Tranzacţiile cu hoteluri ale fraţilor Micula, (din nou) blocate

0
684

hotel romanta frutti fresh

După ce au ratat sezoane estivale ani la rând, hotelurile deţinute pe litoral de către patronii grupului European Drinks au, acum, o nouă problemă. Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a suspendat pentru a doua oară transferul de acţiuni în cazul Hotelului Slatina.

Vară agitată pentru fraţii „Frutti Fresh“. Unităţile de cazare aflate sub controlul fraţilor Ioan şi Viorel Micula sunt îngropate în datorii, iar acţionarii se ceartă între ei. Din cauza disputelor care au ajuns până în instanţă, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a dispus măsuri deosebite în cazul societăţii Hotel Club Estival 2002 S.A., care administrează Hotelul Slatina.

„Începând cu data de 8.07.2014, se blochează, ca măsură asiguratorie în vederea protecţiei proprietarilor, precum şi a potenţialilor cumpărători de bună credinţă, care ar intenţiona să deruleze operaţiuni cu acţiuni care fac obiectul unui litigiu în cadrul căruia instanţa nu s-a pronunţat în mod definitiv, pe o perioadă de două săptămâni, transferul pachetului de 1.429.100 de acţiuni emise de societatea Club Estival 2002 S.A. Neptun, şi deţinute de societatea Transilvania Complex S.A.“, se arată în decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară, semnată de către directorul Ciprian Copanu. Măsura vine după ce, luna trecută, A.S.F. a dispus o măsură similară în cazul aceluiaşi hotel.

Slatina nu este singurul hotel de pe litoral cu probleme din imperiul fraţilor Micula. În primăvara acestui an, la Hotelurile Caraiman şi Clăbucet au izbucnit conflicte între acţionari şi administratori. Ioan Micula i-a revocat din funcţie pe administratorii societăţilor Terra Estival (Hotel Caraiman Neptun) şi Clăbucet Estival, iar aceştia din urmă au dat în judecată A.G.A.

Mai mult, aici:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

http://observatordeconstanta.ro/263266/tranzactiile-cu-hoteluri-ale-fratilor-micula-din-nou-blocate-263266.html


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply