UN PRIM RĂSPUNS la întrebarea CARE CREDETISUNT PRIORITĂȚILE MANGALIEI?

0
231
Mangalia - faleza.
Booking.com

mangalia-panorama-laurentiu-mitu

Am primit zilele trecute pe adresa redacției un răspuns detaliat de la doamna prof. Elena-Alexandra Silistră, consilier municipal PMP, la întrebarea “Care credeți că sunt prioritățile Mangaliei?
Referitor la AGORA VIRTUALĂ lansată de Mangalia News, având în vedere interdependenţa între punctele puse în discuţie, mă voi referi la cât mai multe dintre ele, uneori nerespectând ordinea în care au fost enumerate în articol.

Astfel, crearea de noi locuri de muncă este direct legată de:

- absorbţia fondurilor europene pe diverse proiecte, asigurând o creştere economică sustenabilă;
- crearea unui parc industrial;
- calificarea şi reconversia forţei de munca;
- susținerea investiţiilor pentru creştere, adică investițiile în educaţie şi cercetare;
- sprijinirea tinerilor şi micilor întreprinzători;
Pentru realizarea acestor obiective se impun următoarele:
- găsirea de solutii liberale in economie (care sa scoată economia din blocaj);
- reducerea birocraţiei şi a poverilor administrative;
- transparenţa totală în cheltuirea banului public;
- cheltuirea banului public trebuie să fie bazată pe o definiţie foarte riguroasă a interesului public, stabilindu-se exact care sunt priorităţile.
  1. În exerciţiul European-financiar 2014–2020 sunt prevăzute fonduri structurale pentru dezvoltare, în acest sens impunându-se crearea unei comisii de specialişti Primărie — Consiliul Local, pentru absorbţia acestor fonduri;
  1. Susţin dezvoltarea Parcului Industrial Mangalia, obţinând astfel noi locuri de muncă.
În acest sens, propun crearea unui grup de lucru Primarie — Consiliu Local — oameni de afaceri, pentru:
a) legaturi mai stranse cu DMHI, astfel încat Primaria-CL să se implice în limitele legale, alături de managementul DMHI, pentru menţinerea actualelor locuri de muncă şi, eventual, pentru crearea altora noi;
b) identificarea terenurilor ce pot fi oferite pentru investiţii industriale
c) identificarea potenţialilor investitori, folosind inclusiv “”infrastructura”” si loby-ul partidului pentru captarea interesului acestora în vederea unor investiţii locale;
d) identificarea surselor de finanţare pentru investiţiile în utilităţi pentru terenurile pe care vor fi construite obiectivele industriale.
  1. Sprijinirea carierei didactice, în colaborare cu Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, printr‑o formare de calitate, o selecţie justă şi o rasplată adecvată prin asigurarea unui buget destinat acestui scop;
- Refacerea învăţământului profesional şi dezvoltarea acestuia, mai ales în domeniul alimentaţiei publice şi serviciilor, având în vedere ocuparea locurilor de muncă specifice calificării în unităţile aflate în municipiu şi în staţiunile aferente acestuia;
- Cooptarea ONG-urilor cu activitate specifică, pentru cooperarea cu Primaria/CL pentru combaterea abandonului şcolar;
- Găsirea surselor de finanţare pentru dotarea şcolilor cu tehnologie informatică şi de specialitate pentru diverse domenii, astfel încât, la terminarea diverselor trepte de şcolarizare, elevii să fie apţi pentru utilizarea tehnologiei respective;
- Dezvoltarea bibliotecii publice şi crearea unor servicii virtuale, pentru a suplini, unde este cazul, lipsa publicaţiilor tipărite şi pentru a avea acces cât mai rapid la informaţie;
- Crearea în cadrul Casei de Cultura a unor cercuri de creaţie şi educaţie profesională a elevilor şi tinerilor si găsirea soluţiilor de finanţare pentru plata specialiştilor şi cadrelor didactice care vor susţine cursuri la aceste cercuri;
- Acţiuni pentru o tranziţie cât rapidă şi corectă a tinerilor, după absolvirea cursurilor, către profesia pentru care s‑au calificat;
  1. Sprijinirea tinerilor şi micilor întreprinzători:

- ajutarea tinerilor pentru crearea de proiecte în vederea absorbtiei de fonduri europene specifice acestei direcţii;
- crearea de facilitati fiscale şi administrative pentru tinerii care vor să investească.
  1. Construcţia de locuinţe:

Conform Legii 15/2003 şi in conditiile acordării de credite prin programul Prima Casă, se vor putea aloca terenuri tinerilor pentru. construcţia de locuinţe în zonele ce vor fi identificate şi stabilite în vederea acestui scop;
Avand in vedere situaţia socio-economică a municipiului Mangalia şi, implicit, a tinerilor din urbe, care nu beneficiază de suficiente fonduri, pentru construcţia unei case, urmând a se îndatora la banci, de multe ori ajungând în imposibilitatea achitării creditului, consider că mult mai benefic şi eficient, dar şi cu foarte multă implicare din partea autorităţilor locale, este construirea de blocuri pentru tineri.
Se pot construi blocuri în parteneriat public-privat, în vederea închirierii de apartamente de către tineri.
În acest sens, este nevoie de crearea unei comisii la nivel Primarie — Consiliul Local, pentru identificarea unor eventuali investitori pentru partea de privat. Trebuie avute însă în vedere urmatoarele:
- identificarea terenurilor pentru construcţia blocurilor,
- identificarea surselor de finanţare pentru acoperirea părţii de public a investiţiei,
- identificarea modalităţilor de subvenţionare a chiriilor sau crearea de facilităţi pentru reducerea plăţilor privind intreţinerea imobilului.
Locuinţele vor fi date în chirie tinerilor, iar cei au posibilitatea accesării fondurilor necesare cumpărării să li se acorde această facilitate, de a le putea cumpăra.
  1. Mediu:

Având în vedere că ecologismul este o dogmă de stânga, pe noi interesându-ne mediul şi nu instrumentalizarea lui ideologica, se impun următoarele măsuri:
- menţinerea spaţiilor verzi actuale, întreţinerea şi, acolo unde este posibil, extinderea lor;
- interzicerea totală a construcţiilor, prin alocarea de teren care ar duce la desfiinţarea unor spaţii verzi sau parcuri;
- întreţinerea permanentă a parcurilor actuale din Mangalia;
- gestionarea corectă a deşeurilor, prin amplasarea optimă a ghenelor, în aşa fel încât ele să permită selectarea acestora şi să nu reprezinte focare de infecţie.
  1. Sănătate:

- alocarea de fonduri pentru dotarea şi reabilitarea Spitalului Municipal Mangalia şi accesarea de fonduri europene în vederea acestui scop;
- transparenţa totală în utilizarea fondurilor, urmarirea cu strictete a modului in care s‑au cheltuit banii, astfel incat sa se evite cu desavarsire deturnarea de fonduri spre alte directii, ci doar folosirea lor in proiectul aprobat.

Prof. Elena-Alexandra Silistră, consilier municipal PMP Mangalia.

(Con­ti­nu­a­rea, într-un arti­col vii­tor).


Man­ga­lia News, Luni, 5 sep­tem­brie 2016.


piese-auto-mangalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele