Un geniu român – Nicolae Iorga și Mangalia, de Aurelia Lăpușan. Episodul 10 din serialul “Municipiul Mangalia, la 25 de ani

0
255

Un geniu român – Nico­lae Ior­ga și Man­ga­lia, de Aure­lia Lăpușan. Epi­so­dul 10 din seri­a­lul “Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, la 25 de ani”

Isto­ri­cul  Nico­lae Ior­ga  s‑a năs­cut la înce­put de iunie 1871. Des­pre el Geor­ge Căli­ne­scu scria: ”Cunoa­ş­te­rea aproa­pe mons­tru­oa­să a Isto­ri­ei uni­ver­sa­le şi româ­ne în cele mai mici deta­lii, direct de la izvoa­re, i‑a îngă­du­it isto­ri­cu­lui să impro­vi­ze­ze, la cere­re şi în scurt timp, isto­rii parţi­a­le: mono­gra­fii de ora­şe, de domnii, de fami­lii, isto­rii de rela­ţii, isto­ria bise­ri­cii, isto­ria arma­tei, isto­ria come­rţu­lui, isto­ria lite­ra­tu­rii, isto­ria călă­to­ri­lor stră­ini, a tipă­ri­tu­ri­lor. Şi aces­tea nu sunt sim­ple îndrep­ta­re, sunt sin­te­ze com­ple­te, exha­us­ti­ve, une­ori dis­pe­rant de amă­nu­nţi­te, ego­is­te în note până a nu lăsa altu­ia bucu­ria unui ada­os.”

Per­so­na­li­ta­te monu­men­ta­lă a cul­tu­rii româ­ne­s­ti, băr­bat înzes­trat de Dum­ne­zeu cu o memo­rie feno­me­na­lă, cel mai mare poli­graf al nea­mu­lui româ­nesc (cir­ca 1.250 de volu­me publi­ca­te şi 25.000 de arti­co­le), Nico­lae Ior­ga a fost co-fon­da­tor al Par­ti­du­lui Naţio­na­list-Demo­crat (1910), Prim-minis­tru şi Minis­tru al Edu­ca­ţi­ei Naţio­na­le, Mem­bru al Par­la­men­tu­lui în mai mul­te legi­sla­turi, con­si­li­er regal, preşe­din­te al Came­rei depu­ta­ţi­lor, sena­tor. A edi­tat şi con­dus nume­roa­se zia­re şi revis­te.

O via­ță de om, așa cum a fost, în care își recon­sti­tu­ie via­ța, dar și lup­ta soci­al-poli­ti­că din­tre cele două răz­bo­a­ie mondi­a­le este măr­tu­ria sa de cre­din­ță: “Și așa stau la șai­zeci și doi de ani ai mei, sigur și tare, mân­dru, drept îna­in­tea con­ști­in­ței mele și a jude­că­ții vremurilor”.[1]

Des­pre căr­ți­le sale spu­nea: “O, sfin­te­le mele cărți, mai bune și mai rele, pe care soar­ta priel­ni­că mi le‑a scos îna­in­te, cât vă dato­resc că sunt om, că sunt om ade­vă­rat… cu câtă nesfâr­și­tă iubi­re, cu câtă nesă­ți­oa­să pati­mă v‑am cules de pe toa­te dru­mu­ri­le… pen­tru a face din voi… bise­ri­ca celor patru­zeci de mii de gla­suri care îna­l­ță ace­lași imn, pes­te mar­gi­ni­le mor­ții cui v‑a scris, ace­lui mare și nobil sfânt, mar­tir tot­dea­u­na, care e ide­a­lul uman”.[2]

Mare­le das­căl al româ­ni­lor, Ior­ga, a iubit mult Dobro­gea şi a lup­tat pen­tru ea, dăruindu‑i mult din neo­dih­na şi cute­zanţa sa.

Nico­lae  Ior­ga cutre­ie­ră mări­le şi por­tu­ri­le lumii  şi des­co­pe­ră  “toc­mai târ­ziu de tot, pe viziu­nea ace­lui ţărm al Dobro­gei, pe care‑l cunoa­ş­tem aşa de puţin şi care nu se cuprin­de numai în ilu­zia de argint a Bal­ci­cu­lui şi în pito­res­cul tăta­ro-tur­cesc al unei bie­te rase pe care pe care astăzi o ia vân­tul, am ajuns să preţu­iesc, fireş­te nu năva­la de tri­vi­a­li­ta­te şi de dezmăţ a sta­ţiu­ni­lor bal­nea­re, urâ­ta icoa­nă a lip­sei de pudoa­re în tim­pu­ri­le noas­tre, ci, în sin­gu­ră­ta­tea de la Man­ga­lia, fru­mu­seţea seri­lor care ispră­vesc în bru­mă uşoa­ră, far­me­cul lumi­ni­lor din fund, care îţi ara­tă o lume în mers, sur­prin­de­rea lumi­ni­lor fuga­le de la lun­tri­le  pes­ca­ri­lor, care-şi vră­jesc prin lică­ri­rea torţe­lor pra­da din adân­curi şi mai ales acel lucru de neu­i­tat care este che­ma­rea de dimi­nea­ţă, în fap­tul chiar al zilei încă răco­roa­se, a lucea­fă­ru­lui, care se ridi­că deo­da­tă în fun­dul ceru­lui vio­riu, şi este ca o tre­zi­re la via­ţa cea nouă, ce tre­bu­ie să încea­pă pen­tru locu­i­to­rii adân­cu­lui de apă,ca şi pen­tru acei care,astăzi, pe rui­ne­le cetă­ţi­lor ele­ni­ce, duc numai rămă­şi­ţa tris­tă şi vul­ga­ră a unei civi­li­za­ţii pe care noi până astăzi n‑am ştiut‑o învia.”[3]

O fra­ză lun­gă, nemaiîn­tâl­nit de lun­gă, o uni­că răsu­fla­re pen­tru a prin­de în ros­to­go­li­rea cuvin­te­lor ei far­me­cul incon­fun­da­bil, tre­să­ri­rea vieţii într-un nou oraş de vacanţă al Româ­ni­ei, Man­ga­lia.

Des­pre Man­ga­lia, Ior­ga mai scria: “Tre­cu­tul puter­ni­cei, boga­tei Kala­tis cu stâl­pii de mar­mu­ră, cu cetă­țe­nii largi în daruri față de magis­tra­ții har­nici, buni de apă­ra­re față de pri­mej­dii, e în col­ți­șo­rul ace­la de lân­gă Marea admi­ra­bil de albas­tră și abso­lut de pus­tie, unde zelul arche­o­lo­gi­lor noș­tri a scos la ive­a­lă o urmă de ziduri și câte­va coloane…”[4]

La Man­ga­lia, isto­ri­cul avea o vilă ”pe un loc luat tot împre­u­nă cu altă sără­ci­me inte­lec­tu­a­lă în faţa mării sin­gu­ra­te­ce de la Man­ga­lia, cele câte­va odă­i­ţe din vâr­ful căro­ra poţi pri­vi pen­tru ace­la­şi simţ inte­gral al tutu­ror vieţi­lor, marea sin­gu­ră, măreţ de cal­mă în zile­le bune, când pes­că­ru­şii o bră­z­dea­ză cu un colţ din  alba lor ari­pă veş­nic călă­toa­re, ori furi­os spu­me­gă­toa­re, când o bate furt­u­na prin­să în caza­nul malu­ri­lor închi­se, care muş­că lacom din îna­l­tul mal gal­ben căp­tu­şit cu alge­le putre­de”.

Pen­tru aceas­tă pro­pri­e­ta­te de la Man­ga­lia Ior­ga se jus­ti­fi­că cu modestie:”Sunt oameni buni care cred că pen­tru atâ­ta tru­dă de o via­ţă întrea­gă care, pen­tru sine şi pen­tru ai săi, şi‑a inter­zis aproa­pe ori­ce dis­tra­cţie — nu ştiu de câte ori, într‑o aşa de lun­gă petre­ce­re la Bucu­reşti, am căl­cat cu ai mei într-un tea­tru şi am stat la o masă de gră­di­nă, şi în tine­reţă n‑am şti­ut ce e un vagon de dor­mit ori un prânz la un res­ta­u­rant de gară, mer­gând până la Paris cu pro­vi­zi­i­le de aca­să în hâr­tie -, e prea mult ceea ce numai aces­te păgâ­ne oste­neli de până la zece cea­suri pe zi au putut să-mi dea mie, care am intrat în carie­ra mea cu hai­ne­le sin­gu­re de pe mine.”

Des­pre vila sa de la Man­ga­lia, savan­tul scria că „are drep­tul la câte­va luni de lini­ş­te, în odă­i­ţe­le  de la Man­ga­lia.

În rapoar­te­le arhe­o­lo­gi­lor se menţio­nea­ză că s‑au  des­co­pe­rit « Cal­ca­re şi în regiu­nea lito­ra­lă a mării, din capă­tul de nord al pla­jei până ceva mai sus de vila prof. Nico­lae Ior­ga, apoi în drep­tul vile­lor ger­ma­ne, şi în ţăr­mul mării din cotul ime­di­at la nord de ieze­rul Man­ga­li­ei, la aşa zisul colţ al morii lui Hagi Ali Bei. În veci­nă­ta­tea vilei lui Ior­ga se afla şi vila gene­ra­lu­lui Broş­tea­nu”.

În cali­ta­te de prim minis­tru (1931–1932), făcu­se la Man­ga­lia o decla­ra­ţie ful­mi­nan­tă în faţa unei dele­ga­ţii de cetă­ţeni pre­ju­di­ci­a­ţi de pe urma cri­zei eco­no­mi­ce şi a cur­be­lor de sacri­fi­ciu, decla­ra­ţie înche­ia­tă cu urmă­toa­re­le cuvin­te răma­se noto­rii: ”În cazul aces­ta, arun­ca­ţi-vă în mare!”. Un zia­rist aflat la Man­ga­lia a transmis‑o ime­di­at tele­fo­nic la Bucu­reşti, unde a şi apă­rut într-un ziar de prânz. În ace­ea­şi sea­ră, îna­po­in­du-se în capi­ta­lă, exce­lenţa sa a dezminţit şti­rea în faţa gaze­ta­ri­lor, care uimi­ţi de vio­lenţa decla­ra­ţi­ei, l‑au întâm­pi­nat în Gara de nord. ”Am spus eu aşa ceva? De unde, domnilor?[5]

Iată cum exppli­că el însuși inci­den­tul care i‑a adus demi­sia din pos­tul de prim minis­tru al Guver­nu­lui. „Veni­se­ră la mine aco­lo câţi­va pro­pri­e­tari rurali foar­te împo­vă­ra­ţi, care-mi cereau mora­to­riu sau alte măsuri care ar fi lovit greu în cre­di­tul ţării. Le-am refu­zat. Ofe­ream în schimb reco­man­da­ţii către orga­ne­le fis­ca­le, pen­tru păsu­iri indi­ca­te de situ­a­ţie. Din dos, un glas a ţâş­nit: ”Dar noi sun­tem des­pe­ra­ţi”. I‑am răs­puns că, deo­a­re­ce de o par­te e casa mea, de alta e marea, dacă ar fi des­pe­ra­ţi s‑ar fi arun­cat în mare, în loc să-mi vină în casă. La o obser­va­ţie că se pro­tes­tea­ză poli­ţe­le, am obiec­tat că astăzi aceas­ta n‑are gra­vi­ta­tea din tim­pu­ri­le nor­ma­le. Am fost denu­nţat înda­tă, de o pre­să cum­pă­ra­tă, că am reco­man­dat arun­ca­rea în mare a debi­to­ri­lor — va veni vre­mea de li se va spu­ne şi  învă­ţă­to­ri­lor că le-am dat şi lor ace­la­şi stat — şi că am indi­cat ca mij­loc de sal­va­re nepla­ta dato­ri­i­lor, eu însumi pre­zen­tân­du-mă ca exemplu./…/.[6]

În Memo­ri­i­le publi­ca­te tele­gra­fic timp de opt ani, Ior­ga a ţinut cu mul­tă gri­jă calen­da­rul depla­să­ri­lor sale în Dobro­gea: « 24 mai — 5 iunie. Con­fe­rinţă la Con­stanţa, des­pre « Lip­sa de vir­tu­te cetă­ţe­neas­că »; deşi din cau­za zăbă­vii mele, foar­te mulţi ple­ca­se­ră, sala e tic­si­tă de lume. A doua zi la Man­ga­lia. Întors prin fru­moa­sa regiu­ne a ”Bără­ga­nu­lui” dobro­gean, pe la Adam­cli­si, Cus­gun, Silis­tra, unde aflu pe Taş­cu Puce­rea şi pe Peri­cle Papa­hagi ».

29 sep­tem­brie. La Piua Petrei, Hârşo­va şi Con­stanţa, în cer­ce­ta­rea monu­men­te­lor roma­ne. 30 sep­tem­brie. La Man­ga­lia. Întoar­ce­rea prin Silis­tra. 21 decem­brie. La Con­stanţa pen­tru o con­fe­rinţă des­pre « Lati­ni­ta­tea dobro­gea­nă ». Apoi, noap­tea la Man­ga­lia. 22 decem­brie. Vor­besc la legea cur­bei salariilor./…/28 mai 1932. »La Cer­na­vo­da aştep­tăm sosi­rea tre­nu­lui regal./…/ Dejun cu rege­le, foar­te bine dis­pus. Cer voie să văd casa mea din Man­ga­lia. /…/28 iunie. La Man­ga­lia, pe stra­ş­ni­ca ploa­ie care sal­vea­ză o par­te din recol­ta Dobrogei.”[7] Nico­lae Ior­ga con­ti­nuă să note­ze în jur­na­lul său: “« 13 august. Se vor­beş­te de case­le pe care mi le-am făcut de când sunt minis­tru (!) la Sina­ia şi la Man­ga­lia (aceas­ta de două  mili­oa­ne…) /…/ 28 octom­brie. Prin Bără­gan şi Piua Petrei la Mangalia….Seara, Taş­că îmi adu­ce Mare­le Cor­don al Ordi­nu­lui Vita­ud din Litu­a­nia. Vor­bim des­pre posi­bi­li­ta­tea de a face, cu aju­to­rul unei case ger­ma­ne, calea fera­tă Car­men Syl­va-Man­ga­lia.” La data de 13 ianu­a­rie 1932, a fost între­bat de pre­țul cu care a cum­pă­rat tere­nu­ri­le și case­le de la Sina­ia și Man­ga­lia și cu cât își plă­teș­te per­so­na­lul. Ior­ga a ară­tat dovezi care spu­neau ade­vă­rul și tot­o­da­tă a îna­in­tat și un pro­ces.

Pe data de 15 august, Ior­ga  a venit la Man­ga­lia, în timp ce la Con­stanţa se desfă­şu­rau ser­bă­ri­le Mari­nei. “» De data aceas­ta a rămas în vila sa de pe malul mării timp de două săp­tămâni. Căci în ace­lea­şi însem­nări scrie laco­nic: 1 sep­tem­brie, ple­ca­re din Man­ga­lia.»

Retoric, întreb la sfâr­și­tul aces­tui suc­cint docu­men­tar dedi­cat cople­și­toa­rei per­so­na­li­tăți a cona­țio­na­lu­lui nos­tru: Punând ast­fel Man­ga­lia pe har­ta țării și a lumii, Nico­lae Ior­ga nu ar putea avea drep­tul la nemu­ri­re prin­tr-un bust, sau măcar o școa­lă să‑i poar­te nume­le? Doar întreb…

Bibli­o­gra­fie:

[1] Nico­lae Ior­ga, O via­ță de om așa cum a fost, vol. 1, Edi­tu­ra Miner­va, 1981, Tabel cro­no­lo­gic, LXIX
[2] Nico­lae Ior­ga, Pagini Ale­se, vol.1, Edi­tu­ra pen­tru Lite­ra­tu­ră, 1965, p. 71
[3] Nico­lae Ior­ga, Marea-cum am cunoscut‑o. În Sfa­turi pe întu­ne­ric, con­fe­rinţe la radio, 1931–1940, Bucu­reşti, Soci­e­ta­tea româ­nă de radi­o­di­fu­ziu­ne, p.328
[4] Nico­lae Ior­ga, Româ­nia cum era până la 1918, vol II, Mol­do­va și Dobro­gea, Bucu­rești, 1940, p. 361
[5] F.Urseanu, O gară care nu mai exis­tă, Alma­na­hul Fla­că­ra, p.362–368
[6] Ior­ga, O via­ţă de om aşa cum a fost, vol. lV, Edi­tu­ra Minerva,1981,p 211
[7] Lăpușan, Aure­lia, Lăpușan, Ște­fan, Man­ga­lia în pagi­ni­le vre­mii, Con­stanţa, Edi­tu­ra Dobro­gea, Con­stanţa, 2007, p.87.

(Text pre­lu­crat și adno­tat de autori — Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, din lucra­rea MANGALIA 100 DE REPERE, Edi­tu­ra Next Book, Con­stan­ța, 2018).

MN: Între­gul seri­al ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, 25 de ani în 25 de epi­soa­de”, poa­te fi vizio­nat la rubri­ca ani­ver­sa­ră a coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.

Citi­to­rii care doresc să-și pro­cu­re mono­gra­fia MANGALIA 100 DE REPERE, de Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, sunt invi­tați să ne scrie pe adre­sa redac­ți­ei: [email protected]


”Cu încre­de­re și spe­ran­ță, cu răb­da­re și res­pon­sa­bi­li­ta­te, vom depăși sta­rea de astăzi. Să vrem să fie bine! Mul­tă sănă­ta­te! Cu drag și mul­țu­mi­ri, Aure­lia Lăpușan”.


Man­ga­lia News, dumi­ni­că, 29.03.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele