Românu‑i frate cu sămânța
— povestire de Dana Fodor Mateescu

0
176
Booking.com

Românu‑i fra­te cu sămân­ța — poves­ti­re de Dana Fodor Mate­es­cu.

Tan­ti Meri, feme­ia de ser­vi­ciu de la blo­cul meu, mân­ca semin­țe non-stop, cu o rapi­di­ta­te fan­tas­ti­că: secun­da și sămân­ța! Mni­am-mni­am-mni­am, ptiu, mni­am-mni­am-mni­am, ptiu! Cum le înghi­țea? Cum de nu se îne­ca? N‑am înțe­les nici­o­da­tă.

De ce o che­ma Meri și nu Maria, Mar­ghi­oa­la sau Mări­oa­ra? Mi‑a poves­tit, nu s‑a lăsat: „În tine­re­țe făceam curat la una dă era pro­fe­soa­ră de ingle­ză. Și aia, în loc dă Maria, mă stri­ga Meri. O fan­do­si­tă! Nu‑i plă­cea Maria. Și Meri în sus, Meri în jos…Așa am rămas.”

Meri crăn­ță­nea semin­țe mereu. Era feno­me­na­lă! Și pli­i­i­nă de pil­de și de idei elec­to­ra­le de genul: „Făi, fată, să fiu io pre­șe­din­tili Româ­ni­ei…, dau cu ei dă pământ, pun papu­cu‘ pă capu‘ lor și: harști, le iau bere­ga­ta! Pă corupți îi bag la puș­că­rie, și pă ăi buni îi laud la tili­vi­zor. Să vază o lume! Aș da pen­sii la bătrâni, că a mun­cit o via­ță, aș da dă lucru la toa­tă sufla­rea. Ai împli­nit 14 ani? La mun­că, băăăă, gata!” În timp ce-mi „espli­ca” dădea din mâini și învăr­tea mătu­ro­i­ul cu dex­te­ri­ta­te, așa cum făcea în vre­mu­ri­le bune Bru­ce Lee cu nun­ge­a­cul lui.

Eu o apro­bam, da, da…, ea mai rău se înfo­ia:

-Păi să mă lase pă mine, fome­ie bol­na­vă și săr­ma­nă, cu șase copii și ope­ra­tă dă trân­ji dă trei ori la spi­ta­lu‘ Muni­ci­pal, cu o pen­sie dă 500 dă lei pă lună? Și cu sca­ra asta dă nesim­țiți, băăă nesim­ți­ți­lor! care scui­pă și trăn­teș­te ușili dă la lift cân‘ vrea ei? Băăă, ce tragi dă clan­ța aia așa? A pus‑o tac-tu? Ia că vin io la tine!!!”

Și vââââ­j­j­jj, arun­că întâi mătu­ra, ca Făt-fru­mos buz­du­ga­nul, gata să păleas­că țeas­ta unui puși de vreo 12 ani care voia să des­chi­dă ușa lif­tu­lui și nu putea…

Am urmărit‑o ade­sea, pe șes­ta­che, să nu mă vadă… Ea scui­pa coji, și tot ea mătu­ra. Dimi­nea­ța ne întâl­neam pe scări. Tan­ti Meri era împo­do­bi­tă de coji negre pe piept, în păr, pe bar­bă și mârâia prin­tre poli­pii nazali un cân­te­cel de pe la ea din sat. Mai mare „dra­gul” s‑o vezi!

Îmi mer­gea prost toa­tă ziua! Tre­bu­ia să fac trei pași îndă­răt, ca atunci când îmi tăia calea o mâță nea­gră și să-mi scuip în sân.

Oda­tă am întrebat‑o:

-Bre, tan­ti Meri, nu te dor făl­ci­le de atâ­tea semin­țe?

Feme­ia s‑a oprit o cli­pă din ron­ță­it și m–a pri­vit așa, ca o cur­că în tran­să. Avea un ochi pe jumă­ta­te închis și o coa­jă lipi­tă pe buză:

-Ba mă doa­re, da‑s obiș­nu­i­tă dă mică. Mama, Dum­ne­zeu s‑o ier­te, ne dădea sămin­țe să halim când nu aveam mân­ca­re. Are vita­mi­ne. Cu d‑astea am cres­cut și cu d‑alea dă dov­lea­că, ete-așa cum mă vezi! Sămân­ța dă floa­re e pre­te­na popo­ru­lui, să știi și tu!

Tăti­cu‘ a făcut răz­bo­iu‘, a fost pă la bucă­tă­rie. Îmi poves­tea că mân­ca sol­da­ții la sâmin­țe­ee dă să umfla! Oda­tă a prins neș­te nemți. Erea morți dă foa­me. Tăti­cu‘, milos, le‑a dat sămin­țe. Neam­țu‘ a strâm­bat dân nas și i‑a zis Șai­ze! Cum șai­ze, mă, te‑n cur pă mă-ta, io am gri­jă dă tine și tu șai­ze? Ai sic­tir dă nazist împu­țit și… jart! I‑a tras una pes­te bot! Da‘ tu, Dano, nu vrei neș­te sămin­țe? Na, că mai am dăs­tu­le…

De fri­că să nu-mi ardă și mie una pes­te ruj, am accep­tat. Știți că erau bune? Nițel ude de la transpi­ra­ție pal­me­lor ei de feme­ie mun­ci­toa­re, cu bătă­turi zdra­ve­ne și linii ale vie­ții ca alea de la tram­va­i­ul 41… Am scui­pat împre­u­nă, pri­e­te­neș­te, de par­că ne ști­am de când lumea. Aaa­a­a­a­a­a­a­a­a­a­aa. Că bine mai era! Apoi, am filo­so­fat împre­u­nă, ea spri­ji­nin­du-se de coa­da mătu­rii, eu de zidul blo­cu­lui. Daaa! Un gust divin!

Și gân­du­ri­le mele au prins aripi din coji de semințe….Clar! Ele vor exis­ta mereu în via­ța noas­tră. Dacă e să mă iau după tan­ti Meri, bucă­țe­le­le aste negre ca niș­te gân­dă­cei fac par­te din isto­ria popo­ru­lui, din cul­tu­ra lui popu­la­ră și tra­di­ți­i­le stră­mo­șești. Pui una în pământ și iese o mân­dre­țe de floa­re care con­ți­ne sute…Sămânța e ca mio­ri­ța, a fost în buzu­na­re­le noas­tre, ală­tu­ri de noi în răz­bo­a­ie, și la bine și la greu, încă din cele mai vechi tim­puri.

Poa­te fi folo­si­tă ca slo­gan, ca sim­bol elec­to­ral. Votați sămân­ța!!! Ea vă scoa­te din sără­cie! Ea vă astâm­pă­ră foa­mea! Setea! Dis­pe­ra­rea! Vă duce pe dru­mul cel bun! Sămân­ța poa­te fi pic­ta­tă, cân­ta­tă în ver­suri, făcu­tă statuie…ia gân­diți-vă! Ce mode­le miș­to de rochii tip sămân­ță ar putea cir­cu­la prin urbe? Dar ca dese­ne pe mate­ri­a­le­le tex­ti­le?

Ar fi emi­siuni la radio cu pre­mii ce con­stau într‑o pun­gă de trei kile de semin­țe, bune la meci sau la fil­me cu Van Dam­me. Biju­ti­e­rii ar face ine­le cu pie­tre pre­ți­oa­se în for­mă de sămân­ță de floa­rea-soa­re­lui, cer­cei, pan­dan­ti­ve…

Dar tan­ti Meri mi‑a risi­pit ide­i­le cu un râgâit înțe­lept:

-Făi, fato, noi tre să cin­stim sămân­ța! Să o dese­năm pă stea­gu țării, să o punem în cioc la vul­tu­ru‘ ăla, lân­gă cru­ce…

-Aaau, cum bre, lân­gă cru­ce, ai înne­bu­nit??? Și aia e o acvi­lă, nu e vul­tur!, am certat‑o eu.

-Nu e bine, ai drep­ta­te! Mai bine i‑o lipim pă pept! s‑a răzgân­dit vese­lă.

-Pă pept e în regu­lă!, zic și eu, molip­sin­du-mă de la ea… Mni­am-mni­am-Ptiu! Mni­am-mni­am — Ptiu!

Dana Fodor Mate­es­cu, sep­tem­brie 2018.


MNArti­co­le­le sem­na­te de Dana Fodor Mate­es­cu și publi­ca­te de coti­dia­nul onli­ne Man­ga­lia News, pot fi citi­te aici. Meri­tă! În ace­lași timp, vă reco­man­dăm cu căl­du­ră să vizi­tați și colec­ți­i­le de artă popu­la­ră de pe Artizanescu.ro și să coman­dați obiec­te­le de arti­za­nat pre­fe­ra­te. Artizanescu.ro res­pec­tă tra­di­ți­i­le româ­nești!


piese-auto-mangalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele