Lucian Avramescu – Azi duci o bătălie, române, cu românii

0
27

Sărbătorim Unirea, certându-ne hapsân,
Românul îl urăște de moarte pe român,
Iar țara e tranșată de măcelari strigoi
Aleși nu de aiurea, sunt hoții dintre noi.

Au ruginit pe șine trenuri ce-au mers cândva
Și-a ruginit cu totul chiar și istoria.

Pe cine să mai pui în filele ei goale,
Ce patriot din moartea voinței să ne scoale?

Mi-e milă de această redută centenară,
Ruină care merge pe șine fără gară,
Iar marile șosele ajuns-au drum de țară,
Mi-e milă de această ruină centenară.

Un lucru s-a-ntâmplat, subit și deodată,
Mi-e patria în vile și iahturi, mai bogată,
Proprietari sunt unii ce n-au muncit vreodată,
Iar litera din carte le pare demodată.

Popor viteaz, ți-adună, precum Ștefan, oștirea
Din văile planetei, dă pretutindeni știrea,
Pune pe piscuri focuri, să afle-al tău norod
Că te-ai trezit și nu ești – cum te-au crezut – nerod.

Serbez azi Centenarul, lângă frumoși copii
Care-ți recită, țară, uitate poezii
În care neamul ăsta a biruit mereu,
Crezând în nemurire și-n bunul Dumnezeu.

Ca niciodată astăzi, ai de luptat, române,
Cu cel care, în tine, te fură și răpune,
Nu-s rușii și nici nemții, nici turcii și nici hunii,
Azi ai o bătălie, mai dură, cu românii.

Lucian Avramescu, 24 noiembrie 2018, Sângeru. (sursa: ampress.ro).


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm scrieți comentariul
Vă rugăm să scrieți numele dvs. aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.