Fără porecle, intimidări, umiliri şi violenţe între elevi! Bullying-ul în școli, interzis prin lege în România!

0
110

Bullying-ul în școli, interzis prin lege în România. Fără porecle, intimidări, umiliri şi violenţe între elevi! (Bullying = Hărțuire).

Începând de marți, 4 decembrie, poreclele, insultele, tachinările, intimidările, umilirile și violențele în școli sunt interzise prin lege.

Inițiativa legislativă împotriva violenței psihologice – bullying în școli a fost adoptată de Senat, care este cameră decizională.

Legea Educaţiei Naţionale a fost astfel completată cu o secţiune care prevede expres definirea şi prevenirea bullying-ului, asistenţa psihologică, dar şi formarea şi informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.

Astfel, violenţa, care se poate manifesta fie fizic, prin comportamente repetate de lovire, piedici, îmbrânceli, plesnit sau alte forme asemenea, fie verbal, prin porecle, insulte, tachinări, intimidări, umiliri, va fi interzisă prin lege şi se vor lua măsuri ca aceasta să fie combătută în toate ciclurile educaţionale: primare, gimnaziale şi/sau liceale.

Violenţa din şcoli, combătută cu ajutorul legii

Iniţiativa legislativă care defineşte, previne şi interzice violenţa psihologică – bullying-ul, a modificat şi completat Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Senatorii au votat iniţiativa în unanimitate, potrivit News.ro

Legea Educaţiei Naţionale a fost astfel completată cu o secţiune care prevede expres definirea şi prevenirea bullying-ului, asistenţa psihologică, dar şi formarea şi informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.

Legea fusese adoptată de Camera Deputaţilor în 31 octombrie. (sursa: observator.tv).


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm scrieți comentariul
Vă rugăm să scrieți numele dvs. aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.