O poveste din Negru Vodă – Fântâna

0
300
Booking.com

Pe frun­tea lui Şte­fan Găne­scu cur­gea un fir gros de sân­ge, izvorât de unde­va de sub chi­ca năclă­i­tă de apă şi pământ. Bătrâ­nul îşi ţinea pal­ma dreap­tă pes­te rană, încer­când să domo­leas­că pute­rea şuvo­i­u­lui şi să oblo­jeas­că, cu nimic, rana des­chi­să. Sub ochiul drept pur­ta de ase­me­nea dova­da unei lup­te recen­te, iar coas­ta lovi­tă, ascun­să de cămeşă îl făcea să se strâm­be, din când în când, de dure­re. Când l‑au văzut rumâ­nii în ce hal era, s‑au adu­nat cu toţii gata de sfa­dă, în vatra satu­lui nou ridi­cat.

Tre­cu­se­ră deja trei luni de când se aşe­za­se­ră pe ace­le locuri, dar pro­ble­me­le cu mai vechii locu­lui tot nu se sfârşi­se­ră. Cei mai mulți din­tre musul­mani nu îi duş­mă­neau, ci doar boga­tul Ali, cel ce îşi avea casă chiar lân­gă fân­tâ­na cea mare din vatra veche, aco­lo unde găseai apă rece şi bună de băut şi unde puteai adă­pa la jgheab şi ani­ma­le­le înse­ta­te. Ali nu îi iubea pe rumâni, căci îna­in­te de Răz­bo­i­ul Mare (de Inde­pen­denţă) avu­se­se mulţi arga­ţi valahi pe care îi munci­se fără milă şi îi jig­ni­se şi bătu­se ade­sea.

Cum necum, după ce româ­nii înce­pu­se­ră să vină în Ţara Nouă, Dobro­gea, Ali scă­pa­se de pedeap­să, cu aju­to­rul unor “pri­e­te­ni” de la oraş, unde tri­mi­se­se vite mari şi fru­moa­se pen­tru a fi ier­tat pen­tru pur­ta­rea din tre­cut. Şi îi mer­se­se pla­nul. Dar rumâ­nii cei vechi nu îl uita­se­ră. Acum şi cio­ba­nii nou-veni­ţi prin­se­se­ră ură pe el.

Dar vre­mea răz­bo­a­ie­lor tre­cu­se şi nimeni nu gân­dea să pună iară­şi mâna pe arme şi să facă iar văr­sa­re de sân­ge. Doar sfa­da ce ieşea ade­sea la fân­tâ­na cea mare nu se mai oprea… Arga­ţii lui Ali, mereu îi puneau pe fugă pe rumâni, de par­că apa ace­ea bună nu ar fi fost a tutu­ror. Şi bătrâ­nul Găne­scu o păţi­se, şi câţi­va copii se ale­se­se­ră cu vână­tăi, iar câte­va neves­te veni­se­ră plân­gând, după ce oame­nii Rău­lui le văr­sa­se­ră găleţi­le pli­ne. Acum răb­da­rea tutu­ror ajun­se­se la capăt…

Băr­ba­ţii mai tineri doreau răz­bu­na­re, bătrâ­nii vor­beau des­pre adu­ce­rea de la oraş a jan­dar­mi­lor iar feme­i­le lăcri­mau cuprin­se de tea­mă. Doar Maria, vădu­va, cea mereu pusă pe şotii şi gata să facă glu­me pe dată, avea şi acum un zâm­bet strâmb pe faţa‑i roşie şi rume­nă. Nu zicea nimic, dar se uita vese­lă la apus şi îşi “spă­la” pal­me­le bătu­ci­te de mun­ca la câmp, de par­că pe jos nu ar fi fost tină, ci cine ştie ce pârâu lim­pe­de pre­cum cris­ta­lul. Rumâ­nii se duse­ră la cul­ca­re, fără să hotă­ras­că ce anu­me vor face ziua urmă­toa­re. Noap­tea se lăsă pes­te vetre, şi pes­te cea nouă şi pes­te cea veche, iar umbre­le sale bătu­ră în lung şi în lat aşe­za­rea oame­ni­lor.

Dimi­nea­ţă, se auzi­ră pri­me­le ocări în lim­ba Pro­fe­tu­lui. Arga­ţii umblau îne­bu­ni­ţi, vor­bind în lim­ba lor şi stri­gân­du-şi stă­pâ­nul. Ali ieşi şi el din case­le sale şi înce­pu şi el să spu­nă câte şi mai câte. Cine­va făcu­se o fap­tă nemai­vă­zu­tă. Trei fân­tâni din sat, cele mai apro­pi­a­te Vetrei Noi erau unse la scri­peţi cu gră­si­me de porc, rău miro­si­toa­re. Alte trei fân­tâni, cele mai din­spre Vatra Veche rămă­se­se­ră aşa, cura­te, cum fuse­se­ră încă de la săpa­rea lor. Ali veni în frun­tea unei cete de arga­ţi, gata de băta­ie. Rumâ­nii le ieşi­ră şi ei în întâm­pi­na­re, fie­ca­re cu ce apu­ca­se să ia de prin casă, o fur­că, un cio­mag, un topor… Se măsu­ra­ră din ochii timp lung şi Ali, Rău, dar nici­o­da­tă fără min­te înţe­le­se că nu avea ce face. Ple­că repe­de, îna­in­te de a se trezi cu rumâ­nii pes­te el. În câte­va cea­suri îşi luă tot ce avea mai de preţ şi îşi lăsă case­le, luând dru­mul Man­ga­li­ei.

Sea­ra, rumâ­nii făcu­ră pace cu res­tul tur­ci­lor. Vor­bi­ră să folo­seas­că fie­ca­re câte trei fân­tâni şi să nu mai iasă sfa­dă între ei. Cu tim­pul, oda­tă ce seul de porc fu spă­lat de ploi şi uscat de vânt, obi­ce­iul fu uitat iar fân­tâ­ni­le fură folo­si­te de toa­tă lumea, fie acei oameni, rumâni, alţi cre­ş­tini sau musul­mani. Cât des­pre Maria Vădu­va, nimeni nu a şti­ut vreo­da­tă dacă nu cum­va ei îi tre­cu­se acel gând năs­tru­ş­nic de a unge scri­peţii fân­tâ­ni­lor cu gră­si­mea de porc…

Bibli­o­gra­fie – Mono­gra­fia Negru Vodă, Ana­le­le Dobro­gei 1920–1938 (adap­ta­re).


Man­ga­lia News, 18.05.2019. (sur­sa: povestilemariinegre.ro; foto – panoramio.ro).


piese-auto-mangalia.ro