Editorial — GEORGE ENESCU la CONSTANȚA

0
77
Booking.com

george-enescu

Visul şi fan­te­zia mi le-am expli­cat în muzi­că. Numai aci mă regă­sesc şi mă reve­lez; numai aci tră­iesc în liber­ta­te, nes­tin­ghe­rit.”

(G. ENESCU – Ion BiberiLumea de mâi­ne, 1945)

Călă­to­rul Ene­scu la Con­stanţa

Pre­zenţa lui Geor­ge Ene­scu la Con­stanţa nu a fost oca­zio­na­tă numai de inten­sa sa acti­vi­ta­te pro­fe­sio­na­lă. Ast­fel, la 13/26 sep­tem­brie 1906 el îi scria de la Sina­ia mamei sale, anunţând‑o că se va  plim­ba a doua zi prin ora­şul-port, dar fără a deta­lia. Era, pro­ba­bil, pri­ma sa depla­sa­re în vechiul Tomis.

Pe de altă par­te, publi­cistul şi omul de cul­tu­ră Romeo Pro­fit sem­na­la în 1970 o pri­mă vizi­tă în anul 1914, sub­li­ni­ind că eve­ni­men­tul a fost înre­gis­trat în pre­sa loca­lă. Tot Pro­fit tri­mi­te la o lucra­re memo­ria­lis­ti­că din 1939, în care era sem­na­la­tă la 1 decem­brie 1915 pri­mi­rea maes­tru­lui la gară de către 500 de cetă­ţeni mobi­li­za­ţi de impre­sa­rul Komet.

Muzi­cia­nul Ene­scu la Con­stanţa

Maes­trul a con­cer­tat la Con­stanţa în tim­pul unor tur­nee pe care le‑a susţi­nut în ţară în peri­oa­da ante­ri­oa­ră celui de-al doi­lea răz­boi mondi­al. O cro­no­lo­gie a aces­tor tur­nee a fost rea­li­za­tă în 1990 de bio­gra­ful său Alex Cos­mo­vici.

Ast­fel, ora­şul lui Ovi­diu l‑a putut vedea pe Ene­scu con­cer­tând la 4/17 mar­tie 1915 şi la 8/21 ianu­a­rie 1916 în bene­fi­ci­ul orgii Ate­ne­u­lui, iar la 25 apri­lie 1919 şi la 29–30 mai 1921 în sco­puri de bin­e­fa­ce­re.

Apoi, în peri­oa­da inter­be­li­că a susţi­nut mai mul­te con­cer­te pro­fe­sio­na­le în ora­şul de pe lito­ral: în  decem­brie 1923, la 24–25 ianu­a­rie 1927, la 20–21 noiem­brie 1928, la 13–14 decem­brie 1930, la 28 octom­brie 1936, la 9 noiem­brie 1937.

Scri­i­toa­rea con­stă­nţea­nă Aure­lia Lăpu­şan con­si­de­ră însă că pri­mul con­cert al maes­tru­lui la Con­stanţa a avut loc la 8 febru­a­rie 1916. La sala “Elpis” (Tea­trul pen­tru copii), Ene­scu a fost acom­pa­ni­at la pian de către Theo­dor Fuchs. Prin­tre cele şase pie­se inter­pre­ta­te s‑au numă­rat “Arie” de Bach şi “Sona­ta în re major” de Haen­del, muzi­cia­nul accep­tând să bise­ze la sfârşi­tul con­cer­tu­lui.

Ace­la­şi punct de vede­re era împăr­tă­şit de Romeo Pro­fit. El pre­ci­za, pen­tru con­text, că impre­sa­rul a cerut auto­ri­tă­ţi­lor redu­ceri de taxe, temân­du-se de o even­tu­a­lă lip­să a spec­ta­to­ri­lor din cau­za con­cen­tră­ri­lor, deşi con­sem­nă­ri­le de pre­să au înre­gis­trat con­tra­ri­ul.

Gaze­te­le loca­le “Dacia” şi “Farul” au oma­gi­at pres­ta­ţia maes­tru­lui, ulti­ma clamând onoa­rea ora­şu­lui de a fi audi­at o per­so­na­li­ta­te a muzi­cii con­tem­po­ra­ne: “Ne‑a fost dat şi nouă ca în uita­ta de toţi ceta­te a lui Ovi­diu să pri­mim pe mare­le nos­tru Ene­scu…”.  “Dacia” sub­li­nia că muzi­cia­nul a fost con­dus cu alai, în ura­le, la hotel, con­form unui obi­cei al tim­pu­lui. Eve­ni­men­tul nu a scă­pat nici jur­na­li­ş­ti­lor în deve­ni­re, cum erau cei de la publi­ca­ţia “Şoi­mii Dobro­gei”, edi­ta­tă de Lice­ul “Mir­cea cel Bătrân”.

În “Farul” anu­lui 1921, publi­cistul N. Sever Căr­pe­ni­şan rei­te­ra res­pec­tul la super­la­tiv al urbei tomi­ta­ne faţă de cel a cărui stea muzi­ca­lă se apro­pia de zenit: “Maes­trul Geor­ge Ene­scu este în afa­ra cri­ti­cei – ori dela care ar veni ea – dar ne facem o dato­rie de admi­ra­ţie şi de res­pect faţă de tot ce are Româ­nia mai bun şi mai supe­ri­or în arta muzi­ca­lă, faţă de ace­la care nu-şi găseş­te rival în Euro­pa”.

În ceea ce pri­veş­te ulti­mul popas muzi­cal al lui Ene­scu în ora­şul port, Aure­lia Lăpu­şan con­si­de­ră că ar fi avut loc în 1923. Atunci s‑au vân­dut toa­te bile­te­le la spec­ta­col, dar au fost pre­zen­te numai 20 de per­soa­ne. Aceas­tă situ­a­ţie neplă­cu­tă s‑ar fi expli­cat prin pre­zenţa simul­ta­nă a “Tea­tru­lui Cără­buş”, în cadrul căru­ia juca şi mare­le actor Tăna­se. În con­se­cinţă, maes­trul s‑ar fi decis să nu mai con­cer­te­ze în Con­stanţa.

Un foar­te expre­siv oma­giu pen­tru epo­ca în care tră­ia şi acti­va Ene­scu i‑a fost adus în decem­brie 1930 de B. Carai­man, publi­cist la “Dacia”: “Ene­scu este una din­tre cele mai mari glo­rii ale muzi­cii con­tem­po­ra­ne şi adu­ce nea­mu­lui nos­tru mai mul­tă cin­ste decât toţi poli­ti­cie­nii noş­tri la un loc”.

Ple­ca­rea în exil

Ple­ca­rea defi­ni­ti­vă a lui Ene­scu din Româ­nia a avut loc într-un con­text poli­tic pro­ble­ma­tic. În opi­nia bio­gra­fi­lor săi, din cau­za izbu­c­ni­rii răz­bo­i­u­lui mondi­al în 1939, nu şi‑a mai putut înde­plini anga­ja­men­tul de a con­cer­ta în SUA, deşi pro­ba­bil, lua­se şi un acon­to, con­form uzanţe­lor. După înce­ta­rea răz­bo­i­u­lui a con­si­de­rat că era momen­tul pen­tru a se depla­sa în Ame­ri­ca. Pe de altă par­te, „Cuget liber”, ofi­cio­sul local al PCR, susţi­nea că fuse­se invi­tat de cel mai valo­ros elev al său, Yehu­di Menu­hin.

Îna­in­te de a ple­ca, însă, a fost vizi­tat pe nea­ş­tep­ta­te la Teţ­cani de pre­mi­e­rul Petru Gro­za (1945–1952), sub pre­tex­tul unei întâl­niri ami­ca­le. De fapt, aces­ta i‑a soli­ci­tat să ple­ce cu dele­ga­ţia repre­zen­tanţei româ­ne la Washin­gton, con­du­să de Mihai Ralea. Româ­nia toc­mai relu­a­se rela­ţi­i­le diplo­ma­ti­ce cu SUA şi în opi­nia guver­nu­lui com­pa­nia lui Ene­scu ar fi dat bine dele­ga­ţi­ei. Ene­scu a accep­tat poli­ti­cos invi­ta­ţia şi ast­fel a ple­cat în Lumea Nouă pe calea mari­ti­mă.

Din Bucu­reşti a ple­cat la 6 sep­tem­brie cu un tren de pro­to­col guver­na­men­tal, fiind însoţit de soție şi Bedeţia­nu. După sosi­re, la Gara Mari­ti­mă a avut loc o întâl­ni­re cu o dele­ga­ţie loca­lă a ARLUS (Aso­ci­a­ţia Româ­nă pen­tru Legă­turi cu Uniu­nea Sovi­e­ti­că) şi cea a Sin­di­ca­tu­lui Mari­na­ri­lor Civili. Prin­tre per­so­na­li­tă­ţi­le pre­zen­te se numă­rau ingi­ne­rul Agri­co­la, I. Sto­e­ne­scu, direc­to­rul fili­a­lei Băn­cii Naţio­na­le, pre­cum şi con­si­li­e­rul Lega­ţi­ei româ­ne, Vlad Măl­dă­res­cu. Cu aceas­tă oca­zie a făcut o decla­ra­ţie de pre­să, în care nu a uitat să suge­re­ze con­tex­tul în care va fi posi­bi­lă întoar­ce­rea sa: “Să fie bună înţe­le­ge­re între fii între­gu­lui popor, ast­fel ca atunci când mă voi îna­po­ia, să găsesc feţe lini­ş­ti­te şi încre­de­re într-un vii­tor feri­cit al ţării”.

În ceea ce pri­veş­te ico­no­gra­fia, în cole­cţia Romeo Dră­ghi­ci (pri­e­ten şi bio­graf) exis­tă o foto­gra­fie rea­li­za­tă pe vasul “Arde­a­lul” aflat în por­tul Con­stanţa. Cei doi au fost sur­prinşi în tim­pul unei ulti­me dis­cu­ţii. La rân­dul său, pri­e­te­nul său muzi­cian Ilie Kogăl­ni­cea­nu îşi amin­teş­te că în port a fost făcu­tă o foto­gra­fie a maes­tru­lui cu câi­ne­le său Mut­zi, care îl va însoţi în Ame­ri­ca.

A pără­sit Con­stanţa şi ţara la 10 sep­tem­brie 1946, îmbar­cân­du-se pe nava “Arde­a­lul”, cu des­ti­na­ţia New York. După tur­ne­e­le pre­lun­gi­te din SUA, a ple­cat în Franţa. De la Paris i‑a scris lui Gro­za, explicându‑i că nu poa­te reve­ni în ţară, deo­a­re­ce era sufe­rind şi urma un tra­ta­ment. În cele din urmă va înce­ta din via­ţă, bol­nav, în capi­ta­la Franţei, în 1955.

Amin­ti­rea maes­tru­lui în ora­şul lui Ovi­diu

Per­so­na­li­ta­tea lui Ene­scu a fost mereu evo­ca­tă în via­ţa inte­lec­tu­a­lă a Con­stanţei. La scurt timp după moar­tea sa în stră­i­nă­ta­te, acti­vi­ta­tea sa a deve­nit subie­cul pri­mei con­fe­rinţe dintr‑o serie ţinu­tă la Tea­trul de Stat. La 14 decem­brie 1958, cri­ti­cul Andrei Tudor sub­li­nia pen­tru audi­to­ri­ul său că Ene­scu a fost un vio­lo­nist de exce­pţie în inter­pre­ta­rea lui Bach. El a pre­ci­zat că maes­trul a con­cer­tat şi în loca­li­tă­ţi dobro­ge­ne mici, pre­cum Hârşo­va şi Baba­dag.

Capo­do­pe­ra ene­sci­a­nă Oedip nu a fost pusă în sce­nă la Con­stanţa decât după moar­tea maes­tru­lui, în 1958. Totu­şi, după 30 de ani, eco­u­ri­le aces­tei mani­fes­tări muzi­ca­le erau proas­pe­te în memo­ria maes­tru­lui David Oha­ne­sian. Cu aceas­tă oca­zie, el a inter­pre­tat rolul lui Oedip la “Tea­trul Liric”, măr­tu­ri­sind că este un rol apro­pi­at per­so­na­li­tă­ţii sale muzi­ca­le.

Memo­ria celui impor­tant muzi­cian român a fost păs­tra­tă şi în insti­tu­ţia de refe­rinţă în dome­ni­ul memo­ri­ei cul­tu­ra­le con­stă­nţe­ne, res­pec­tiv Muze­ul de Isto­rie Naţio­na­lă şi Arhe­o­lo­gie.


 

Bibli­o­gra­fie

Cos­ma Vio­rel (ed.), Geor­ge Ene­scuScri­sori, vol. 1, Edi­tu­ra Muzi­ca­lă, Bucu­reşti, 1974

Cos­mo­vici AlexGeor­ge Ene­scu, în lumea muzi­cii şi în fami­lie, Edi­tu­ra Muzi­ca­lă, Bucu­reşti, 1990.

Ghi­bu, Vetu­riaAmin­tiri des­pre Geor­ge Ene­scu. Cores­pon­denţă muzi­ca­lă, Alba­tros, Bucu­reşti, 2000, p. 130.

Kogăl­ni­cea­nu IlieDes­tă­i­nu­iri des­pre Geor­ge Ene­scu, Edi­tu­ra Miner­va, Bucu­reşti, 1996.

Lăpu­şan, Aure­lia, Pre­sa şi tea­tru în Dobro­gea, Mondo­graf, Con­stanţa, 2000, p. 93–94.

Mano­la­che Lau­ra (ed.), Geor­ge Ene­scuInter­viuri din pre­sa româ­neas­că, vol. I (1898–1936), Edi­tu­ra Muzi­ca­lă, Bucu­reşti, 1988.

Rădu­les­cu Adri­an, Las­cu Sto­ica, Haşotti Puiu, Ghid de oraş. Con­stanţa, Edi­tu­ra Sport Turism, 1985

Cuget liber”, 15.09.1946

Dacia”, 13.12.1930

Dobro­gea Nouă”, 05.09.1970

Lito­ral”, 17.09.1988.

(foto: adevarul.ro)


Edi­to­ri­al sem­nat de prof. Mari­us TEJA, rea­li­za­tor-pre­zen­ta­tor RADIO ARMĂNAMEA (radioarmanamea.ucoz.ro).




piese-auto-mangalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele