Viață de ostaș, înainte de ’89… Amintiri răscolite de articolul ‘STABILOPODUL — O invenție românească pe care nu avem dreptul s‑o ignorăm!’ (2)

0
359

Via­ță de ostaș, îna­in­te de ’89… Amin­tiri răsco­li­te de arti­co­lul STABILOPODUL — O inven­ție româ­neas­că pe care nu avem drep­tul s‑o igno­răm!’

Geo Tri­fes­cu: Per­fect ade­va­rat! Pluto­nul nos­tru care con­tri­bu­ia la „ridi­ca­rea eco­no­mi­ei națio­na­le și îna­in­ta­rea Româ­ni­ei spre comu­nism”, în 1987, por­tul Agi­gea Sud, tur­nam che­soa­ne, altă ope­ră pio­ni­er, care a lăsat des­tui fără picioa­re, în apro­pi­e­rea zonei sta­bi­lo­pozi. Coș­mar!

Mari­us G. Miha­la­che: Geo… Da!…, eu din ’87 pana in ’88. Am tre­cut si pe la che­soa­ne, si prin por­tul Con­stan­ta, la calea de rula­re a maca­ra­le­lor si pe la oare­ce decol­ma­tari ale Cana­lu­lui Dună­re — Marea Nea­gră. Dumi­ni­ca ”ne rela­xam” la cura­te­nie prin sta­tiuni, se vop­seau cu var copa­cii si bor­du­ri­le, se stran­geau frun­ze­le, se matu­rau stra­zi­le, se asfal­tau etc. Sigur ca sta­tiu­ni­le de pe lito­ral, si nu doar, pri­meau turis­tii intr‑o cura­te­nie ce nu mai poa­te fi remar­ca­ta acum. Asa este … a fost un cos­mar de neu­i­tat.

Chiar si ace­le baraci cu etaj din cen­trul comu­nei Agi­gea, cele de car­ton si cu majo­ri­ta­tea feres­tre­lor spar­te, cu o cur­te incon­ju­ra­ta de un gard de pla­sa foar­te inalt si ornat cu sar­ma ghim­pa­ta… cum le-am putea uita? Dor­mi­toa­re­le noas­tre. In cur­tea “uni­ta­tii”, care prac­tic era un tarc care con­ti­nea acea bara­ca, in care nu stiu daca ar fi intrat 4 masini Dacia lipi­te una de alta, locu­iau 120 de sol­dati. Cred ca toa­ta con­struc­tia, cu acea cur­te cu tot, se intan­dea pe vreo 120 de metri patrati. La ape­luri nu te puteai mis­ca, sta­team stri­vi­ti intre gard si pere­te­le bara­cii, iar capi­ta­nul facea ape­lul de la fereas­tra unei came­re.

Era o “bucu­rie” sa para­ses­ti uni­ta­tea, doar ca se iesea cam greu pe mica poar­ta, fiind­ca intoar­ce­rea pe loc era extrem de difi­ci­la. Inal­ti­mea unei came­re de dor­mit era de apro­xi­ma­tiv 4 metri si juma­ta­te si con­ti­nea 8 paturi (4 supra­pu­se). Came­ra era insa impar­ti­ta in alte doua came­re de un pere­te, de car­ton-pfl si el muce­gait ca si res­tul bara­cii. Iar­na, fiind­ca pe feres­tre­le fara gea­muri intra nin­soa­rea pana sub paturi (oho… si ce ierni erau pe atunci)… ca sa pas­tram ceva cal­du­ra… dor­meam cate doi intr-un pat. Man­ca­rea era o porca­rie si insu­fi­cien­ta. Cu toa­te aces­tea clo­se­te­le erau in per­ma­nen­ta infun­da­te. Un clo­set pe etaj, la cir­ca 60 de sol­dati. Sa nu uitam ca se facea si instruc­tie mili­ta­ra (plus plan­toa­ne si paza), stre­cu­ra­ta intre ture­le de 12 cu 12 ore de pe san­ti­er, ture care se schim­bau in fie­ca­re sap­ta­ma­na, o sap­ta­ma­na se mun­cea ziua, una noap­tea.

Arma­men­tul din dota­re con­ti­nea “minu­na­te­le” cara­bi­ne cu baio­ne­ta fixa, lun­ga si foar­te ascu­ti­ta, model Mosin Nagant (M91) … fiind­ca au fost intro­du­se in 1891… erau din pri­mul raz­boi mondi­al. Desi­gur la inghe­su­i­tul sus-numit apel ne mai taiam si fete­le sau pal­me­le. Aceas­ta pus­ca-cara­bi­na era ves­ti­ta chiar pen­tru fap­tul ca mate­ri­a­lul din care este facu­ta baio­ne­ta pro­voa­ca rani care se vin­de­ca foar­te greu. In fapt este o sula de vreo 30–40cm lun­gi­me cu trei cane­luri semi­rot­un­de al carei varf este ascu­tit pre­cum un ac. Dis­pen­sar? Ha-ha…

Da, Dom­nu­le Geo Tri­fes­cu, fost cama­rad…, a fost un cos­mar. Eram doar nis­te copii. Copi­ii “parin­ti­lor” nos­tri. Coman­dan­tii nos­tri.… supremi. Nis­te adulti.

Nu, nu ne-au matu­ri­zat ace­le expe­rien­te, nu ne-am trans­for­mat pes­te noap­te in adulti, am inte­les in pro­fun­zi­me doar CE si CUM este un adult. Une­ori mă gan­desc că, dacă am lăsa lumea asta pe mâna copi­i­lor, a tine­ri­lor, ea, lumea, ar fi tare fru­moa­sa, colo­ra­ta, vese­la, iar noi adul­tii… mai buni. Sunt sigur că sta­bi­lo­po­zii si che­soa­ne­le și came­re­le astea de beton sau car­ton in care înca locu­im, incon­ju­rati de sar­me ascu­ti­te…, ar fi fost alt­fel inven­ta­te, ima­gi­na­te, de catre ei. Ast­fel incat sa nu ne ranim intre noi. Pe mine deja ma face sa zam­besc acest gand… 

Mari­us G. Miha­la­che, febru­a­rie 2020.

MN - Vă invi­tăm să citiți și: Mari­us G. Miha­la­che — Dacă, în plim­bă­ri­le pe diguri zăriți cum­va încrus­tat în beto­nul sta­bi­lo­po­zi­lor alt­ce­va decât o ini­mi­oa­ră, vă rog, fiți indul­genți, mai ales dacă vedeți un an și o cru­ce…


Man­ga­lia News, febru­a­rie 2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele