Mircea M. Ionescu — Mic Poem pentru UNICUL HAMLET al Fotbalului Românesc…

0
224

Mir­cea M. Ione­scu — La 26 august, acum 71 de ani, la Pitești, s‑a năs­cut UN NEMURITOR: NICOLAE DOBRIN!

Mic Poem pen­tru UNICUL HAMLET al Fotba­lu­lui Româ­nesc…

Într-un timp
Nor­mal
Dobrin
Ar fi jucat
ime­di­at
La Real,
Îl tot che­mau
Torea­do­rii!
Uni­cul
par­tid
i‑a barat,
însă,
rapid
dru­mul
spre Madrid,
Poar­ta
Spre Glo­ria
Lumii.
Ceau­șes­cu
Avea,
chi­pu­ri­le,
Gri­jă de popor
Cum să nu mai
Avem
Aca­să
Fior
Din
Magia
lui Dobrin,
“Să se bucu­re
De el
Stră­i­nii?!
Să-și nume­re
La ei
Țechi­nii?!
Dobrin
Este
Bun națio­nal,
Să joa­ce
Numai aca­să
Pen­tru români”,
Dixit
Tira­nul.

Aca­să,
Lumea
Aștep­ta
Prin­țul
Să apa­ră
Noap­tea
Sub
Lună pli­nă
Măcar
O repri­ză
în Națio­na­lă
Să înno­bi­le­ze
Mun­di­a­lul aztec
În gru­pa de foc
Cu Anglia,
Ceho­slo­va­cia
și
Regi­na-Regi­ne­lor,
Bra­zi­lia.
La Gua­da­la­ja­ra,
Dobrin
ar fi fer­me­cat lumea
Cu fotba­lul lui
Sunet-fior de vioa­ră!

Ange­lo, însă,
Tira­nul nos­tru,
Nu al Pado­vei,
Plus
Cama­ri­la
“Câi­ni­lor roșii”
Și vreo doi
Zia­riști
Otră­viți
L‑au exi­lat
În tri­bu­nă,
Fără pașa­port
Fără
Drept la repli­că.
Prin­țul n‑a dan­sat,
În vara lui ‘70
Prin­tre azteci,
Măcar
O cli­pă,
Gând
De recu­noș­tin­ță
Pen­tru cali­fi­ca­re
Păgâ­nii
I‑au și ares­tat
Cli­pa de‑o via­ță!

Cri­ma
De la Gua­da­la­ja­ra
A întris­tat,
revol­tat,
Țara,
Dobrin
A rămas,
Ce folos,
Prinț nedrep­tă­țit,
Neu­i­tat!

Pes­te
37 de ani
Într‑o emi­siu­ne TV
“Idoli și Legen­de”
Live
Nico­lae Dobrin
și
Ște­fan Ior­da­che
Două genii
Unul lân­gă altul
În pla­tou,
La Teles­port,
Și încă un ceas
Și jumă­ta­te
După,
La o cafea
Și‑o țiga­ră.
Mare­le Actor,
Ulu­i­to­rul Ham­let
Al Tea­tru­lui Româ­nesc
Fas­ci­nat
Că stă lân­gă
Dobrin,
“Un dar dat de Dum­ne­zeu
Nouă,
Româ­ni­lor”,
L‑a tot între­bat
Pe
Nefe­ri­ci­tul
Prinț
Care‑i
Ade­vă­rul-ade­vă­rat
De ce
N‑a jucat
La Gua­da­la­ja­ra?!
Prin­țul
Însin­gu­rat,
Uni­cul Ham­let
Al Fotba­lu­lui
Româ­nesc,
El,
Nico­lae Dobrin,
Prin­țul din Tri­va­le,
Ne‑a pus
Să jurăm
În fața
Lui Dum­ne­zeu
Că nu vom
Spu­ne
Nimă­nui,
Nu vom scrie
O lite­ră
Fără apro­ba­rea lui.
Am jurat,
Împre­u­nă cu
Ște­fan Ior­da­che,
Sub crez sin­cer în Dum­ne­zeu!
În mare,
Ști­am
“Asa­si­nii”,
Dar ce ne‑a
Măr­tu­ri­sit
Mare­le nedrep­tă­țit
Ne‑a făcut sta­tui!
Cum lumii să‑i spui
Când am jurat?!
Ce păcat
Că Prin­țul
A pus lacăt
Ade­vă­ru­lui
Con­dam­nân­du-ne
Să‑l luăm cu
Noi,
Aco­lo,
depar­te,
depar­te…

La des­păr­ți­re,
Dobrin
S‑a răz­vră­tit,
Cer­tând,
Par­că,
Des­ti­nul:
“N‑a fost nicio
Cri­mă
la Gua­da­la­ja­ra!
Dum­ne­zeu
îi va jude­ca,
Eu i‑am ier­tat!”

Prin­țul a ier­tat
Niș­te pig­mei,
Bie­ții de ei!
Prin­țul
N‑a abdi­cat
de la
chi­nul
Sublim
de a fi Om!

Niciun român n‑a uitat
Cum un Prinț
A fost asa­si­nat
La Mun­di­a­lul mexi­can,
Gua­da­la­ja­ra,
Gua­da­la­ja­ra,
Nu pot să mai ascult
Mar­i­a­chis,
Mă înec
În lacri­mi!

(Din volu­mul de poe­me „Amba­sa­do­rii mei din Olimp”, apă­rut anul tre­cut!).

Sur­sa: mirceamionescu.com


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele