Lucian Ciuchiță — Despre onoare și demnitate…

0
434

Îmi aduc amin­te de o poves­te ade­vă­ra­tă, des­pre un bătrân indian nord-ame­ri­can, dintr‑o rezer­va­ție din zile­le noas­tre, urmaș al mari­lor lup­tă­tori pen­tru drep­tu­ri­le ame­rin­die­ni­lor, pre­cum au fost: Gero­ni­mo, Sit­ting Bull, Cra­zy Hor­se, care a a fost bătut și jefu­it. Totul, fireș­te, pen­tru o sumă modes­tă, că nu avea de unde să pose­de săr­ma­nul prea mul­te averi, în afa­ră de cea spi­ri­tu­a­lă care era, desi­gur, foar­te valo­roa­să. Și mica poves­te pe care încerc să o pre­zint aici are legă­tu­ră cu dem­ni­ta­tea și onoa­rea, cali­tăți care se des­co­pe­ră la anu­mi­te popoa­re, și pe care numai anu­miți oameni le pose­dă…

Bătra­nul indian de care vă spu­neam, retras unde­va în mij­lo­cul rezer­va­ți­ei, într‑o rulo­tă amă­râ­tă, își tră­ia liniș­tit via­ța, ală­tu­ri de vul­turi. Rar îl vizi­ta câte‑o rudă sau mai tre­cea poli­ția tri­ba­lă, să vadă dacă mai este în via­ță.

Într‑o sea­ră, s‑a tre­zit pes­te el cu doi rău­fă­că­tori care toc­mai pe el se găsi­se­ră să‑l jefu­ias­că… de cei câți­va dolari amă­râți păs­trați pen­tru zile negre, ce‑i ținea într-un borcan, la vede­re.

Ei bine, acei jegoși fără scru­pu­le, care ar lua și suze­ta din guri­ța unui prunc, l‑au lovit pe bătrân cu bes­ti­a­li­ta­te și l‑au depo­se­dat de întrea­ga ave­re, acei câți­va dolari amă­râți.

Au șters‑o în noap­te, ban­di­teș­te, așa cum veni­se­ră, lăsându‑l între via­ță și moar­te. Ca printr‑o minu­ne, a doua zi a tre­cut pe la el poli­ția tri­ba­lă și l‑au găsit incon­ști­ent. A fost dus de urgen­ță la spi­tal și, ușor-ușor, pesem­ne fiind­că nu veni­se vre­mea ca spi­ri­tul bătrâ­nu­lui indian să se con­to­peas­că cu „Spi­ri­tul Suprem”, adi­că nu‑i veni­se tim­pul să ple­ce spre pla­iu­ri­le lui Mani­tu…, a înce­put să-și revi­nă.

Fap­ta era foar­te gra­vă — tâlhă­rie și ten­ta­ti­vă de cri­mă, și poli­ția, dorind a pri­mi infor­ma­ții vita­le pen­tru prin­de­rea agre­so­ri­lor, l‑a ches­tio­nat chiar în spi­tal, la capul patu­lui.

Le‑a răs­puns calm:

- Îmi amin­tesc cum ara­tă agre­so­rii, dar nu vreau să le fac rău… Nu voi depu­ne nicio recla­ma­ție!

- Cum? au sărit ca arși poli­tiș­tii. Mai aveai puțin și ple­cai „din­co­lo”… Nu te doa­re că sunt în liber­ta­te cei care te-au tâlhă­rit?

- Îmi pare rău că m‑au bătut, dar ce mă doa­re mai mult este că nu era nevo­ie s‑o facă. Le dădeam cu drag banii dacă mi‑i cereau.

Poli­țiș­tii au căs­cat ochii cât cepe­le.

- Cum așa?!

- Da, pen­tru că bănu­iesc că ei aveau mai mare nevo­ie de acei bani decât îmi tre­bu­iau mie.

De câte ori îmi aduc amin­te de aceas­tă poves­te, mă văd în situ­a­ția india­nu­lui. Pri­vesc prin ochii ace­lui înțe­lept și mă întreb: Dacă îmi cereau sce­na­ri­ul, nu‑l ofe­ream cu drag? Ba da…, nu era cazul să mă înjo­seas­că.

Dacă la înce­put de drum ar fi recu­nos­cut că a fost o neîn­țe­le­ge­re, că putem să rezol­văm pro­ble­ma pe cale ami­a­bi­lă…, că poftim o sumă pen­tru sce­na­riu…, eu aș fi fost mul­țu­mit.

Nici eu, nici ei nu am fi avut cape­te­le spar­te de atâ­ta teva­tu­ră și, cel mai impor­tant, am fi putut să cola­bo­răm și pe alte pro­iec­te. Puteam să le scriu și alte sce­na­rii la fel de inte­re­san­te, cu care ar fi câști­gat, am fi câști­gat, și fai­mă și o mul­ți­me de bani.

Acum pier­dem ambe­le tabe­re. Ei mili­oa­ne de dolari, eu mii. Pen­tru mine erau exact ca banii din borca­nul de sti­clă ai bătrâ­nu­lui indian, pen­tru zile negre.

Nu ar fi fost mai bine dacă mi-ar fi cerut acel sce­na­riu într‑o manie­ră cole­gi­a­lă?!

(Frag­ment din roma­nul “Ce cau­tă poves­tea mea in fil­mul lor?”- Lucian Ciu­chi­ță).

MN: Poet, roman­ci­er, dra­ma­turg, ese­i­st si sce­na­rist român redu­ta­bil, Lucian Ciu­chi­ță este pre­zent și în pagi­ni­le coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.


Man­ga­lia News, Dumi­ni­că, 12.01.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply