Baschetul în timpul pandemiei | La pas prin Țara lui Moș Crăciun, cu Liliana Pintilie

0
746

Baschetul în timpul pandemiei | La pas prin Țara lui Moș Crăciun, cu Liliana Pintilie.

După câteva încercări într-ale sporturilor, ne-am întors la prima dragoste: baschetul. Vorbesc la plural, pentru că odată cu copilul, am “intrat și eu pe teren”.

Aici părinții fac parte integrantă din activitățile copiilor, așa că pe umerii noștri atârnă nenumărate sarcini. Dar câte nu face omul, când vine vorba de copii?

Mai rău a fost când a venit pandemia care a pus capăt unor competiții mult așteptate de copii (în țară și peste hotare), pentru care, dragii de ei, au muncit luni de zile.

Dar până să scăpăm de pandemie, mai bine ne împrietenim cu ea și vedem ce putem face ca să ne fie bine, în condițiile date. Au stat bieții copii acasă o vreme, dar atât ei, cât și noi, părinții și antrenorii, duceam dorul activităților și emoțiilor de pe marginea terenului. Așa se face că primele antrenamente au fost de întreținere, de mișcare, de alergare în spațiu deschis, ținând cont că sălile de sport nu erau deschise. Parcările pustii au ținut locul sălilor de sport, iar după ceva timp, copiii au reluat aruncările la coș în curtea școlii. A fost cald uneori, dar a fost și ploaie sau vânt, iar baschetul nu e tocmai fotbal, să fie jucat afară în orice anotimp. Au spălat și dezinfectat, atât mâinile cât și mingile, până a intrat în rutina fiecăruia. Am urmărit atât de aproape evoluția pandemică, ba chiar am primit actualizări de date de la antrenor, astfel încât fiecare știa ce are de făcut. La cel mai mic disconfort/strănut, copilul trebuia ținut acasă. În fine, ne-am acomodat și cu asta, puțin câte puțin. Ordinul se execută și nimic nu se discută – așa se zicea pe vremea mea.

Din august am reintrat în sală. Altă viață! Atât pentru copii, dar și pentru părinți, bucuria redeschiderii sălilor a fost primită cu responsabilitate: se respectă instrucțiunile întocmai, ca să ne bucurăm de “viața normală în condiții de pandemie” cât mai mult (adică în speranța că sala nu se va închide ca urmare a vreunui caz depistat pozitiv). Așadar fiecărui părinte i-a venit rândul la dezinfectat mâinile înainte și după sfârșitul antrenamentului, ba chiar și spălat mingile la intrarea în sală, asta fiind partea ușoară, când nu erau folosite vestiarele și toaletele.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Din septembrie s-au reluat competițiile, cu tot ce înseamnă implicare suplimentară. Am avut evenimente fără public, apoi cu 50 de persoane, apoi cu 200 de persoane. Însă toți cei care doresc accesul în sală trebuie înregistrați cu nume și număr de telefon (pentru o eventuală evidență a persoanelor care au fost expuse, în caz de testare pozitivă a vreunuia dintre noi). Nu mi s-a întâmplat până acum să se împotrivească cineva cerinței. Habar nu am dacă își pune cineva problema cipurilor secrete, a conspirației mondiale, sau a furturilor de date.

Folosim o aplicație care șterge informațiile după 14 zile. Nu dorești să fii expus, atunci nu vii să vezi copilul la meci. Dar dacă ți se solicită prezența și mai ales copilul vrea să joace baschet, nu ai încotro. 

Și uite așa începe distracția: Un părinte așteaptă la intrarea în sală și asistă (dacă e aparat automat) sau ajută (sticlă cu pulverizator) la dezinfectarea mâinilor. Apoi direcționează după caz: către vestiare sau tribună, cu nelipsitul mesaj: Păstrați distanța de 1 m, fără contact fizic, nu atingeți nimic din ce nu este cu adevărat necesar. După ce vestiarele s-au golit și jucătorii au intrat pe teren, un alt părinte desemnat dezinfectează vestiarele (bănci, toalete, chiuvete, clanțe și uși).

Meciul se desfașoară în condiții normale și bucuria fiecărui coș înscris se resimte în vocile părinților din public. Fie ca cel mai bun să câștige, așa că trăim clipa mai ceva decât la competițiile NBA. Din când în când (cam la fiecare 10 minute, dacă nu și mai des) se anunță în microfon: ”Păstrați distanța de 1 m, respectați regulile și ajutați-ne să nu închidem sala, măcar de dragul copiilor noștri și ai voștri, deopotrivă”.

La nevoie, există părinți îmbrăcați cu veste stridente, care au rolul de a supraveghea respectarea distanțării fizice. Și credeți-mă pe cuvânt, nu stau de momâi pe acolo, nici nu sunt luați la mișto pentru sarcina lor. Regulile sunt pentru toți și dacă mai e vreunul mai răsărit care își ține iubita în brațe pe bancă (adesea tineri și neliniștiți), ignorând bulinuțele unde ar trebui să stea, i se atrage atenția respectuos și lucrurile revin la normal.

Din păcate există o raportare în creștere a numărului de infestări, așa că organizarea de astfel de evenimente este din nou pusă sub semnul întrebării. 

Între două meciuri, urmează evacuarea publicului și dezinfectarea băncilor. Doi părinți sunt desemnați să supravegheze ieșirea din sală: publicul pe o ușă, jucătorii pe o altă ușă. Tot părinți sunt și aceia care țin scorul pe tabela de marcaj, au grijă de cronometrarea corectă a timpului de atac, sau completează formularele de meci.

Cu alte cuvinte, există atât de mult angajament voluntar din partea părinților, în desfășurarea activităților copiilor noștri, cât nu mi-aș fi imaginat vreodată. Desigur pandemia nu a înlesnit nicicum lucrurile, ci dimpotrivă. Și dacă mi-ar fi zis cineva că o să lustruiesc bănci și dezinfectez mâini la greu, într-o zi de sâmbătă sau duminică, (când tot omul cică lenevește pe lângă casă), uneori și până la 4-5-6 ore în sală, alături de fiu-miu, nu aș fi crezut. De departe se vede strădania unită a oamenilor, efortul colectiv spre binele nostru, iar eu am ajuns să fac parte din acest TOT, precum frunzele luate pe sus într-un vârtej de toamnă. Jur că nu îmi pare rău! Să fim noi sănătoși, că belelele curg, știți vorba aia!

Liliana Pintilie, Sandvika, Norway, octombrie-noiembrie 2020.

MN: Alte gânduri scrise atât de inspirat de Liliana Pintilie, corespondenta noastră dragă din ”Nordul îndepărtat” și publicate de Mangalia News, sub genericul ”La pas, prin Țara lui Moș Crăciun”, puteți citi AICI.


Mangalia News, 01.11.2020.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply