Târgul de artizanat și handmade de pe faleza din zona Hotelului Paradiso – Mangalia

0
360

targuldeartizanatmangalia-2

Mă uit cu drag la Târgul de artizanat și handmade de pe faleza din zona Hotelului Paradiso Mangalia și îmi vin în minte versurile lui Arghezi…

Până în această vară, locul acesta era plin de bălării, mizerii aduse de vânt și oameni, întunecat și doar tranzitat de cei care doreau să ajungă în Portul Turistic. Turiștii care trec acum, ne felicită fiindcă am animat această zonă și sunt încântați de ceea ce văd.  Aș fi vrut să aduc mai multți meșteri populari, spune organizatoarea Mirela Dogaru, însă acestia au un statut privilegiat prin alte zone ale țării, li se oferă transport, cazare și masă gratuită, lucruri pe care eu nu mi le-am permis. 

targuldeartizanatmangalia-1

Am încercat să adun la un loc lucruri frumoase selecționând participanții, astfel încât să nu transform totul într-un bâlci. În aceste zile s-a alăturat targului o familie din Cluj care confecționează drapele și cocarde tricolore și spre bucuria mea, au fost mulți care au admirat și cumpărat.

Seara, ,,animatorul,, nostru înarmat cu un acordeon, face atmosfera mai veselă. L-am rugat să cânte vals și muzică lăutărească veche dar, face ce face și o dă în sârbe. Oamenii zâmbesc și pașii le saltă uneori, pentru că, în vacanță totul e minunat.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mulțumesc!

Mirela Dogaru, 8 august 2014.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply