Au început reparaţiile la bomba plutitoare „Flaminia”

0
375

Apocaliptic. Magazii topite. Lucrările vor fi finalizate la sfârşitul lui mai.

Directorul Diviziei Controlul Producţiei, Constantin Cornea: „Este o navă cu o avarie ceva mai mare, însă am mai avut nave la reparaţii cu înlocuiri de tablă aproape similară. Se lucrează în aceleaşi condiţii, respectiv la înălţime, în spaţii închise, şi automat trebuie să luăm măsuri specifice de ventilaţie, iluminat. Oamenii ştiu ce trebuie să facă”

Ca după apocalipsă, aşa arată magaziile navei „Flaminia”, afectată de puternicul incendiu din 2012 şi revenită luni, 17 februarie, în Şantierul Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), pentru reparaţii, după ce a fost descărcată de deşeurile toxice şi decontaminată în Danemarca. Reprezentanţii companiei au organizat ieri, pentru mass-media, o vizită la bordul navei, dar şi o conferinţă de presă în care au fost prezentate detaliile contractului de reparaţii al „Flaminiei”.

PE NAVĂ… Vizita la bordul navei a debutat cu instructajul de protecţie a muncii făcut de către şeful Departamentului de Sănătate şi Securitate în Muncă, Memetcea Geamal. Ziariştii, echipaţi cu căşti de protecţie şi mănuşi pentru a nu le aluneca mâinile pe balustradă, au început escaladarea navei. După ce au urcat 50 de metri – cât un zgârie-nor -, o privelişte dezolantă s-a arătat imediat. Cele cinci magazii, unele afectate complet, altele parţial, arătau parcă dintr-un film ştiinţifico-fantastic. Acestea nu mai aveau capace, iar pereţii magaziilor nu mai existau, întrucât fierul a fost efectiv topit. „Sunt afectate complet magaziile 4, 5, 6 şi parţial magaziile 3 şi 7. În consecinţă, aici va fi principala activitate, care constă în înlocuirea structurilor metalice, a instalaţiilor aferente, a cablurilor sistemelor de supraveghere ale navei. În acelaşi timp, mai sunt şi alte activităţi conexe, precum cele de reparaţii ale structurii metalice”, a arătat directorul Diviziei Controlul Producţiei, Constantin Cornea. El a precizat că activitatea este la fel de periculoasă ca la orice navă aflată în reparaţie sau construcţie. „Este o navă cu o avarie ceva mai mare, însă am mai avut nave la reparaţii cu înlocuiri de tablă aproape similară. Se lucrează în aceleaşi condiţii, respectiv la înălţime, în spaţii închise, şi automat trebuie să luăm măsuri specifice de ventilaţie, iluminat. Oamenii ştiu ce trebuie să facă, iar Departamentul de Protecţie a Muncii supraveghează permanent lucrările şi menţine în funcţiune toate regulile”, a explicat Cornea. În opinia acestuia, nu există risc de poluare, în condiţiile în care nava a venit decontaminată din Danemarca. „Nu cred că Danemarca ar fi permis intrarea şi descărcarea unei nave cu probleme speciale. Prin arderea reziduurilor ei, au reuşit să încălzească o aşezare timp de o iarnă”, a spus Cornea.

PREGĂTIREA LOGISTICII În prezent, lucrările la nava „Flaminia” sunt în stadiul de pregătire a logisticii. „Acum facem curăţenie pentru a putea lucra în condiţii absolut normale. Tratăm tancurile în vederea anulării oricărei şanse de explozie sau foc. Montăm schele şi turnuri”, a explicat şeful Departamentului Reparaţii Nave, Gogu Petre. Pregătirea logisticii nu include doar aceste activităţi, ci şi altele de demontare a cablurilor vechi etc. „Vom da această navă în funcţiune exact ca una nouă. Astfel, sistemele noi vor putea corela cu sistemele existente, astfel încât parametrii navei să fie aceiaşi ca la fabricarea unei nave noi”, a spus Gogu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

GATA DE LIVRARE LA SFÂRŞITUL LUI MAI Potrivit directorului Departamentului Resurse Umane şi ofiţerului de presă al societăţii, Andrei Mihai, concret, în baza contractului comercial va fi îndepărtată structura de oţel avariată a corpului navei. Angajaţii DMHI vor fabrica cele 94 de bloc-secţii noi ale structurii navei şi montajul acestora în docul uscat nr. 3, vor efectua înlocuirea echipamentelor, sistemelor avariate, a cablurilor electrice de forţă şi comandă afectate, refacerea conexiunilor sistemelor navei între zonele neafectate de incendiu şi cele nou-confecţionate. Apoi, vor urma operaţiunile de tratament, respectiv vopsitorie industrială atât a componentelor modificate, cât şi a întregului corp al navei. La final, „Flaminia” va fi testată, probată şi livrată. Reprezentanţii DMHI au precizat că pentru reparare a fost organizată o licitaţie la care au mai participat alte două şantiere, valoarea contractului prin care a fost atribuită lucrarea fiind de 22 de milioane de dolari. „Flaminia va fi gata de livrare partenerului nostru contractual la sfârşitul lui mai 2014”, a spus Mihai. El a ţinut să precizeze că, imediat cum „Flaminia” a intrat în Şantierul DMHI, nava a fost supusă de către Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Constanţa unor serii de verificări privind testarea radioactivităţii. Acest lucru a fost făcut de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare prin Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti, iar rezultatul măsurătorilor s-a încadrat în limitele normale de radioactivitate. În prezent, reprezentanţii societăţii aşteaptă rezultatele probelor prelevate din apa de balast a navei. Acestea vor fi prelucrate de către Rompetrol Quality Control, iar rezultatele urmează să fie primite în maximum 48 de ore de la prelevare. „Nava, conform regulilor uzuale, la momentul în care a intrat în Marea Neagră a schimbat balastul pe care l-a avut, imediat după traversarea Strâmtorii Bosfor. De aceea, suntem convinşi că nu pot apare situaţii care să indice chestiuni neaşteptate. De asemenea, ca o măsură preventivă, reprezentanţii Gărzii de Mediu ne-au solicitat ca, în anumite etape tehnologice ale procesului de reparaţie, să fie prezenţi şi să constate împreună cu lucrătorii societăţii anumite aspecte în mod preventiv”, a spus ofiţerul de presă. Dacă Şantierul Mangalia ar fi avut pescajul necesar, ar fi efectuat şi manevrele de descărcare a deşeurilor aflate la bordul navei. Mihai a dat de înţeles că decontaminarea navei se putea face şi la Mangalia, dar şi faptul că nu a fost respinsă de niciun port, aşa cum s-a vehiculat în presă. Aproximativ 200 de angajaţi ai DMHI vor fi implicaţi în operaţiunile de reconstrucţie a navei, iar în timpul lucrărilor, cei 25 membri ai echipajului vor rămâne la bord.

Dana ANTOHE.

Mai mult, inclusiv Galeria FOTO, în telegrafonline.ro/, 20 febr.2014.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply