Va spune, oare, ”Da!”, UNPR Mangalia, mariajului cu PMP? Răspunsul îl vom afla în ședința de Consiliu de mâine

0
160

pmp

EDITIA DE SUD: Joi, 14 iulie, va avea loc prima ședință a Consiliului Local Mangalia. Având în vedere noutățile apărute în cursul zilei de ieri, ce vizează ”înghițirea” UNPR-ului de către PMP, este interesant de văzut care va fi reacția celor doi consilieri locali ai primei formațiuni în legătură cu votarea proiectelor aflate în Convocator. Este vorba despre prof. Sorin Mihai și Oprea Dop care reprezintă UNPR Mangalia în Consiliul Local.
Întrebarea este dacă cei doi aleși vor recunoaște înfrățirea cu PMP, intrând astfel, în Opoziție, sau dacă vor continua să colaboreze cu PNL, fapt demonstrat la ședința de validare și constituire a noului Consiliu Local.
De altfel, nici înainte de alegeri, UNPR Mangalia nu și‑a creat o identitate proprie, ci a rezonat cu PNL, chiar dacă acest aspect nu a fost recunoscut. Adevărul a ieșit la iveală în ședința de validare a consilierilor când, așa cum aminteam, UNPR a dat mâna, fără ezitare, cu PNL.
În aceste condiții, este greu de crezut că UNPR va schimba macazul, astfel să se alăture PMP, ALDE și PSD. Dacă vor mai rămâne oameni surprinși de lipsa de cooperare a UNPR cu PMP în luarea deciziilor la nivel local, aceștia vor fi, probabil, convinși de către cei doi aleși că a primat interesul Mangaliei sau că fuziunea nu este încă parafată, ci doar anunțată…
Contactat telefonic, președintele UNPR Constanța, George Lipoveanu a declarat pentru ”Ediția de Sud”: ”Ceea ce mă interesează este să fie liniște în oraș. Pe de altă parte, nu voi fi de acord cu aprobarea unor proiecte păguboase pentru Mangalia. Încă nu am discutat cu cei doi reprezentanți ai partidului în Consiliu, dar o voi face curând. În funcție de atitudinea acestora, voi lua eventuale măsuri, dacă va fi cazul”.
La fel de interesant va fi de văzut dacă în Consiliu va exista Opoziție. Constructivă, evident, nu de dragul de a contesta. Rămâne să observăm dacă Opoziția se va împotrivi proiectelor de hotărâre care nu sunt urgente, ori a celor care vor contribui la irosirea banului public. Electoratul va avea prilejul să vadă dacă Opoziția va exista în realitate și nu doar la nivel declarativ, sau dacă Opoziția va fi copleșită de majoritatea PNL + UNPR, ori dacă va afișa un aer blazat la gândul că nu are rost să se mai implice, chiar dacă orașul are nevoie să fie băgat în seamă.
Oricum, se vede cu ochiul liber că Mangalia își continuă drumul spre pierzanie, cu stațiuni neatractive, cu străzi pline de buruieni și trotuare sfărâmate, cu gazon uscat, cu mult praf, cu plaje sufocate de șezlonguri, cu lipsa atracțiilor turistice, cu Aleea Teilor mereu un șantier în lucru, cu multă nepăsare și neimplicare pentru oraș.
Dacă toate aceste aspecte nu vor atrage atenția, dar nu ca imagine de ansamblu, ci ca implicare directă, atunci să nu ne mirăm dacă statutul de municipiu va deveni ridicol.

editiadesud.ro, Mier­curi, 13 iulie 2016.


 

Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele