La Mangalia, se reînnoiesc dosarele pentru beneficiarii pachetelor alimentare

0
361
starshiners.ro%20

Direcția Asistență Socială Mangalia anunță beneficiarii pachetelor alimentare că reînnoirea dosarelor se face anual, prin depunerea documentelor solicitate, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data modificării acestora, ca urmare a măririi punctului de pensie și a majorării pensiei sociale minime garantate, în conformitate cu programul de sprijinire a unor categorii de persoane care se află în situații de dificultate sau vulnerabilitate economică și socială, susținut de autoritățile locale.

Astfel, se vor reînnoi următoarele documente, pentru pachetul lunar cu alimente:
cuponul de pensie, sau alte documente justificative ale veniturilor, pentru ceilalți membri ai familiei,
actele de identitate, dacă au fost preschimbate sau au survenit modificări ale adresei de domiciliu.

Documentele se vor depune la sediul Direcției Asistență Socială, conform programului:
– Luni – Miercuri: 08.00 – 16.00,
– Joi – 08.00: 18.00,
– Vineri: 08.00 – 14.00, sau online, pe adresa de e-mail: [email protected]

Pentru mai multe detalii, cei interesați pot apela numărul de telefon: 0341.140.113.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 10.01.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply