Fregata Mărășești, ‘Doamna Mărilor’ — Povestea unei nave și a unui film [VIDEO]

0
2175

Iată ce ne poves­teș­te Adri­an Tiron, fiul coman­do­ru­lui Ale­xan­dru Tiron, cel care a coman­dat Dis­tru­gă­to­rul Mără­șești din mar­tie 1992, până în anul 1995:

”Man­ga­lia era un oraș de mari­nari. Era o ade­vă­ra­tă splen­doa­re să‑i vezi, la ora trei juma­te, când ieșeau de la mun­că! Se albeau stră­zi­le, de uni­for­me­le lor… Era ceva fan­tas­tic! Nave mili­ta­re erau pre­zen­te în actu­a­lul port turis­tic, în rada por­tu­lui Man­ga­lia, în șan­ti­er, pes­te tot. Când a apă­rut (nava), tot ora­șul vuia: ”Facem un cru­ci­șă­tor!” Eram elev de liceu, atunci și, chiar dacă era liceu de mate­ma­ti­că-fizi­că, prac­ti­ca o făceam în șan­ti­e­rul naval, la pilă și cio­can… Ei, să ai oca­zia să urci și să dai la pilă și cio­can pe o ase­me­nea ”ches­tie”, par­că nu mai era atât de deran­jant… Erai pe cru­ci­șă­tor! Copi­ii, între ei: ”Bă, am fost! L‑am văzut!” Ia uite ce e, ia uite cum ara­tă! Era un subiect per­ma­nent…”

Des­pre  Dis­tru­gă­to­rul Mără­șești și des­pre coman­do­rul ® Ale­xan­dru Tiron, iată câte­va rân­duri ”smul­se” de la dum­ne­a­lui chiar de fiul său, Adri­an:

”Înce­pând cu luna mar­tie 1992, am fost avan­sat în func­ția de coman­dant al Dis­tru­gă­to­ru­lui Mără­șești, aflat la acea dată în Șan­ti­e­rul Naval Mili­tar Man­ga­lia. Prin efor­turi deo­se­bi­te, am dus la redu­ce­rea dras­ti­că a ter­me­ne­lor de revi­zie și moder­ni­za­re a navei și la intra­rea aces­te­ia într‑o peri­oa­dă inten­să de pre­gă­ti­re de lup­tă. Con­di­ți­i­le de pre­gă­ti­re pen­tru lup­tă au fost deo­se­bit de com­ple­xe, deter­mi­na­te de teh­ni­ca nou insta­la­tă la bor­dul navei și de efec­ti­ve­le noi numi­te în mul­te din func­ți­i­le de pe navă.

Am reu­șit să for­măm un echi­paj bine pre­gă­tit, ceea ce a con­vins auto­ri­tă­ți­le supe­ri­oa­re să ne încre­din­țe­ze misiu­nea de a redes­chi­de acel marș exe­cu­tat de pri­mul Dis­tru­gă­tor Mără­șești, în anul 1938. În luna sep­tem­brie am exe­cu­tat pri­mul marș de instruc­ție în Marea Medi­te­ra­nă, cu exer­ci­ții de lup­tă, având par­te­neri nave din flo­te­le mili­ta­re ale Fran­ței și Spa­niei. Atât exer­ci­ți­i­le din mare, cât și cele din Tou­lon și Bar­ce­lo­na au făcut cunos­cu­tă Flo­ta Mili­ta­ră Româ­nă și nive­lul ridi­cat de pre­gă­ti­re al ofi­țe­ri­lor, maiș­tri­lor mili­tari și sol­da­ți­lor noș­tri.

Tot în 1994, sep­tem­brie, am con­dus nava în cadrul apli­ca­ți­ei Pon­ti­ca 94, apli­ca­ție la care au par­ti­ci­pat obser­va­tori mili­tari din foar­te mul­te țări. Am exe­cu­tat cu suc­ces misiuni rea­le cu tot arma­men­tul din dota­rea navei mai puțin rache­te­le nava­le. Atât obser­va­to­rii cât și pre­sa au făcut apre­ci­eri deo­se­bi­te asu­pra nive­lu­lui de pre­gă­ti­re al echi­pa­ju­lui. În peri­oa­da 19 – 25.10.1994 am coman­dat nava în cadrul apli­ca­ți­ei mul­ti­na­țio­na­le Mari­tim Par­t­ner, con­du­să de SUA (Cdor. Slo­u­kom), apli­ca­ție care s‑a des­fă­șu­rat pen­tru pri­ma dată în Marea Nea­gră.

La apli­ca­ție au mai par­ti­ci­pat nave din: SUA‑2, Bulgaria‑2, Rusia‑1, Ukraina‑1, Turcia‑1, Italia‑1, Grecia‑1. În con­di­ții foar­te gre­le de navi­ga­ție pe o mare de gra­dul 8 și vânt extrem de puter­nic am reu­șit să exe­cu­tăm cu suc­ces toa­te misiu­ni­le pri­mi­te, inclu­siv tra­geri rea­le cu arma­men­tul de arti­le­rie de la bord.

La bilan­țul apli­ca­ți­ei des­fă­șu­rat în por­tul Con­stan­ța, în pre­zen­ța coman­dan­tu­lui Mari­nei Mili­ta­re, V.Am. Ange­les­cu Ghe­or­ghe, coman­dan­tul apli­ca­ți­ei a evi­den­ți­at modul în care Dsg. Mără­șești și‑a înde­pli­nit misiu­ni­le pri­mi­te. Deo­se­bit de impor­tan­tă a fost pre­zen­ța la bilan­țul apli­ca­ți­ei a coman­dan­tu­lui flo­tei a 6‑a ame­ri­ca­ne din Medi­te­ra­nă, Vicea­mi­ral Jose­ph Pru­e­her, care a ținut să întă­reas­că întă­reas­că apre­ci­e­ri­le pozi­ti­ve des­pre Dsg. Mără­șești.

Coman­dan­tul Slo­u­kom a afir­mat – ”Sun­tem foar­te bucu­roși că Dsg. Mără­șești este cu noi și par­ti­ci­pă la aceas­tă apli­ca­ție, deo­a­re­ce cu coman­dan­tul și echi­pa­jul său avem o tra­di­ție: mane­vre­le comu­ne din Marea Nea­gră și Marea Medi­te­ra­nă, ală­tu­ri de fre­ga­ta Doy­le. În urma aces­tor acti­vi­tăți am rămas pri­e­te­ni. Este o mare mân­drie pen­tru Dvs. că par­ti­ci­pați la apli­ca­ția Par­t­ner Mari­tim 94 cu o navă pro­iec­ta­tă și con­stru­i­tă de țara Dvs”.

– Înce­pând cu luna noiem­brie 1994, am fost avan­sat în func­ția de Șef sec­ție ope­ra­ții și pre­gă­ti­re de lup­tă, în coman­damen­tul Flo­tei Mari­ti­me din Con­stan­ța, func­ție înde­pli­ni­tă până în octom­brie 1995, când am fost tre­cut în rezer­vă. Cea mai impor­tan­tă acti­vi­ta­te des­fă­șu­ra­tă în aceas­tă ulti­mă peri­oa­dă a fost cea lega­tă de orga­ni­za­rea și des­fă­șu­ra­rea mar­șu­lui de instruc­ție cu Dsg. Mără­șești din Marea Medi­te­ra­nă în cali­ta­te de șef de stat major al mar­șu­lui. Am orga­ni­zat cu suc­ces exer­ci­ții cu nave­le mili­ta­re ale Spa­niei, Ita­li­ei, Fran­ței și Gre­ci­ei pre­cum și esca­le­le din por­tu­ri­le Car­ta­ge­na, Napoli și Pireu. Întreg mar­șul de instruc­ție s‑a des­fă­șu­rat pe peri­oa­da 08.07 – 05.08.1995”.


”Doam­na Mări­lor”. Poves­tea unei nave și a unui film

Mereu am pri­vit cu uimi­re și fas­ci­na­ție mis­te­rul care stă la baza rea­li­ză­rii ori­că­rui film la care m‑am anga­jat până în pre­zent: cum apar per­so­na­je­le pe par­curs, cum prind con­tur, cum intri din ce în ce mai adânc în poves­te, te ata­șezi, te iden­ti­fici cu subiec­tul și devii, trep­tat, un mar­tor ocu­lar al naș­te­rii lui mira­cu­loa­se, care, la un moment dat, nu mai depin­de de tine, ci de cu totul alte resor­turi, nebă­nu­i­te până atunci. De ace­ea, spun mereu că fil­mul are pro­pria via­ță, pro­pri­ul des­tin, tu fiind de cele mai mul­te ori uneal­ta de care se folo­seș­te pen­tru a trăi.

În urmă cu 21 de ani, urcam pen­tru pri­ma dată la bor­dul Fre­ga­tei „Mără­șești”. Eram elev în cla­sa a XII‑a, la Lice­ul Mili­tar „Ște­fan cel Mare”. Mi‑a rămas pen­tru tot­dea­u­na în min­te și, mai degra­bă, în suflet, felul în care am fost pri­miți, chiar de coman­dan­tul navei, care ne salu­ta pe fie­ca­re, ime­di­at ce urcam la bord. A fost, la vre­mea ace­ea, for­ma cea mai îna­l­tă de res­pect pe care o pri­mi­sem în cei patru ani de cazar­mă.

Nu bănu­iam atunci că voi ajun­ge să rea­li­zez un film des­pre aceas­tă navă care poar­tă încă la bord povești nespu­se. Dar, cum nu se poa­te cuprin­de totul într‑o sin­gu­ră peli­cu­lă, mi-ar plă­cea să cred că aces­ta este doar un înce­put al unei serii de fil­me des­pre aceas­tă navă sau des­pre alte­le.

Din res­pect pen­tru mari­nari, pen­tru ingi­ne­rii pro­iec­tanți și con­struc­tori, pen­tru mun­ci­to­rii din șan­ti­er și pen­tru isto­rie, am încer­cat să inter­vin cât mai puțin în film, lăsându‑i să ne petrea­că prin isto­ria navei chiar pe ace­ia care au tră­it vre­muri ce acum par incre­di­bi­le.

În final, s‑a năs­cut o poves­te ce se înscrie în seria Docu­men­ta­re­le „Obser­va­to­ru­lui mili­tar”, înce­pu­tă cu fil­mul „Arma­ta pe fron­tul sub­te­ran”, o poves­te des­pre sol­da­ții care lucrau în mine­le din Valea Jiu­lui și care va con­ti­nua cu alte și alte povești de via­ță.

Film rea­li­zat de stu­di­o­ul mul­ti­me­dia din cadrul redac­ți­ei ”Obser­va­to­rul Mili­tar”. O frân­tu­ră din isto­ria oame­ni­lor care au rea­li­zat cea mai mare navă mili­ta­ră con­stru­i­tă inte­gral la Man­ga­lia, în Româ­nia.


Fre­ga­ta „Mără­șești”, cu număr de bor­daj 111, a intrat în dota­rea For­țe­lor Nava­le româ­ne în anul 1985, la 2 august, cu nume­le „Mun­te­nia”, fiind înca­dra­tă la acea vre­me drept cru­ci­șă­tor ușor port-eli­cop­ter. Legen­da spu­ne că mai marii vre­mu­ri­lor ar fi vrut să‑i pună nume­le Româ­nia, dar cine­va, mai scep­tic, ar fi între­bat: ce facem, tova­răși, dacă, Doam­ne fereș­te…? Va apă­rea ști­rea că Româ­nia s‑a scu­fun­dat!

La scur­tă vre­me după revo­lu­ția din 1989, în mai, nava își schim­bă cla­sa și denu­mi­rea, deve­nind, pen­tru câte­va luni, dis­tru­gă­to­rul Timi­șoa­ra, iar apoi, în  august, este rebo­te­za­tă Mără­șești, pen­tru con­ti­nu­a­rea tra­di­ți­ei dis­tru­gă­to­ru­lui cu ace­lași nume din cadrul Esca­dri­lei de Dis­tru­gă­toa­re a Mari­nei Rega­le Româ­ne.

Din 2001, nava este înca­dra­tă în cla­sa fre­ga­te­lor.

Fre­ga­ta Mără­șești, navă de răz­boi cu un des­tin apar­te și mul­te povești păs­tra­te în suflet de con­struc­tori și mari­nari, este un pro­iect naval care avea să demon­stre­ze încă de la înce­put că impo­si­bi­lul poa­te prin­de via­ță dacă exis­tă oameni de cali­ta­te, cu ima­gi­na­ție și mult curaj.

Nici nu visa tână­rul ingi­ner Anton Prai­sler ce poves­te avea să‑i scrie pro­pri­ul des­tin. Năs­cut într‑o fami­lie cu tra­di­ții în con­struc­ția de nave, Anton Prai­sler a urmat tra­iec­to­ria gene­ra­ți­i­lor din fami­lia sa.

Încă din ado­les­cen­ță a făcut prac­ti­că în șan­ti­e­rul naval din Galați, la sub­ma­ri­ne­le Rechi­nul și Mar­su­i­nul, apoi, după Al Doi­lea Răz­boi Mondi­al, proas­păt absol­vent de liceu, a lucrat pe vechiul dis­tru­gă­tor Mără­șești, căru­ia avea să‑i refa­că toa­tă insta­la­ția elec­tri­că.

30 de ani mai târ­ziu, Anton Prai­sler este numit, pen­tru doi ani, direc­to­rul Șan­ti­e­ru­lui naval din Man­ga­lia și con­ti­nuă, cum­va, poves­tea tră­i­tă în ado­les­cen­ță.

Fre­ga­ta ”Mără­șești”, la cheu, încă în șan­ti­er.

În momen­tul inter­vi­u­lui pen­tru film, Anton Prai­sler avea 90 de ani. Un băr­bat încă în pute­re, ferm în ceea ce spu­ne, direct și extrem de lucid. Accep­tă tele­fo­nic invi­ta­ția noas­tră de a vor­bi des­pre navă. Întrea­bă, încân­tat, dar nu fără o oare­ca­re mira­re, cum de l‑am găsit, de unde avem numă­rul de tele­fon etc. Mer­gem la Galați, direct la ușa ingi­ne­ru­lui. Cu bra­țe­le pli­ne de echi­pa­men­te foto-video, sunăm la inter­fon. Insis­tăm. Bătu­se­răm atâ­ta drum și entu­zi­as­mul nu ne lăsa să ne întoar­cem la redac­ție, să cedăm atât de ușor în fața unei uși fere­ca­te.

Con­ti­nu­ăm așa­dar să sunăm până alar­măm veci­nii. Unul din­tre ei scoa­te capul pe geam, îi expli­căm des­pre ce este vor­ba și, într-un final, se ofe­ră să mear­gă la ușa direc­to­ru­lui, care, indig­nat, răs­pun­de, ame­nin­țând că va che­ma poli­ția, în cazul în care nu ple­căm ime­di­at. Les­ne de înțe­les că nu glu­meș­te, facem stân­ga-mpre­jur, după alte câte­va ame­nin­țări pe un ton din ce în ce mai seri­os. La nici două săp­tămâni de la aceas­tă întâm­pla­re, pri­mesc tele­fon la redac­ție. Nimeni altul decât ingi­ne­rul Anton Prai­sler, care mă asi­gu­ră că a fost o con­fu­zie regre­ta­bi­lă și că ar dori să ne întâl­nim. Spe­ri­at de fal­sul din jur, de spec­ta­co­lul medi­a­tic atât de frec­vent, care, une­ori cre­ea­ză pani­că, băr­ba­tul suna­se la poli­ție să cea­ră o păre­re cu pri­vi­re la noi. Insti­tu­ția l‑a sfă­tu­it că ar fi mai bine să nu des­chi­dă ușa unui ofi­țer care se pre­tin­de gaze­tar. Poli­țiș­tii, pro­ba­bil, erau obiș­nu­iți mai degra­bă cu gaze­tari ofi­țeri și nu invers.

De dra­gul fil­mu­lui, al poveș­tii, pe care o pun mereu pe pri­mul plan, lăsând orgo­li­i­le răni­te în cel secund, am făcut un nou drum la Galați, unde am des­co­pe­rit în fos­tul direc­tor de șan­ti­er un om admi­ra­bil, cu mul­te povești de via­ță, spu­se cu gene­ro­zi­ta­te și cu un far­mec apar­te.

Să o cău­tați pe Iri­nel Băci­lăne spu­ne, la ple­ca­re, Prai­sler. Nea­pă­rat. A fost dis­pe­ce­rul navei, un fel de diri­gin­te de șan­ti­er, și are mul­te de poves­tit.

Așa­dar, urmă­to­rul drum îl facem la Man­ga­lia, aca­să la doam­na ingi­ner Băci­lă.

Ea a răs­puns, pen­tru o vre­me, de lucră­ri­le efec­tu­a­te la vapor. Fuse­se numi­tă dis­pe­ce­rul coor­do­na­tor al navei, ceea ce însem­na că supra­ve­ghea lucră­ri­le efec­tu­a­te de zeci de mun­ci­tori, mili­tari și civili, și tre­bu­ia să se înca­dre­ze în bare­me, să res­pec­te ter­me­ne­le și să pre­dea lucră­ri­le unei comi­sii mili­ta­re. Avea, pe atunci, 26 de ani. Ne așteap­tă, împre­u­nă cu soțul.

La ei în casă se află și coman­do­rul ® Cor­nel Lăpă­da­tu, la vre­mea ace­ea șeful ate­li­e­ru­lui de pro­iec­ta­re, în cadrul Șan­ti­e­ru­lui Naval Man­ga­lia. Așa aflăm povești inte­re­san­te des­pre inau­gu­ra­rea navei, când s‑a pri­mit ordin ca, în loc de com­ple­xe­le de rache­te, pe care nu le pri­mi­se­ră încă din URSS, să facă niș­te mache­te din tablă, la sca­ră 1/1. Nimeni nu și‑a dat sea­ma, iar în revis­te­le de spe­cia­li­ta­te a apă­rut infor­ma­ția că Româ­nia con­stru­ieș­te un nou tip de rache­tă…

Con­di­ți­i­le în șan­ti­er erau foar­te gre­le, își amin­teș­te Iri­nel Băci­lăN‑aveam curent, decât între anu­mi­te ore. Lucram mai mult noap­tea și lucrul noap­tea era des­tul de greu. Erau niș­te ierni cum­pli­te, nu ca acum, și bătea vân­tul în doc. Une­ori, mili­ta­rii veneau la noi cu câte o hai­nă mai groa­să, când ne vedeau cum tre­mu­ram pe lân­gă aceas­tă navă. Aveam rela­ții foar­te bune. Așa se întâm­plă când pui suflet, când faci totul cu pri­ce­pe­re și dăru­i­re.

Lui Ceau­șes­cu i se pre­zin­tă mache­ta cru­ci­șă­to­ru­lui, la vre­mea ace­ea ”Mun­te­nia”, vii­toa­rea fre­ga­tă.

Era, ori­cum, pen­tru pri­ma dată când ingi­ne­rii români, mili­tari și civili, se uneau într-un pro­iect atât de impor­tant: un corp de navă cu îna­l­te per­for­man­țe la bazin, pe care să se monte­ze teh­ni­că mili­ta­ră de o com­ple­xi­ta­te uni­că pen­tru o navă de lup­tă.

Nu aveau voie să vor­beas­că prea mult des­pre pro­iect, docu­men­ta­ția era secre­tă, motiv pen­tru care, la pro­be­le de bazin, cru­ci­șă­to­rul a fost înre­gis­trat drept navă de pasa­geri. Când i‑au ana­li­zat per­for­man­țe­le, cei de la bazin au zâm­bit cu subîn­țe­les. Și-au dat sea­ma rapid că au de‑a face cu o navă de lup­tă care a obți­nut un cali­fi­ca­tiv atât de bun, încât stră­i­nii au cerut să fie inclu­să în cata­lo­gul lor de for­me reu­și­te.

Mitu­ri­le cu pri­vi­re la con­struc­ția navei încă mai cir­cu­lă. Unii se întrea­bă de ce nu are sta­bi­li­za­toa­re, alții cred legen­da con­form căre­ia, după ce a fost con­stru­i­tă, nava nu a încă­put pe sub podul de la Man­ga­lia, și a fost rea­du­să în șan­ti­er, unde i s‑ar fi tăi­at catar­ge­le. Se știa că nu tre­ce pe sub pod, ne asi­gu­ră coman­do­rul ® Cor­nel Lăpă­da­tu. Toc­mai de ace­ea s‑a decis să i se monte­ze catar­ge­le după tre­ce­rea pe sub podul de la Man­ga­lia. Cât des­pre sta­bi­li­za­toa­re, s‑a dis­cu­tat seri­os asu­pra aces­tui aspect. În pro­iec­tul ini­țial, nava avea sta­bi­li­za­toa­re cu tan­curi de apă, de 600 de tone. Mult prea gre­le pen­tru a se men­ți­ne în para­me­trii de depla­sa­ment. Cât des­pre sta­bi­li­za­toa­re cu aripi, aces­tea nu se fabri­cau la noi, iar cos­tu­ri­le de achi­zi­ție ar fi fost prea mari.

De la ingi­ne­rii din Man­ga­lia aflăm des­pre con­tra­a­mi­ra­lul de flo­ti­lă (ret) Con­stan­tin Rusu, care, la momen­tul con­stru­i­rii navei, era coor­do­na­to­rul pro­gra­mu­lui de con­struc­ție al nave­lor mili­ta­re. A supra­ve­ghe­at lucră­ri­le și s‑a impli­cat încă de la înce­put în des­ti­nul fre­ga­tei: nava avea un carac­ter mai spe­cial, în sen­sul că a fost o navă mili­ta­ră cu sta­tut de navă pre­zi­den­ți­a­lă. La vre­mea res­pec­ti­vă, la nive­lul ani­lor 70, o ase­me­nea navă func­țio­na în mari­na mili­ta­ră a Ita­li­ei: cru­ci­șă­to­rul „Andrea Doria”. Ple­când de la aceas­tă idee, s‑a ple­cat la dezvol­ta­rea unui pro­iect simi­lar, care să fie însă într‑o con­cep­ție pro­prie.

A fost o lup­tă con­ti­nuă între nevo­ia de efi­cien­ță, tea­ma de auto­ri­tăți și con­ști­in­ța ingi­ne­reas­că. Une­ori, con­du­ce­rea sta­tu­lui comu­nist, fără să se pri­cea­pă, impu­nea direc­ti­ve care, dacă nu ar fi avut urmări din­tre cele mai gra­ve, ar fi putut părea cel puțin hila­re. În rea­li­ta­te, ele erau o sur­să puter­ni­că de stres pen­tru cei care răs­pun­deau de acest pro­iect. La inau­gu­ra­re, își amin­teș­te Con­stan­tin Rusu, adu­se­sem un eli­cop­ter, și ace­la cu pro­ble­me, pen­tru că nu stă­pâ­neam încă bine teh­ni­ci­le de apun­ta­re și de ama­ra­re a eli­cop­te­ru­lui pe o navă de lup­tă. Ceau­șes­cu, tre­când pe lân­gă eli­cop­ter, a între­bat: câte eli­cop­te­re putem adu­ce pe pun­te? Doar unul? Să-mi puneți cinci eli­cop­te­re!

Ele­na Ceau­șes­cu, când a văzut tubu­ri­le lans­to­r­pi­le a fost foar­te supă­ra­tă. „Cum, noi facem coloa­ne de dis­ti­la­re îna­l­te de 30 de metri, și voi nu sun­teți în sta­re să faceți un tub de patru metri dintr‑o sin­gu­ră buca­tă?” Nimeni nu îndrăz­nea să‑i spu­nă că ace­le tuburi erau din trei seg­men­te toc­mai dato­ri­tă carac­te­ris­ti­ci­lor spe­ci­a­le de lan­sa­re a tor­pi­lei și nu pen­tru că nu am fi fost în sta­re…

Și pen­tru mili­tari nava era o nou­ta­te abso­lu­tă. Îi fas­ci­na, îi pro­vo­ca și le dădea, în ace­lași timp, fri­soa­ne. Proas­păt aduși la bord, mari­na­rii din pri­mul echi­paj întâl­neau un colos care întru­nea cali­tă­ți­le tutu­ror nave­lor pe care lucra­se­ră până atunci. Putea să exe­cu­te misiuni de cău­ta­re și lovi­re a sub­ma­ri­ne­lor și a nave­lor de supra­fa­ță, misiuni uma­ni­ta­re, ope­ra­țiuni de inter­dic­ție mari­ti­mă, misiuni de supra­ve­ghe­re aeri­a­nă și nava­lă, acțiuni de eva­cu­a­re a per­so­na­lu­lui necom­ba­tant și mul­te alte­le.

Coman­do­rul (ret) Dumi­tru Pre­da face par­te din pri­mul echi­paj și a înde­pli­nit func­ția de coman­dant al navei în peri­oa­da 1995–2003. Își amin­teș­te cu plă­ce­re mul­te întâm­plări din lun­ga peri­oa­dă petre­cu­tă la bord. A fost un înce­put greu, dar fru­mos. Nimic nu a fost ușor. Stă­team zile și nopți la navă. Aveam o echi­pă atât de bună, că une­ori uitam, pur și sim­plu, să ple­căm aca­să, spu­ne coman­do­rul Pre­da.

După 1990, misiu­ni­le mari­nei româ­ne s‑au schim­bat, oda­tă cu filo­so­fia de apă­ra­re a țării. Pri­vi­ri­le erau ațin­ti­te spre Vest și dorin­ța de per­for­man­ță din ce în ce mai mare.

Nava a exe­cu­tat mar­șuri de instruc­ție în Marea Medi­te­ra­nă, exer­ci­ții și misiuni inter­națio­na­le, fiind pri­ma navă româ­neas­că care a acțio­nat sub coman­dă NATO, în anul 2004. A fost, de ase­me­nea, pri­ma navă româ­neas­că de lup­tă, după Al Doi­lea Răz­boi Mondi­al, care avea să sim­tă valu­ri­le Ocea­nu­lui Atlan­tic și chiar să tra­ver­se­ze o mare furt­u­nă în Gol­ful Bis­ca­ya, în anul 1998, în tim­pul exer­ci­ți­u­lui mul­ti­na­țio­nal Strong Resol­ve.

Momen­te­le tră­i­te atunci sunt încă vii pen­tru ace­ia impli­cați, după atâ­ția ani de la petre­ce­rea lor. Colo­ne­lul (ret) Dumi­tru Roman a par­ti­ci­pat la misiu­nea din Bis­ca­ya. Jur­na­list mili­tar, Roman își amin­teș­te per­fect zile­le și nop­ți­le cum­pli­te, în care nava a stră­bă­tut o furt­u­nă spe­ci­fi­că zonei: La un moment dat, coman­dan­tul navei încer­ca să iasă din furt­u­nă și urmă­rea atent valu­ri­le. Le numă­ra. Des­co­pe­ri­se chiar o peri­di­o­di­ci­ta­te a lor, încer­când să întoar­că nava, chiar în momen­tul în care valu­ri­le nu loveau atât de tare. Dar, când aproa­pe să se înche­ie mane­vra, s‑a blo­cat câr­ma. Un mari­nar cu pre­zen­ță de spi­rit și mult curaj a fugit la pupa și a deblo­cat câr­ma.  

Chiar și acum, după 20 de ani de la aceas­tă întâm­pla­re, mari­na­rii aflați atunci la bord se întâl­nesc și-și amin­tesc ace­le momen­te în care con­struc­ția soli­dă a navei și iscu­sin­ța echi­pa­ju­lui au dus la sal­va­rea navei și la înde­pli­ni­rea misiu­nii. Fre­ga­ta „Mără­șești” cuce­ri­se Atlan­ti­cul!

Gene­ra­ții întregi de mari­nari au slu­jit cu cre­din­ță aceas­tă navă, lăsân­du-și o par­te din suflet la bord. Se întâl­nesc cu drag, revin în acest colos cu pes­te 400 de com­par­ti­men­te, au proas­păt în nări miro­sul mării ames­te­cat cu ace­la de ulei și vop­sea.

Unii plea­că, alții vin din urmă. Gene­ra­ții, gene­ra­ții… După mai bine de trei dece­nii de la intra­rea în ser­vi­ci­ul mari­nei mili­ta­re, fre­ga­ta „Mără­șești” este încă râv­ni­tă de tine­rii absol­venți, care abia dacă îndrăz­nesc să vise­ze, în tim­pul șco­lii, la o carie­ră la bor­dul Bătrâ­nei Doam­ne, așa cum o alin­tă cei din echi­paj.

Fre­ga­ta Mără­șești. (Foto: Ovi­diu Oprea).

Fre­ga­ta Mără­șești, nava care avea să uimeas­că mul­te națiuni cu for­ma sa de tigru fru­mos și bătrân, cu arma­men­tul la vede­re și oame­nii cum­se­ca­de, buni pro­fe­si­o­niști, mari­nari greu încer­cați, rămâ­ne, îna­in­te de toa­te, fami­lia gene­ra­ți­i­lor care au petre­cut la bord poa­te cele mai gre­le, dar și cele mai fru­moa­se momen­te din via­ță. Rămâ­ne, de ase­me­nea, în memo­ria celor dragi, care au ști­ut mereu să-și aștep­te mari­na­rii în port cu sufle­tul și bra­țe­le des­chi­se. Și mai înseam­nă ceva. Este un sim­bol al nos­tru, al româ­ni­lor: cea mai mare navă de răz­boi con­stru­i­tă aici, care amin­teș­te, în pofi­da păre­ri­lor scep­ti­ci­lor, că Româ­nia nu are de gând să se scu­fun­de! (Repor­taj sem­nat de Dan Con­stan­tin Mirea­nu, presamil.ro).


UPDATE — Adri­an TironO FOARTE MICĂ par­te din isto­ria unor oameni, a unui oraș, din mân­dria unei țări… “Poli­ti­ca­l­ly cor­rect” ar fi să men­țio­nez insti­tu­ți­i­le ce au finan­țat rea­li­za­rea aces­tui prim docu­men­tar. Eu insist însă să afirm că ori­ce insti­tu­ție este zero, fără acea mână de oameni care ii aduc mult comen­ta­ta plus valoa­re. Aici, mâna asta se numeș­te Flo­rin Șper­leaDan Con­stan­tin Mirea­nu, Mihai Ful­ger, Car­men Iva­nov, Mari­us Ghe­or­ghe, Bogdan Opro­iu. Cha­peau Bas, doam­nă și domni­lor! 


Man­ga­lia News, 14.08.2018.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply