în sta­li­nism poli­tic şi eco­no­mic, chiar şi după moar­tea lui Sta­lin şi refor­me­le lui Hrus­ciov, am fost des­ti­tu­it din fun­cţie, scos din arma­tă şi arun­cat pe dru­muri, împre­u­nă cu întrea­ga mea fami­lie”.

În anul 1949, încep lucră­ri­le de ame­na­ja­re a vii­to­ru­lui port mili­tar, în lacul Man­ga­lia, lucrări ce se con­ti­nuă până în anul 1953. Până atunci, por­tul Man­ga­lia fuse­se mult timp des­chis doar pen­tru ambar­ca­ţiu­ni­le pes­că­reşti şi, din 1948, pen­tru 17 dra­goa­re sovi­e­ti­ce. Se sapă şi se dra­ghea­ză avan­por­tul mic, iar în 1952 se taie cana­lul ce face legă­tu­ra din­tre lacul Man­ga­lia şi mare.[3]

Sub sem­nă­tu­ra lui Iosif Chi­şi­ne­vschi, vice­preşe­din­te­le Con­si­li­u­lui de Mini­ş­tri, este emi­să Hotă­rârea nr. 3854 din 13 noiem­brie 1953, prin care se inter­zi­cea  cir­cu­la­ţia pe porţiu­nea şose­lei naţio­na­le care ducea spre comu­na Doi Mai. Pe dis­tanţa din­tre aceas­tă loca­li­ta­te şi Vama Veche, cir­cu­la­ţia se putea face doar pe dru­mul para­lel cu şosea­ua naţională.[4] Zona inter­zi­să era des­ti­na­tă ope­ra­ţiu­ni­lor mili­ta­re.

Minis­te­rul Comu­ni­ca­ţi­i­lor deci­se­se ca, la Man­ga­lia, Căpi­tă­nia să se trans­for­me în Ofi­ci­ul de port. În 1951, Ofi­ci­ul por­tu­lui Man­ga­lia era repre­zen­tat de Con­stan­tin Chi­cio­ro­a­gă, sin­gu­rul fun­cţio­nar al insti­tu­ţi­ei. Aces­ta infor­ma Dire­cţia regio­na­lă Nava­lă Civi­lă Con­stanţa: „Situ­a­ţia actu­a­lă a por­tu­lui Man­ga­lia, la care se lucrea­ză cu însu­fleţi­re pen­tru a fi dat ser­vi­ci­u­lui de ade­vă­rat port în pre­zent are o acti­vi­ta­te des­tul de redu­să. În port se lucrea­ză la cele două diguri-ziua şi noap­tea, în cana­lul ce va lega lacul Man­ga­lia cu marea lucrea­ză dra­ga elec­tri­că NZ nr.12 şi încă o dra­gă elec­tri­că afla­tă în curs de monta­re”.[5].

Fun­cţio­na în zonă un deta­şa­ment de lucru numit „Lacu”, având sar­cini pre­ci­se de supra­ve­ghe­re şi con­trol.

Oda­tă cu cele­lal­te lucrări de ame­na­ja­re a por­tu­lui s‑a con­stru­it şi podul mobil pes­te lacul Man­ga­lia. Pe malul lacu­lui Man­ga­lia, exis­ta încă din 1920 o bază de tra­ta­ment cu băi sul­fu­roa­se şi un pon­ton de acos­ta­re pen­tru nave. “O par­te din spa­ţi­i­le bazei de tra­ta­ment a deve­nit reşe­dinţa Divi­zio­nu­lui 319 Vede­te tor­pi­loa­re”, pre­ci­za coman­dor ® Eugen Bul­boa­că. În com­po­nenţa Divi­zio­nu­lui se aflau 6 vede­te tor­pi­loa­re.

În anul 1954, a înce­put con­stru­cţia calei pen­tru vede­te­le tor­pi­loa­re şi a che­u­lui cu trei moluri. Clă­di­ri­le în care a fun­cţio­nat Coman­damen­tul Mari­nei Mili­ta­re din Man­ga­lia  au fost con­stru­i­te între anii 1952–1955.

La 24 decem­brie 1955, s‑a înfi­inţat Divi­zio­nul 1061 Vână­toa­re de sub­ma­ri­ne, trans­for­mat ulte­ri­or în Divi­zio­nul 50 VSM. Pri­mul coman­dant al aces­tui divi­zion, ce avea în com­po­nenţă Vână­toa­re­le de sub­ma­ri­ne 1, 2 şi 3, a fost căpi­ta­nul de ran­gul III Dumi­tru Gabri­an.

În 1959 ia fiinţă Baza 42 Mari­ti­mă Man­ga­lia, care, în anul urmă­tor, se trans­for­mă în Por­tul Mili­tar 12 Man­ga­lia, la coman­dă aflân­du-se căpi­ta­nul de ran­gul I Miron. Aceas­tă uni­ta­te avea misiu­nea de apro­vi­zio­na­re teh­ni­co-mate­ria­lă a uni­tă­ţi­lor de mari­nă din Por­tul Mili­tar Man­ga­lia.

La 1 ianu­a­rie 1962, Coman­damen­tul Mari­nei Mili­ta­re şi for­ma­ţiu­ni­le ane­xe au fost dislo­ca­te în Gar­ni­zoa­na Man­ga­lia, care a deve­nit ast­fel cea mai mare gar­ni­zoa­nă mili­ta­ră din Dobro­gea. La coman­da Mari­nei Mili­ta­re se aflau: con­tra­a­mi­ra­lul Ghe­or­ghe San­du, şeful de stat major, con­tra­a­mi­ral Vic­tor Bogdan, locţi­i­to­rul teh­nic, con­tra­a­mi­ral Gri­go­re Mar­teş şi locţi­i­to­rul poli­tic, cpt. rg. I Vasi­le Pri­cop.

O loca­li­ta­te de impor­tanţă  stra­te­gi­că

Cir­cu­la­ţia în zonă, pe o dis­tanţă de 7 km de la fron­ti­e­ră în inte­ri­or, se putea face doar pe baza auto­ri­za­ţi­i­lor eli­be­ra­te de orga­ne­le Mili­ţi­ei judeţe­ne, la cere­rea şefu­lui auto­ri­tă­ţii res­pec­ti­ve. Chiar și fun­cţio­na­rii secţi­ei de învă­ţământ şi cul­tu­ră care se depla­sau în inte­re­sul ser­vi­ci­u­lui în aceas­tă zonă, tre­bu­iau să pose­de auto­ri­za­ţi­i­le necesare.[6]

Își amin­tea ami­ra­lul ( r ) Petru Anghel: ”Pla­nul pen­tru urmă­to­rii 10 ani pre­ve­dea ame­na­ja­rea zonei ast­fel: cre­a­rea a două diguri de pro­te­cţie şi lăr­gi­rea por­tu­lui pes­că­resc ast­fel încât aces­ta să con­sti­tu­ie un avan­post; rea­li­za­rea unui canal navi­ga­bil de legă­tu­ră între avan­port şi vii­to­rul port mili­tar pen­tru nave cu un pes­caj de până la 6–6,5m; cre­a­rea che­u­ri­lor de acos­ta­re pen­tru dis­tru­gă­toa­re, dra­goa­re şi nave auxi­li­a­re; rea­li­za­rea unui depo­zit de car­bu­ranţi şi lubri­fi­anţi de până la 200.000–300.000 tone, îngro­pat şi pro­te­jat pen­tru a rezis­ta la lovi­tu­ri­le aerie­ne cu bom­be de până la 300 kg şi che­u­ri­le afe­ren­te acos­tă­rii nave­lor de apro­vi­zio­na­re; depo­zi­te îngro­pa­te şi pro­te­ja­te împo­tri­va lovi­tu­ri­lor aerie­ne pen­tru muni­ţie, inclu­siv mine, tor­pi­le şi ulte­ri­or rache­te; rea­li­za­rea unui şan­ti­er naval pe valea Docu­maci pen­tru repa­ra­ţii medii la nave şi teh­ni­că de lup­tă; ame­na­ja­rea spa­ţi­i­lor de caza­re a efec­ti­ve­lor uni­tă­ţi­lor ambar­ca­te, ini­ţi­al, şi de con­du­ce­re pen­tru coman­damen­te­le mari­lor uni­tă­ţi.

Pe par­cur­sul a numai trei ani, pla­nul ini­ţi­al de ame­na­ja­re a nou­lui port sufe­ră modi­fi­cări sub­stanţi­a­le.

Cre­ş­te­rea efec­ti­ve­lor de cadre mili­ta­re a impus o nouă sis­te­ma­ti­za­re şi dezvol­ta­re a ora­şu­lui Man­ga­lia: asi­gu­ra­rea de spa­ţii loca­ti­ve pen­tru fami­li­i­le cadre­lor mili­ta­re; cre­a­rea de şcoli, cre­şe, gră­di­ni­ţe, con­stru­i­rea Cer­cu­lui Mili­tar şi a Casei de Cul­tu­ră; dezvol­ta­rea bazei de apro­vi­zio­na­re agro-ali­men­ta­ră şi înfi­inţa­rea unor cen­tre comer­ci­a­le.

Ast­fel, înce­pând din 1960, se pune în apli­ca­re pri­mul plan de sis­te­ma­ti­za­re şi dezvol­ta­re a ora­şu­lui Man­ga­lia, înce­pând cu cen­trul ora­şu­lui, prin­tre care şi vile­le de pro­to­col ale M.Ap.N.

Mari­na Mili­ta­ră a con­tri­bu­it sub­stanţi­al la rea­li­za­rea aces­tui plan edi­li­tar cu nume­roa­se deta­şa­men­te de mili­tari în ter­men.

Cin­sti­re mari­na­ri­lor!

La 5 august 1962 a fost săr­bă­to­ri­tă pen­tru pri­ma oară, la Man­ga­lia, Ziua Mari­nei.

La 25 octom­brie 1965, s‑a înfi­inţat în Man­ga­lia Muze­ul Mari­nei Româ­ne, ce a avut sedi­ul în loca­lul Sta­ţiu­nii de pre­gă­ti­re mari­nă­reas­că. Insti­tu­ţia muze­a­lă este rodul mun­cii a doi mari iubi­tori de isto­rie a navi­ga­ţi­ei, coman­do­rii Fila­ret Popes­cu, numit direc­tor şi Dan Nico­la­es­cu.

În pre­zenţa unui număr impre­sio­nant de mili­tari din baza mili­ta­ră Man­ga­lia, ami­ra­lul Vic­tor Bogdan a tăi­at pan­gli­ca inau­gu­ra­lă. Pri­me­le pie­se muze­a­le au apa­rţi­nut nave­lor Mari­nei Mili­ta­re, dez­a­fec­ta­te după pri­mul şi cel de-al doi­lea răz­boi mondi­al: arma­ment, maşini şi motoa­re nava­le, alte­le au fost dona­te de foşti  ofi­ţeri de mari­nă sau fami­li­i­le lor. Poa­te cele mai inte­re­san­te au  pro­ve­nit din des­co­pe­ri­ri­le subac­va­ti­ce.

”Nave­le au fost casa­te, iar pie­se­le, ini­ţi­al s‑au depo­zi­tat la Muze­ul Mili­tar Naţio­nal din Bucu­reşti, de aco­lo muta­te în mai mul­te locuri, iar în 1961 au ajuns la Man­ga­lia, oda­tă cu muta­rea Coman­damen­tu­lui”, poves­teş­te coman­do­rul® Fila­ret Popescu.[7] Orga­ni­za­to­rii  au spe­rat să rea­li­ze­ze o insti­tu­ţie după mode­lul  muze­e­lor din Anglia, Franţa şi Ita­lia.

Între anii 1966–1968, Muze­ul de la Man­ga­lia a fost vizi­tat de pes­te 5.000 de per­soa­ne, majo­ri­ta­tea mari­nari militari.[8]

Prin ordi­nul Con­si­li­u­lui de Mini­ş­tri  nr.1127 din 29 mai 1969, patri­mo­ni­ul a fost trans­fe­rat la Con­stanţa, iar Muze­ul Mari­nei Româ­ne, înfi­inţat  ca  insti­tu­ţie de inte­res naţio­nal, sub­or­do­nat Minis­te­ru­lui Apă­ră­rii Naţio­na­le. A fost orga­ni­zat în gar­ni­zoa­na Con­stanţa, în vechiul local al Şco­lii supe­ri­oa­re de mari­nă, de pe stra­da Tra­ian. Inau­gu­ra­rea s‑a făcut la 3 august ace­la­şi an, cu o zi îna­in­te de a muri Vasi­le Cana­ra­che, cel care a declanşat în Dobro­gea  o ade­vă­ra­tă emu­la­ţie în acest dome­niu.

De alt­fel, ini­ţi­a­ti­va unei ase­me­nea insti­tu­ţii muze­a­le în ţara noas­tră apa­rţi­ne lui Jean Bart, care  a mili­tat cu insis­tenţă ca  la Con­stanţa să se înfi­inţe­ze un acva­riu şi un muzeu al Mari­nei.

Înce­pând cu 15 octom­brie 1971, îşi amin­teş­te coman­do­rul ( r ) Eugen Bul­boa­că, s‑a înfi­inţat în loca­li­ta­tea Doi Mai, Bata­li­o­nul de Infan­te­rie Mari­nă, sub coman­da colo­ne­lu­lui Ion Baias.

În peri­oa­da 12–21 mar­tie 1972 s‑a desfă­şu­rat la Man­ga­lia Nord jocul de răz­boi ope­ra­tiv pe har­tă ”Soiuz 73”, con­dus de coman­dan­tul suprem al Forţe­lor Arma­te Uni­te, mareşa­lul sovi­e­tic Iacub­o­vschi, secon­dat de minis­trul Apă­ră­rii Naţio­na­le, gene­ral colo­nel Marin Nico­les­cu.

Acti­vi­tă­ţi­le mili­ta­re se desfă­şu­rau fără înce­ta­re, la pro­porţii trans­na­ţio­na­le.

Între 13–21 mar­tie 1978, a avut loc la Man­ga­lia Nord apli­ca­ţia ope­ra­tiv stra­te­gi­că de coman­dament pe har­tă ”Soiuz 78”, con­du­să de coman­damen­tul uni­fi­cat al Forţe­lor Arma­te Uni­te, cu tema ”Depla­sa­rea şi desfă­şu­ra­rea gru­pă­ri­lor de forţe ale Forţe­lor Arma­te ale sta­te­lor ali­a­te, con­co­mi­tent cu res­pin­ge­rea agre­siu­nii ina­mi­cu­lui şi tre­ce­rea la ofen­si­vă pe dire­cţia Sud ‑Vest”. 


Bibli­o­gra­fie:

[1] Ghe­or­ghe Ghe­or­ghiu-Dej, O poli­ti­că româ­neas­că de rea­li­zări demo­cra­ti­ce, Bucu­reşti,  Edi­tu­ra PCR, 1946, p. 17.
[2] Paul Sfet­cu, 13 ani în anti­ca­me­ra lui Dej, Bucu­reşti, Edi­tu­ra Fun­da­ţi­ei Cul­tu­ra­le Româ­ne, 2000, p. 303.
[3] Coman­dor ® Eugen Bul­boa­că face pen­tru aceas­tă mono­gra­fie o pre­zen­ta­re a Man­ga­li­ei mili­ta­re, aşa cum a cunoscut‑o din inte­ri­o­rul unei acti­vi­tă­ţi spe­ci­fi­ce şi înde­lun­ga­te. Pre­lu­ând o par­te din infor­ma­ţi­i­le ofe­ri­te, aces­tea se regă­sesc pre­să­ra­te cro­no­lo­gic în lucra­rea de faţă.
[4] Arhi­ve­le naţio­na­le, Dire­cţia judeţea­nă Con­stanţa, fond Pri­mă­ria Man­ga­lia, dosar 52/1954, fila 2
[5] Regis­trul isto­ric al Căpi­tă­ni­ei Man­ga­lia
[6] Dire­cţia judeţea­nă a Arhi­ve­lor Sta­tu­lui, fond  Sfa­tul popu­lar muni­ci­pal Con­stanţa-învă­ţământ, dosar 10 bis/1950,
[7] Voi­nea­gu, Geor­gi­a­na, Muze­ul Mari­nei Româ­ne s‑a năs­cut într‑o bara­că din Man­ga­lia, Cuget liber nr.4652, 13 octom­brie 2005, p.12
[8] Muze­ul Mari­nei Româ­ne, 1969–1999, mono­gra­fie, Edi­tu­ra Mode­lism, 1999, p.29.

(Text pre­lu­crat și adno­tat de autori — Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, din lucra­rea MANGALIA 100 DE REPERE, Edi­tu­ra Next Book, Con­stan­ța, 2018).

MN: Între­gul seri­al ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, 25 de ani în 25 de epi­soa­de”, poa­te fi vizio­nat la rubri­ca ani­ver­sa­ră a coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.

Citi­to­rii care doresc să-și pro­cu­re mono­gra­fia MANGALIA 100 DE REPERE, de Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, sunt invi­tați să ne scrie, pe adre­sa redac­ți­ei: [email protected]

Vă invi­tăm să citiți și: Scur­tă isto­rie a pre­zen­ței Mari­nei la Man­ga­lia. Extra­se din lucra­rea ”Man­ga­lia în pagi­ni­le vre­mii”, avându‑i ca autori pe Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan.


Man­ga­lia News, Sâm­bă­tă, 6 iunie 2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele