Lucian Ciuchiță — Cândva, am fost un copoi…

0
377

În 1999, am fost coop­tat să joc într–un film ger­man, de fapt, un seri­al poli­țist care era în mare vogă în acea peri­oa­dă.

Tatort Euro­pa”, căci așa se numea, a avut un epi­sod în care un mare tra­fi­cant de dro­guri era urmă­rit de Inter­pol, dar, de fie­ca­re dată, scă­pa ca prin ure­chi­le acu­lui.

Așa cum se petre­ceau lucru­ri­le și cu „Fan­tô­mas” – ero­ul tri­lo­gi­ei „Fan­tô­mas”, răs­pun­sul Fran­tei, înce­pând din 1964, la fil­me­le cu James Bond, care deve­ni­se­ră un feno­men ce a cuprins lumea cam în ace­eași peri­oa­dă. Fil­mul fiind vechi și nere­lu­at de o bună buca­tă de vre­me, tre­bu­ie spus că, în acest film, comi­sa­rul Juve (inter­pre­tat de Lou­is de Funes) încear­că să–l prin­dă pe rău­fă­că­to­rul Fan­tô­mas (inter­pre­tat de Jean Marais).

Ei bine, echi­va­lent al rău­fă­că­to­ru­lui Fan­tô­mas, rolul tra­fi­can­tu­lui mi–a reve­nit toc­mai mie și, vă dați sea­ma cum mă sim­țeam, adi­că toc­mai eu, un poli­țist să dau via­ță pe ecran unui infrac­tor peri­cu­los. M–am amu­zat și mi–am dat silin­ța să joc bine acel rol. Ce îmi aduc amin­te este că per­so­na­jul meu, de fie­ca­re dată, lăsa un chiș­toc fume­gând, în locul din care dis­pă­rea ca un gin în lam­pa fer­me­ca­tă… mai fiind de adă­u­gat că res­pec­ti­vul chiș­toc avea o carac­te­ris­ti­că, ce dove­dea incon­tes­ta­bil că apar­ți­nea tra­fi­can­tu­lui, fiind pli­at în for­ma lite­rei „Z”.

Evi­dent, fil­mul, sau mai bine zis epi­so­dul, se înche­ia fără să fie prins șeful rețe­lei.

La aces­te fil­mări era pre­zent un con­si­li­er pe pro­ble­me de arme și acțiuni de lup­tă, un anu­me colo­nel Fuks, de la Poli­ția Ger­ma­nă.

Am avut o cola­bo­ra­re exce­len­tă cu domnia sa și nu vreau să cred că pri­mor­di­al a con­tat fap­tul că amân­doi făceam par­te din marea fami­lie a poli­țiș­ti­lor… Nu, pur și sim­plu era un pro­fe­si­o­nist și un bun cama­rad, iar res­pec­tul a fost reci­proc.

La fina­lul fil­mă­ri­lor colo­ne­lul Fuks m–a invi­tat la o recep­ție orga­ni­za­tă în casa unui ofi­țer de legă­tu­ră ger­man, pe care îl ști­am des­tul de bine, tot așa cum stă­teau lucru­ri­le și în cazul ofi­țe­ru­lui de legă­tu­ră fran­cez.

Gaz­da noas­tră, ofi­țe­rul de legă­tu­ră ger­man, avea un apar­ta­ment de 200 de metri pătrați, într–un bloc con­su­lar din Sec­to­rul 1 al Capi­ta­lei și aici ne–am întâl­nit cu regi­zo­rul și echi­pa de fil­ma­re.

A fost o sea­ră incre­di­bi­lă, în care m–am sim­țit ca la Hol­lywood, și pot să afirm cu mâna pe ini­mă că toți acei oameni erau dintr–un alu­at spe­cial, ce s–au com­por­tat exem­plar, fiind evi­dent că nu con­ta­se deloc că eu eram sin­gu­rul român… „rătă­cit” prin­tre ei. Savu­rând o mul­ți­me de bună­tăți, stro­pi­te cu un vin ales, am dis­cu­tat ore în șir, evi­dent în lim­ba engle­ză.

La un moment dat, colo­ne­lul Fuks m–a între­bat de ce nu știu și lim­ba ger­ma­nă și eu i–am răs­puns franc, fără oco­li­șuri, că nu m–a atras în mod deo­se­bit lim­ba – con­si­de­ra­tă cea a teh­ni­cii, pre­cum ita­li­a­na cea a muzi­cii și fran­ce­za a diplo­ma­ți­ei, ci lim­ba engle­za, cea a lite­ra­tu­rii – mai acce­si­bi­lă… ca să nu zic mai atrac­ti­vă. Nu s–a supă­rat și mi–a făcut un com­pli­ment, sau cel puțin așa mi s–a părut, afir­mând că eu pot fi con­fun­dat cu un neamț deo­a­re­ce am părul șaten și ochii albaș­tri… și–i pare sur­prin­ză­tor că nu știu și ger­ma­na!

Am râs împre­u­nă și am con­ti­nu­at cu alte poves­tiri… dar, la final, exact când ne pre­gă­team să ne luam rămas bun de la gaz­dă, a ținut să–mi mai spu­nă ceva… ceva care m–a pus pe gân­duri și–atunci, și acum după 20 de ani… pur și sim­plu rugându–mă, de dra­gul meu și al pro­pri­u­lui inte­res, să învăț și lim­ba ger­ma­nă, că o să văd cât de curând de ce este atât de impor­tant acest lucru.

A doua zi, gân­dul mi–a zbu­rat la răz­bo­a­ie mondi­a­le… că doar mai înce­pu­se­ră două și nu puteam să nu mă întreb dacă acum, la sfâr­șit de Secol… nu ni se pre­gă­tea o nouă ase­me­nea „bucu­rie”?

Mulți ani m–am gân­dit la acest lucru și, credeți–mă, nu gân­deam aiu­ris­tic. Apoi am văzut că Ger­ma­nia se lan­sa­se deja în poll posi­tion, Fran­ța și Anglia, prin­ci­pa­lii con­tra­can­di­dați, rămânând mult în urmă, din punct de vede­re eco­no­mic.

M–am gân­dit atunci – așa cum mă aver­ti­za­se colo­ne­lul Fuks, că Ger­ma­nia va deve­ni o super­pu­te­re, nu mili­ta­ră, ci eco­no­mi­că.

Acum, după alți 20 de ani, am o altă teo­rie, dar e prea repe­de să v–o spun… poa­te cân­d­va…, altă­da­tă…

(Frag­ment din roma­nul Comi­sa­rul Caron-Redi­vi­vus, de Lucian Ciu­chi­ta, care va apă­rea în luna sep­tem­brie 2020, la Edi­tu­ra Ecou Transil­van).


LUCIAN CIUCHIȚĂ — Scur­tă pre­zen­ta­re

Scri­i­to­rul Lucian Ciu­chi­ță a debu­tat în 1996, cu volu­mul de ver­suri “Oameni si Țăr­muri”, cu pre­fa­ța scri­să de Marin Sores­cu. Au urmat alte două volu­me: “Cău­tă­to­rul de Zim­bri” (1999) și “Flo­ri­le Bine­lui” (2012). In anul 2005, a publi­cat pri­mul roman — “Dis­pa­ri­tia”, un poli­ci­er cu tri­mi­teri filo­zo­fi­ce. In peri­oa­da 1997–2006, a publi­cat mai mul­te carti eco­no­mi­ce si o ana­li­za a feno­me­nu­lui tero­rist con­tem­po­ran. A scris trei sce­na­rii de film de lung metraj si a rea­li­zat trei fil­me docu­men­ta­re. Este mem­bru al Uniu­nii Cine­aș­ti­lor din Româ­nia, din anul 1991 și face par­te din Aso­ci­a­tia Dra­ma­tur­gi­lor de Film.

In ulti­mii ani a scris si publi­cat alte zece roma­ne: Insu­la Pur­ga­to­ri­u­lui (roman dis­to­pic); 

Copo­i­ul din Car­di­ff (roman poli­tist-filo­zo­fic), Tai­fun in adan­curi (thri­l­ler), Geme­nii lui Bor­mann (roman isto­ric), Celes­te — Pla­ne­ta Pur­ga­to­ri­u­lui (SF, fan­ta­sy), un volum de ese­uri filo­zo­fi­ce inti­tu­lat Mona­da Ratiu­nii, roma­nul pam­flet “Deșer­tul flu­tu­ri­lor albi”, apoi ”Sub­ma­ri­nul tero­ris­ti­lor” (roman de spi­o­naj) si roma­nul semi-auto­bi­o­gra­fic, “250 de kilo­me­tri si un secol de amin­tiri, “Pasă­rea de Foc a tine­re­ții” (roman), “Pluto­nul nata­fle­ti­lor” și alte poves­tiri…

Roma­nul său, “Cuți­te­le roșii”, s‑a lan­sat la Muze­ul Lite­ra­tu­rii Româ­ne, în acest an. Roma­nul “L’i­le du pur­ga­to­ire”, a fost lan­sat la Salon du Livre-Paris, pe 17 mar­tie a.c și se bucu­ră de recu­noas­te­re inter­na­tio­na­la, fiind pro­mo­vat in tari­le fran­co­fo­ne. Roma­nul amin­tit a fost pre­zent si la Salon du Livre de Montre­al, din 20–25 noiem­brie…

La Edi­tu­ra ”Ecou Transil­van” a apă­rut cel mai recent volum al său, lan­sat la Târ­gul de Car­te Gau­dea­mus din noiem­brie 2019: Ce cau­tă poves­tea mea în fil­mul lor?

Ce cau­tă poves­tea mea în fil­mul lor?” este o „poves­te” cu un Făt-Fru­mos și o Ilea­na Cosân­zea­na, lup­tând, umăr la umăr, cu un Bala­ur cu mul­te cape­te. Auto­rul s‑a sim­țit obli­gat moral­men­te să scrie aceas­tă car­te, pen­tru ca și omul obiș­nu­it să afle ce se întâm­plă în spa­te­le unor fil­me de suc­ces…, ade­vă­rat fiind că exis­tă o puz­de­rie de pse­u­do-cre­a­tori care își însu­șesc fără pic de ruși­ne mun­ca alto­ra, împă­u­nân­du-se mai apoi ca fiin­du-le pro­pria lor cre­a­ție. Cum, de prea mul­te ori pe „covo­rul roșu” se afi­șea­ză cei care nu au nici un fel de merit…, în timp ce ade­vă­ra­ții cre­a­tori rămân ano­nimi, era și tim­pul să tra­gă cine­va cuve­ni­tul sem­nal de alar­mă. „Poves­tea”, care încă nu a ajuns la final, indi­fe­rent de dez­no­dământ („Pe scut sau sub scut”), poa­te fi pri­vi­tă și ca o minu­na­tă nara­țiu­ne des­pre un El și o Ea, un cuplu care a nu s‑a dat îna­poi să lup­te – reu­șind chiar să învingă – un sis­tem mur­dar, dra­gos­tea fiind cea care le‑a insu­flat for­ța nece­sa­ră ca să răz­beas­că în acest răz­boi ine­gal, ira­țio­nal… o poves­te uni­că des­pre o lup­tă crân­ce­nă pen­tru afla­rea ade­vă­ru­lui!

Vă mai reco­man­dăm:


MN: Arti­co­le­le apă­ru­te sub sem­nă­tu­ra scri­i­to­ru­lui Lucian Ciu­chi­ță, redac­tor-cola­bo­ra­tor al coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News, pot fi vizio­na­te AICI.


Man­ga­lia News, vineri, 3 ianu­a­rie 2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply