UN CORP DE ILUZII, de Ana Ardeleanu | ”O carte cât ochiul liber al depărtării…”, afirmă scriitorul Gheorghe Mocanu

0
146

Am primit, astăzi, de la malul mării, prin amabilitatea doamnei Gica Staicu, volumul de poezie “Un corp de iluzii”, al poetei Ana Ardeleanu – pseudonimul literar al Anei Manoliu, de loc din județul Alba, strămutată de multă vreme la malul mării, la Mangalia, atrasă, probabil de vuietul inegalabil al infinitului… Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba, Hunedoara.

Am citit câteva poeme, am tras aer în piept și nu m-am oprit. Am mers mai departe, m-am aruncat în lumea iluziilor de calitate superioară, devenind rapid un prizonier al seninului, ca un orb în scaun memorând fiecare vers într-o cadență plină de vrajă ce se topea în străfunduri. Trebuie să zbor spre asfințitul acestei cărți, mi-am zis, pentru că-mi place labirintul situațiilor care atinge apa și țipătul pescărușilor, văzduhul și cascada de argint a singurătății…

Citeam și mă simțeam ca un marinar naufragiat într-un port, apoi, când am ajuns la asfințit, cuvintele au dispărut, ca o briză lipicioasă și umedă. Vine octombrie în aceste zile – negustorul de vise – și versurile doamnei Ardeleanu s-au așezat să-și odihnească sufletul în apa mării. Ele trec uneori pe la mine, pe la Broșteni, ca o șoaptă invizibilă pe drumul înserat prea devreme al nostalgiei.

E întuneric acum la Broșteni, s-a instalat liniștea de iasomie a toamnei, călcată în picioare de păsările nopții. Rezonanța versurilor îmi sună și acum în timpane… Așa mi se întâmplă de câte ori citesc o carte bună de poezie! Versurile se citesc altfel aici, unde șuieră vântul deasupra munților, de unde se aude ecoul valurilor mării evadând spre mal. O carte cât ochiul liber al depărtării…

Felicitări, doamnă Ana Ardeleanu! Încântat că v-am citit!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Gheorghe Mocanu, Broșteni, Vrancea, 29 septembrie 2021.

MN: Vă invităm să citiți aici și alte articole dedicate poetei Ana Ardeleanu. De asemenea, despre prozatorul de excelență, dramaturgul de profunzime, juristul licențiat în criminologie Gheorghe Mocanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău, cotidianul online Mangalia News a publicat mai multe articole pe care le puteți citi aici.


Mangalia News, 29.09.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply