Mamaia, în pericol să fie detronată. Ce staţiune de lux va apărea în sudul litoralului

0
425

complexrezidential-blaxy-1

Până în 2016, în localitatea 23 August, din sudul litoralului, va fi dat în folosinţă un complex rezidenţial şi turistic de peste 35.000 de metri pătraţi. Investiţia, dezvoltată de un om de afaceri turc, va cuprinde 900 de apartamente, un hotel de cinci stele, mai multe piscine, restaurante, baruri, cluburi şi terenuri de sport.

Complexul Blaxy Premium Resort & Hotel va fi construit în zona localităţii 23 August, în judeţul Constanţa, la un kilometru nord de staţiunea Olimp, în locul unde Marea Neagră se întâlneşte, la margine de pădure, cu lacul Tatlageac, potrivit Mediafax. Proiectul prevede ridicarea unui resort mixt, alcătuit din şapte tronsoane de locuinţe de vacanţă având ca facilităţi piscine exterioare pentru adulţi şi copii, restaurante, baruri, cluburi, discoteci şi terenuri sportive, reunind peste 60 de cluburi de distracţie şi animaţie. 

Premieră imobiliară – „proprietate periodică“

Lucrările de împrejmuire a terenului au început, precum şi construcţia unui showroom. Planurile dezvoltatorului includ şi construirea unui hotel care va avea până la 400 de camere de cinci stele, dotat cu business center, health club, spa şi piscină acoperită. Un teatru de vară tip amfiteatru, o plajă privată în suprafaţă de aproximativ 9.000 de metri pătraţi şi o parcare privată amplasată pe un teren de 13.000 de metri pătraţi vor deservi atât complexul reuidenţial, cât şi hotelul. 

Dezvoltatorul va lansa în premieră în România conceptul de „proprietatea periodică”, prin care un proprietar va avea acces la concedii pe viaţă într-o casă de vacanţă care îi va aparţine în fiecare an, timp de cel puţin o săptămână având posibilitatea de a o închiria, vinde sau lăsa moştenire.

Mai mult, în http://www.cugetliber.ro/stiri-social-mamaia-in-pericol-sa-fie-detronata-ce-statiune-de-lux-va-aparea-in-sudul-litoralului-224804utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=slider-main-item&utm_campaign=Slider%20-%20poza%20mare

Sâmbătă, 19 iulie 2014.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply