Cristian Bărhălescu, noul secretar de stat în Turism

0
286
Decizie publicată în Monitorul Oficial
Cristian Bărhălescu, noul secretar de stat în Turism

Conform Monitorului Oficial al României, Cristian Bărhălescu a fost numit secretar de stat pentru turism în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin decizia cu numărul 391, semnată de premierul Victor Ponta. Acesta se declară fericit dar şi preocupat de noua funcţie deţinută, menţionând că are multe lucruri de rezolvat.

Am aflat vestea în dimineaţa zilei de joi, am primit un e-mail de la minister. Sunt încântat, dar mai degrabă foarte preocupat de această funcţie, întrucât sunt multe responsabilităţi. Pentru început voi avea o discuţie cu Patronatele, pentru a identifica toate problemele şi căile de rezolvare. Avem situaţii care trebuie rezolvate, precum Legea Turismului, clasificarea agenţiilor de turism şi a unităţilor de cazare. Pe parcurs vom mai depista şi alte nereguli la care vom lucra, a declarat, pentru Replica, Cristian Bărhălescu, noul secretar de stat pentru turism în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Menţionăm că Bărhălescu activează în turism de aproximativ 20 de ani şi este proprietarul şi directorul Icar Tours.

Liliana CHIRU, Replica, 29.06.2012.

Nota redacţiei Mangalia News:  Mangalia, locul în care v-aţi născut, se mândreşte cu dumneavoastră, domnule Ministru Secretar de stat Cristian Bărhălescu !


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply