VIITORUL LUMII: ANALFABETISMUL
    (Mihai Nadin, „Civilizaţia analfabetismului”)

    0
    290
    Booking.com

    VIITORUL LUMII: ANALFABETISMUL
    (Mihai Nadin, „Civi­li­za­ţia anal­fa­be­tis­mu­lui”).

    Floriana Jucan.

    Am pri­mit car­tea pro­fe­so­ru­lui Mihai Nadin, „Civi­li­za­ţia anal­fa­be­tis­mu­lui”, de la pre­o­tul Mihai Hau, con­si­li­er patri­ar­hal şi unul din­tre cei mai rafi­na­ţi inte­lec­tu­ali ai teo­lo­gi­ei, cu pre­ci­zarea că este cea mai bună car­te pe care a citit‑o în ulti­mii 25 de ani.

    O înco­ro­nez şi eu cu ace­la­şi atri­but. La înce­pu­tul lunii febru­a­rie, l‑am întâl­nit la Bucu­reşti pe autor şi l‑am între­bat des­pre sen­sul în care ne îndreap­tă evo­lu­ţia teh­no­lo­gi­ei şi des­pre supra­vi­eţu­i­rea „alfa­be­ti­za­ţi­lor” în lumea anal­fa­be­tă de mâi­ne.

    Pro­fe­so­rul MIHAI NADIN, pen­tru Q Maga­zi­ne:

    Ce înseam­nă anal­fa­be­tis­mul pen­tru Mihai Nadin?

    Sun­tem ceea ce facem! Aceas­ta se refe­ră la mun­ca noas­tră, la rela­ți­i­le noas­tre soci­a­le (inclu­siv la via­ța de fami­lie), la acti­vi­tă­ți­le recre­a­ti­ve. În pro­ce­sul de a face ceea ce facem — fie că este vor­ba des­pre o des­co­pe­ri­re ști­in­ți­fi­că sau că facem sex, că dan­săm, gătim sau ne dedăm la un act tero­rist, că îi aju­tăm pe cei nevo­iași, etc. – ne defi­nim pro­pria iden­ti­ta­te.

    Atunci când ceea ce facem nu mai nece­si­tă citi­tul și scri­sul, defi­ni­rea noas­tră prin expri­ma­rea ling­vis­ti­că – alt­fel spus, nevo­ia de alfa­be­ti­za­re – devi­ne carac­te­ris­ti­că civi­li­za­ți­ei anal­fa­be­tis­mu­lui. Este înlo­cu­i­tă de nevo­ia de a dobân­di expe­rien­ță și de a o trans­mi­te prin ima­gini, mul­ti­me­dia și o vari­e­ta­te de alte mij­loa­ce de expre­sie: ani­ma­ții, [0, 1] (i.e., alfa­be­tul Boo­lean de 2 lite­re) și for­mu­le mate­ma­ti­ce și ști­in­ți­fi­ce.

    Este un anal­fa­be­tism rela­tiv. Am colegi în medi­ul aca­de­mic care nu au citit o car­te în ulti­mii 20 de ani. Nive­lul de expri­ma­re ling­vis­ti­că al uno­ra din­tre ei nu mi-ar fi per­mis să ajung în cla­sa a 3‑a pri­ma­ră. Sunt însă ulu­i­tori în dome­ni­ul lor. Unii sunt neu­ro­chi­rurgi. Alții lucrea­ză în radi­oas­tro­no­mie. Unii sunt per­so­na­li­tăți remar­ca­bi­le în gene­ti­că. Pen­tru a dobân­di cunoaș­te­rea, ei folo­sesc lim­ba­je spe­cia­li­za­te de o pre­ci­zie extre­mă, dar cu o pute­re expre­si­vă redu­să. În cazul lor, până și lec­tu­ra revis­te­lor de spe­cia­li­ta­te este limi­ta­tă. O întrea­gă cohor­tă de asis­tenți le selec­tea­ză ceea ce pare a se apro­pia mai mult de inte­re­se­le lor spe­ci­fi­ce (Poli­ti­cie­nii nu sunt nici ei alt­fel: mem­brii cabi­ne­tu­lui scriu pen­tru ei, son­da­je­le îi infor­mea­ză „de unde bate vân­tul”).

    Anal­fa­be­tis­mul pre­zen­tă­ri­lor în Power­Po­int mer­ge până aco­lo încât voca­bu­la­rul tutu­ror docu­men­te­lor de tip Power­Po­int pos­ta­te pe Inter­net este mai limi­tat decât voca­bu­la­rul unui absol­vent de liceu de acum 30–40 de ani. Încă de la fon­da­rea sa, Hol­lywood-ul a prac­ti­cat dia­lo­gul de mai puțin de 800 de cuvin­te. Dacă vreți să învă­țați lim­ba engle­ză uitân­du-vă la fil­me, veți sfârși doar cu un voca­bu­lar par­ți­al al lim­bii. Cei mai mulți ame­ri­cani sunt în situ­a­ția asta.

    Cine sunt „anal­fa­beţii”?

    La limi­ta infe­ri­oa­ră, rata anal­fa­be­tis­mu­lui este extrem de ridi­ca­tă în rân­dul celor care aban­do­nea­ză lice­ul, al săra­ci­lor și al game­ri­lor. Finan­ci­al Times a rapor­tat recent că oame­nii de afa­ceri din Marea Bri­ta­nie au pro­ble­me cu arit­me­ti­ca. Stu­den­ții sunt tot mai puțin dis­puși să citeas­că mai mult de 2 – 3 pagini. Abi­li­ta­tea lor de a scrie un text coe­rent – care să nu fie pre­lu­at de pe net – este și mai redu­să.

    Năs­cut la 2 febru­a­rie 1938 la  Bra­şov, Mihai NADIN s‑a afir­mat încă din anii 70 ca scri­i­tor şi filo­sof, ini­ți­ind noua şti­inţă a este­ti­cii infor­ma­ţio­na­le.


    În para­lel cu pro­gre­sul spec­ta­cu­los din dome­ni­ul recu­noaș­te­rii vor­bi­rii – Cor­ta­na, Siri – nevo­ia de a citi dis­pa­re. Wiki­pe­dia citeș­te tex­tul în locul dum­ne­a­voas­tră. Mai mult încă, dacă doriți să pos­tați pe Wiki­pe­dia, puteți dic­ta. Nimeni nu va ști vreo­da­tă dacă abi­li­tă­ți­le dum­ne­a­voas­tră de scri­e­re sunt redu­se sau lip­sesc cu desă­vâr­și­re. Refe­rin­du-mă la cine sunt ade­vă­ra­ții anal­fa­beți ai zile­lor noas­tre, i‑aș adă­u­ga pe ace­ia care nu au gătit nici­o­da­tă ceva din „te miri ce” și nu cunosc decât supa din con­ser­vă sau pachet. Sau pe ace­ia care nu s‑au anga­jat nici­o­da­tă într‑o rela­ție de fami­lie, limi­tân­du-se la con­ve­nien­ța coa­bi­tă­rii. Sau, pen­tru a da un alt exem­plu, pe ace­ia care au „pro­gra­mat” ulti­me­le răz­bo­a­ie – incluzându‑i aici și pe pro­gra­ma­tori – pur­ta­te de mili­tari anal­fa­beți, inca­pa­bili să citeas­că fie și instruc­țiu­ni­le de între­ți­ne­re a arma­men­tu­lui lor sofis­ti­cat.

    Spre deo­se­bi­re de epo­ca civi­li­za­ți­ei alfa­be­tis­mu­lui, când nu era posi­bil să fii efi­cient decât în baza abi­li­tă­ți­lor ling­vis­ti­ce, astăzi, a fi efi­cient înseam­nă a te defini într-un uni­vers al unor mij­loa­ce de expre­sie și comu­ni­ca­re extrem de limi­ta­te, dar extrem de efi­cien­te. Sun­tem cu toții anal­fa­beți în rela­ție cu lim­ba exper­ți­lor. Avem însă pre­ten­ții și dorin­țe care duc la nevo­ia creș­te­rii în con­ti­nu­a­re a efi­cien­ței. Pro­ce­sul ne sileș­te să atin­gem un nivel de anal­fa­be­tism ce ar putea afec­ta coe­ziu­nea soci­e­tă­ții. Ame­ri­ca de astăzi nu mai știe ce e coe­ziu­nea.

    NU CONSUMĂM. SUNTEM CONSUMAȚI

    Por­nind de la prin­ci­pi­ul „sun­tem mai sin­guri, dar mai mulţi”, ris­că alfa­be­ti­za­ţii să dis­pa­ră, să fie izo­lați, să se exi­le­ze într-un uni­vers tot mai mic?

    Ris­cul la care vă refe­riți este real. În momen­tul în care teh­no­lo­gia fie înlo­cu­ieș­te efor­tul uman, fie îl face tot mai frag­men­tat, resim­țim o schim­ba­re la nive­lul con­di­ți­ei uma­ne. Soli­da­ri­ta­tea nu a fost nici­o­da­tă o expre­sie a stă­rii ide­a­li­za­te a unor oameni care să fie dră­gu­ți unii cu alții. Atunci când oame­nii au nevo­ie unii de alții, sunt uniți. Dată fiind efi­ca­ci­ta­tea extre­mă în con­di­ți­i­le cunoaș­te­rii dis­tri­bu­i­te, a struc­tu­ri­lor des­cen­tra­li­za­te de vie­țu­i­re și de via­ță poli­ti­că, indi­vi­zii depind tot mai puțin unii de alții.

    În struc­tu­ra de tip alfa­be­tist a fami­li­ei, depen­den­țe­le reflec­tau foar­te pre­cis struc­tu­ra lim­ba­ju­lui – ver­bul era băr­ba­tul, sub­stan­ti­vul era feme­ia, etc. Din moment ce nu mai avem nevo­ie unii de alții așa cum aveam în tre­cut, fami­lia este înlo­cu­i­tă de un ansam­blu dife­rit de rela­ții – ser­vi­cii soci­a­le, cen­tre de zi, gru­puri de aju­tor ad hoc. Nema­ia­vând timp să fim părinți, cum­pă­răm sub­sti­tu­iri.

    Indi­vi­dul autar­hic nu are un simț al comu­ni­tă­ții și nici sim­țul apar­te­nen­ței la ceva. Până și domnia legii și, cu atât mai mult, regu­li­le baza­te pe reli­gie, este amen­da­tă. Ilu­zia este una de inde­pen­den­ță. Rea­li­ta­tea se rezu­mă, însă, la nive­luri de depen­den­ță ase­mă­nă­toa­re mai curând cu adic­ți­i­le. Gân­diți-vă la tine­rii care stau la coa­dă trei zile și trei nopți pen­tru ulti­mul gad­get, pe care să îl cum­pe­re pe cre­dit – banii alto­ra –, și de care se vor deba­ra­sa după un timp mai scurt decât cel nece­sar pen­tru a pune mâna pe el. Ei nu con­su­mă. Sunt con­su­mați.

    Dacă astăzi, într-un minut, pro­du­cem mai mul­tă infor­ma­ţie decât în toa­tă isto­ria ome­ni­rii, chiar folo­seş­te TOATĂ aceas­tă infor­ma­ţie? Cum vă expli­ca­ţi para­do­xul rafi­nă­rii infor­ma­ţi­ei direct pro­porţio­na­lă cu o lume tot mai incul­tă?

    Ca să fie clar: noi pro­du­cem mai mul­te date, nu mai mul­tă infor­ma­ție. Între­ba­rea dum­ne­a­voas­tră a sur­prins o eroa­re făcu­tă de aproa­pe ori­ci­ne men­țio­nea­ză era infor­ma­ți­ei. Am făcut‑o și eu. Doar date­le aso­ci­a­te unui sens, unui înțe­les – ceea ce se chea­mă mea­ning în Engle­ză, sau Bede­ut­ung în Ger­ma­nă – repre­zin­tă infor­ma­ție. A afir­ma câte tri­li­oa­ne de dolari sunt tranzac­țio­na­te la bur­să înseam­nă a fur­ni­za date. A aso­cia un sens ace­lei can­ti­tăți. A afla câți bani sunt inves­tiți în acti­ve pe ter­men lung înseam­nă infor­ma­ție. Ne spu­ne ce sume de  bani sunt inves­ti­te pen­tru pen­sii, sau alo­ca­te unor pro­iec­te pe ter­men lung, cum ar fi între­ți­ne­rea infras­truc­tu­rii. Tre­bu­ie să cla­ri­fic acest aspect deo­a­re­ce mă între­bați cât de uti­le sunt date­le. După cum a spus soția mea, „În era infor­ma­ți­ei, cel mai greu este să obții infor­ma­ția de care ai nevo­ie.” Obser­va­ția aceas­ta nu se refe­ră doar la o cău­ta­re pe Goo­gle, ci ara­tă cât de difi­cil este să aso­ciezi date­le cu sco­pul cău­tă­rii.

    Sis­te­me­le de navi­ga­re sunt mult mai bune deo­a­re­ce în inte­rac­țiu­nea din­tre cine­va care cau­tă infor­ma­ții, de pil­dă „Unde este cea mai apro­pi­a­tă fri­ze­rie?” și baza de date unde sunt sto­ca­te date­le, uti­li­za­to­rul joa­că cel mai impor­tant rol. Nive­lul de igno­ran­ță pe care l‑am atins în epo­ca big data reflec­tă fap­tul că am ajuns depen­denți de arte­fac­te care ne înlo­cu­iesc pro­pria jude­ca­tă. Cum nu mai sun­tem dis­puși să inves­tim în făp­tu­ra uma­nă – a deve­nit prea scump – inves­tim în mașini. Ast­fel, mulți din­tre mem­brii soci­e­tă­ții devin, efec­tiv, inu­tili. Nu spun că asta tre­bu­ie să se întâm­ple; spun, mai curând, că aces­tea sunt ale­ge­ri­le pe care le fac oame­nii. Nu ne sunt impu­se, le facem noi când cum­pă­răm mai mult decât avem nevo­ie, deci pre­tin­dem încă și mai mult, la pre­țul cel mai scă­zut cu putin­ță.

    PREVĂD O REVOLUŢIE DIGITALĂ

    Stu­di­a­ţi com­por­ta­men­tul uman ver­sus teh­no­lo­gie şi şti­inţă, şi în ace­la­şi timp anti­ci­pa­ţi evo­lu­ţii. Cu zeci de ani în urmă aţi pre­vă­zut o teh­no­lo­gi­za­re com­ple­tă în anul 2016 şi iată că se întâm­plă. Spre ce ne îndrep­tăm într-un ori­zont de timp de 10–20 de ani?

    Tot ceea ce îi pre­zint citi­to­ru­lui nu este rezul­ta­tul inspi­ra­ți­ei poe­ti­ce și, cu atât mai puțin, al spe­cu­la­ți­ei. Am con­stru­it un model al schim­bă­ri­lor soci­e­ta­le suc­ce­si­ve, inspi­rat din ști­in­ța sis­te­me­lor com­ple­xe, îl puteti gasi pe You­Tu­be. (n.r. – You­Tu­be – A bifur­ca­tion cal­led 2016.)

    Aduc în dis­cu­ție carac­te­rul nece­sar al schim­bă­ri­lor pe care le tră­im. Atât timp cât fiin­țe­le uma­ne urmea­ză un curs al acțiu­nii pro­pul­sat de dorin­ța de a avea acces la tot la cel mai mic preț și cu cel mai mic efort, nevo­ia de efi­cien­ță ne va sili să atin­gem cicluri mai scur­te de ino­va­ție și tipa­re mai rapid per­tur­ba­toa­re. Dacă moto­rul digi­tal ar fi înlo­cu­it numai aba­cul, doar cei care pro­du­ceau aba­ce și-ar fi pier­dut slu­j­ba. Moto­rul digi­tal îi înlo­cu­ieș­te, însă, pe toți ace­ia care, în cadrul soci­e­tă­ți­lor indus­tri­a­le, erau impli­cați în sar­cini repe­ti­ti­ve.

    În urmă­to­rii 10 ani, auto­ma­ti­za­rea va face să dis­pa­ră, la nivel mondi­al, mai bine de 50 de mili­oa­ne de locuri de mun­că. Dată fiind creș­te­rea popu­la­ți­ei – care în mul­te păr­ți ale lumii a scă­pat total de sub con­trol – ne vom con­frun­ta cu o situ­a­ție în care câți­va vor ajun­ge să fie răs­pun­ză­tori de marea majo­ri­ta­te și, în con­se­cin­ță, vor avea o pozi­ție de pute­re pe care nicio demo­cra­ție nu ar putea‑o accep­ta. De ace­ea, pre­văd că în para­lel cu auto­ma­ti­za­rea și mij­loa­ce­le de con­trol având la bază inte­li­gen­ța arti­fi­ci­a­lă, ar putea avea loc o revo­lu­ție digi­ta­lă care va pune sub sem­nul între­bă­rii tot ceea ce știm des­pre poli­ti­că, for­me de guver­na­re, pro­pri­e­ta­te și con­cep­te simi­la­re care țin de via­ța soci­a­lă.

    Am par­ti­ci­pat la o emi­siu­ne de radio în care tema a fost digi­ta­li­za­rea în cul­tu­ră şi am spus apă­sat că un tur real prin Luvru nu poa­te fi com­pa­rat cu un tur vir­tu­al. Apa­rţin mode­lu­lui tra­di­ţio­na­list, pe cale de dis­pa­ri­ţie sau unei din ce în ce mai mari mino­ri­tă­ţi? (per­mi­teţi-mi meta­fo­ra anta­go­nis­mu­lui!)

    Recent, în tim­pul unui con­cert minu­nat care a avut loc la Zuri­ch, în care Her­bert Blom­ste­dt a diri­jat o inter­pre­ta­re a lucră­rii Poe­sis de Ing­var Lun­dholm, cine­va cu un iPho­ne a reu­șit să stri­ce plă­ce­rea ascul­tă­to­ri­lor care i se aflau în pre­a­j­mă. Ei bine, dacă va doriți o expe­rien­ță artis­ti­că e de pre­fe­rat să vă duceți să o vedeți, să o auziți, să o atin­geți, să o miro­siți – și să spe­rați că bar­ba­rii digi­tali nu vor inter­ve­ni. Asta nu înseam­nă că nu veți fi supuși bar­ba­ris­mu­lui ace­lo­ra care con­fun­dă expe­rien­ța este­ti­că cu un exer­ci­țiu de înre­gis­tra­re. La Her­mi­ta­ge, în St. Peter­sbu­rg, Madon­na Lit­ta (atri­bu­i­tă lui Leo­nar­do da Vinci) a deve­nit obiec­tul unor „selfie”-uri până într-aco­lo încât îți doreai să îi ții pe săl­ba­tici la dis­tan­ță. Totuși, nu i‑aș reco­man­da nici­o­da­tă cui­va să încer­ce să pătrun­dă sem­ni­fi­ca­ția aces­tei lucrări privind‑o în cărți sau descarcând‑o de pe Inter­net. (La Vie­na, unde oame­nii au sim­țul umo­ru­lui, li s‑a ofe­rit celor dis­pe­rați să se vadă în Săru­tul lui Gus­tav Klimt o repro­du­ce­re mare a tablo­u­lui).

    Din per­spec­ti­va înțe­le­ge­rii mele, lucru­ri­le se vor așe­za până la urmă, ast­fel încât o mino­ri­ta­te va con­ti­nua să pre­gă­teas­că supă aca­să, din te miri ce, în timp ce alții își vor încă­lzi supa la con­ser­vă fără să rea­li­ze­ze vreo­da­tă ce pierd. Unii vor mer­ge la con­cer­te și la muzee, alții vor con­ti­nua să con­su­me arta „la con­ser­vă”.

    Publi­cul nu mai știe dife­ren­ța din­tre ori­gi­nal și copie.

    Vă invi­tăm să citiți arti­co­lul inte­gral pe qmagazine.ro/viitorul-lumii-analfabetismul


    piese-auto-mangalia.ro

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Va rugam sa adaugati un mesaj
    Va rugam sa introduceti numele